Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

HEIKO BORCHERT: "Indiferent de religia căreia îi aparții, ceea ce contează până la urmă este dacă vrei să accepți un set fundamental de valori, care ar trebui respectate de fiecare om de pe această planetă".

Bogdan George RĂDULESCU

Lupta împotriva terorismului este o componentă esențială a politicii de securitate occidentale. Impactul și consecințele pe scară largă pe care le-au avut atentatele de la 11 septembrie 2001 din statele Unite și cel de la 11 martie anul acesta de la Madrid, îngrijorează comunitatea experților în studii strategice, analiștii serviciilor de informații occidentale și, nu în ultimul rând, factorii politici și societatea civilă. La Stuttgart- Neuhausen, în Germania-, a avut loc între 10 și 12 mai seminarul NATO cu tema Terorismul catastrofic - metode de prevenire și combatere a acestui flagel. Terorismul catastrofic sau "Megaterorismul", cum a mai fost denumit, reprezintă acel tip de terorism care, prin mijloace nonconvenționale (nucleare, chimice și bacteriologice), urmărește să provoace catastrofe pe scară largă și distrugerea în masă. Participanții au pornit de la următorul scenariu catastrofic: viitoarele atacuri teroriste din partea unor grupări radicale, de tip religios sau ideologic, ar putea să nu se mai limiteze doar la ținte simbolice. Cea mai serioasă amenințare poate fi cea lansată la adresa unor obiective industriale de tip chimic și biologic, la adresa unor centrale nucleare, de pe teritoriul unor țări puternic industrializate.



HEIKO BORCHERT- șef al Catedrei de Studii de Apărare și Securitate la Institutul de Relații Internaționale și Politici de Securitate din Düsseldorf , autor al mai multor studii privind viitorul relațiilor transatlantice și privind strategii de securitate ale serviciilor de informații din țările membre NATO.

 

BGR: Profit de această ocazie să vă întreb în ce măsură contează contribuția noilor state membre NATO în eforturile internaționale de combatere a fenomenului terorist? Pot țări ca România sau Bulgaria să îmbunătățească capacitățile informaționale și logistice ale Alianței?

HB: Nu ar trebui să uităm: extinderea NATO reprezintă o inițiativă politică. Nucleu ei călăuzitor este dorința de a extinde spre zona fostelor țări comuniste principii precumdemocrația, domnia legii, respectul pentru drepturile omului, care sunt fundamentele sistemului occidental. Chiar dacă NATO a rămas o alianță militară, nucleul ei central de valori este unul profund politic. Cred că de acest aspect ar trebui să ținem seamă, atunci când ne întrebăm care ar putea fi contribuția Alianței Nord Atlantice la combaterea terorismului internațional și cu ce pot contribui statele membre NATO la sporirea capacităților ei operaționale în vederea îndeplinirii unei asemenea misiuni.NATO a dovedit în timp record că poate ajuta diverse țări să își armonizeze viziunile asupra evaluării amenințărilor la adresa securității lor. Organizația Atlanticului de Nord a devenit o platformă a încrederii reciproce pe baza căreia diverse state se pot reuni ca să judece în comun care sunt pericolele la adresa lor și riscurile care le pândesc. A împărtăși din experiența lor asupra acestor probleme este un aspect foarte important, deși de multe ori neglijat, care precede orice definire a strategiilor de securitate. Acestea din urmă nu pot fi articulate, dacă, în prealabil, nu de punem de acord care sunt riscurile și amenințările, dacă nu ne înțelegem în privința felului în care ar trebui să le facem față, și dacă nu vom știi cu exactitate, în momentele critice, cine ce trebuie să facă în interiorul Alianței.

Armonizarea felurilor în care sunt evaluate amenințările la adresa securității și cea a percepțiilor privind riscurile, precum și faptul că, acum, sunt mai multe țări membre NATO, cred că oferă Alianței mai multe pârghii pentru influențarea gândirii strategice. NATO aredeja notorietatea de a fi atins cu succes un alt obiectiv: standardizarea tuturor operațiunilor militare și a echipamentelor tehnologice, necesare obținerii unui grad cât mai mare al inter-operabilității. Probabil, toate acestea pot să pară doar aspecte tehnic, dar trebuie spus foarte clar că, de fapt, ele fac trimitere tot la o problema politică, pentru că finalmente liderii politici civili sunt cei care decid. Privind astfel lucrurile, poți înțelege că marea realizare este nu doar cea a coordonării de tip strict militare între statele majore al diverselor forțe armate, ci, mai ales, între politicienii țărilor membre. Ei sunt cei care determină o mai bună definire a nevoilor de securitate ale statelor pe care le conduc. Un alt aspect care merită subliniat aici este cel al specializării țărilor membre NATO pe anumite roluri și al punerii în comun a resurselor lor. Cred că ar trebui să ne ferim de ideea că orice stat membru al Alianței ar avea toate capacitățile logistice și informaționale cerute de noile imperative de securitate, de la cele privind combaterea terorismului internațional, la cele referitoare la lupta împotriva crimei organizate, asigurarea păcii și stabilității în anumite zone ale globului aflate în situații de post-conflict. Liderii politici și militari vor trebui să cadă de acord asupra unei diviziuni a muncii între diferitele state membre.

BGR: Integrarea noastră în NATO survine într-un moment când organizația se confruntă cu noi reformulări în interiorul ei. Există voci mai pesimiste care se îndoiesc de capacitatea Alianței de a se transforma într-un aparat militar monolitic cu eficacitate la nivel global. Mi-aduc aminte că, recent, Giovanna Bono, de la catedra de studii internaționale și de apărare de la Universitatea din Bradford, din Marea Britanie, era de părere că modelul de viitor al colaborării în interiorul NATO va fi cel al formării așa numitelor "coaliții ale celor dispuși". Cu alte cuvinte, Alianța se va găsiși de acum înainte în mare parte în sluba intereselor comune de securitate, dar nu ca un ansamblu monolitic, ci pe felii și punctual. De asemenea, mi-a atras atenția o metaforă lansată de directorul Institutului Internațional de Studii Strategice de la Londra, John Chipman: NATO - o trusă de unelte (tools box). În viziunea sa, NATO ar putea funcționa pe viitor nu atât ca o alianță militară în sensul clasic al termenului, cât mai ales ca o organizație de serviciicu caracter militar, ai cărei membrii pot funcționa pe baza a ceea ce pot oferi fiecare.

HB: Există deja dezbateri care subliniază acest rol utilitar al NATO. Eu cred că ar trebui însă să privim dincolo de el și să înțelegem că Alianța continuă să păstreze aspectul unei comunități de valori fundamentale, încă de la înființarea sa. Totodată, cred că Alianța nu poate fi cu totul redusă doar la aspectul unei "truse cu unelte", pentru că această organizație a reușit să devină o structură de stabilire a relațiilor multilaterale. Viitorul organizației depinde de statele membre, de opțiunea lor: dacă acestea vor dori să folosească NATO doar ca "o trusă de unelte" în vederea asigurării unei libertăți mai mari de manevră, în sensul creșterii posibilității de a declanșa acțiuni militare unilaterale, sau dacă ele vor folosi Alianța ca primul instrument standard cu care să facă față noilor cerințe de securitate. Tocmai pentru că această alianță militară este puternic dependentă de voința exprimată democratic de statele ei membre, mi se pare prematur să spun că Organizația Atlanticului de Nord este destinată să devină acea "trusă de unelte" de care vorbea John Chipman.

BGR: Participanții la acest seminar NATO au apreciat că, în tot acest război internațional împotriva rețelelor teroriste, ar trebui exclusă, pentru că este una extrem de periculoasă, ideea că Occidentul s-ar afla într-un posibil război religios cu lumea arabo-islamică. Nu credeți că, uneori, cedăm prea ușor tentației de a interpreta ceea ce se întâmplă pe scena internațională ca fiind o ciocnire de tip civilizațional ("clash of civilizations", în sensul lui Samuel Huntington) între un Occident hiper-industrailizat, ale cărui rădăcini religioase sunt cele iudeo-creștine, și o civilizație arabo-islamică care, după ce a ieșit de sub umbrela puterilor coloniale, încearcă să își reclădesacă identitatea pornind de la Coran, Sharia și jihad.

HB: Nu cred că trăim zorii unui război religios la scară globală. Ca să fim onești față de scrierile lui Huntington însuși, ar trebui să spunem că multă lume vorbește despre ele, fără să fi studiat până la capăt cartea sa "Ciocnirea civilizațiilor". Acesta este prima parte a răspunsului meu. Cealaltă parte, pornește de la acesată observație: am asistat la sfârșitul anilor '90 și la începutul secolului XXI la evoluții care dezmint această idee a cercetătorului american Samuel Huntington, potrivit căruia, după terminarea războiului rece, în lume ar exista două blocuri: pe de o parte, lumea iudeo-creștină a Occidentului și o lume islamico-arabă, care ar fi în mod natural destinate confruntării între ele. Cazurile conflictelor din Bosnia și din Kosovo și ale rezolvării lor au demonstrat că, atunci când valorile fundamentale umane sunt călcate în picioare, nu mai contează cărei religii îi aparții. În urma unor războaie sau atacuri teroriste, oamenii, indiferent dacă sunt evrei, creștini sau musulmani, suferă la fel din cauza ororilor. Lumea occidentală creștină a ajutat comunitatea musulmană din Balcani. Ceea ce trebuie spus este că, indiferent de religia căreia îi aparții, ceea ce contează până la urmă este dacă vrei să accepți un set fundamental de valori, care ar trebui respectate de fiecare om de pe această planetă. Dacă suntem de acord cu această idee, cred că vom vedea cu claritate că toate acele religii care acum sunt etichetate ca fiind un fel de hrană spirituală pentru grupări teroriste dornice de atacuri, cu consecințe catastrofale și pentru acțiuni fanatice, nu sunt, din start, destinate să fie permente surse de conflict.Ceea ce ar trebui să își reamintească mereu oamenii este că există legi naturale care îi determină să se dezvolte, fără a avea posibilitatea să oprească la comandă această evoluție. Oamenii din toată lumea tebuie să decidă între a stopa sau a continua acaestă evoluție a umanității. Deci, în opinia mea, aș răspunde nu, nu există nici un fel de automatism care să conducă la realizarea viziunii lui Huntington despre un așa numit conflict al civilizațiilor.(Interviu realizat de Bogdan George RĂDULESCU)

Publicat în : Interviu  de la numărul 15

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: