Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Reîntoarcerea Libiei

Angelica LAZĂR

 

Începând cu luna decembrie a anului trecut, numele lui Gaddafi și al țării sale a ținut atenția marilor agenții de presă, a analiștilor de politică internațională și a lumii întregi, ațintită asupra unei regiuni din lume pentru multă vreme aproape ștearsă din mentalul opiniei publice internaționale.



Trecutul...

 

În ultimii douăzeci de ani, Libia a fost subiectul a numeroase embargouri impuse de Statele Unite - cu care, de altfel, s-a aflat în conflict deschis în 1986, când avioane americane bombardează țara-, suspectată de sprijin acordat teroriștilor - dar și a numeroase sancțiuni ONU și europene. În 1998, Libia este considerată responsabilă de atentatul de la Lockerbie, Scoția, în urma căruia un avion PanAm a fost aruncat în aer, 270 de oameni pierzându-și viața. Pentru a varia și mai mult rețeta în negativ, Libia reușește să se facă acuzată, în 1984, de uciderea unui ofițer englez de poliție, în timpul unui protest în fața ambasadei Libiei din Londra. Pe rechizitoriu se mai află și legăturile dubioase cu promotorii unor cunoscute regimuri tiranice în Africa-, ca Robert Mugabe în Zimbabwe, precum și intenția de a produce arme de distrugere în masă. Toate acestea i-au atras reputația îndoielnică care au determinat prezența ei pe lista neagră a terorismului și în Axa Răului, declarată de Statele Unite.

Pentru unii neașteptat, pentru alții explicabil, relațiile Libiei cu vestul se detensionează însă treptat în ultimii ani. În 1999, Libia acceptă responsabilitatea pentru uciderea Yvonnei Fletcher din 1984, precum și să predea pe cei doi ofițeri de informații acuzați că ar fi pus la cale atentatul de la Lockerbie, care vor fi judecați de tribunalul de la Haga conform legii scoțiene. Ca urmare, sancțiunile ONU sunt suspendate, iar pentru prima oară în 15 ani, Londra trimite un ambasador la Tripoli. În 2001, Abdel Baset Ali Mohammed el-Megrahi este găsit vinovat pentru atentatul de la Lockerbie și este condamnat la închisoare pe viață, iar în 2003 Libia oferă despăgubiri în valoare de 2,7 miliarde dolari familiilor victimelor zborului PanAm.

 

...prezentul...

 

Ajungem astfel la momentul decembrie 2003, când America și Marea Britanie au dezvăluit rezultatele a nouă luni de convorbiri purtate în secret cu Libia, pentru ca aceasta din urmă să renunțe la programele de producție a unor arme de distrugere în masă și să-și deschidă locațiile secrete pentru inspecții internaționale. La începutul lui ianuarie, Libia și SUA purtau chiar discuții privind posibilitatea ștergerii numelui Libiei de pe lista statelor care sponsorizează terorismul, unde se afla de 22 de ani.

Mână în mână cu reabilitarea sa pe plan internațional vine și procesul de reformă internă, pe care Muammar el-Gaddafi pare să-l ducă pe plan național. Rapoartele provenite din interiorul țării vorbesc despre dezmembrarea așa numitelor "mathaba", celulele revoluționare care asigurau domnia terorii instaurată de președintele Gaddafi.

Pentru a marca deschiderea Libiei și re-acceptarea sa în lumea civilizată, în luna martie, premierul Tony Blair a efectuat o vizită în chiar inima deșertului, unde se găsește cartierul general al colonelului, vizită apreciată de analiști drept istorică. Gaddafi întoarce curtoazia și, la finele lui aprilie, se întâlnește cu liderii europeni la Bruxelles - prima astfel de întâlnire după 15 ani. Într-un discurs pe măsura staturii revoluționare și de eliberator cultivată de colonelul președinte în ultimii 35 de ani, acesta declara: "Libia a condus mișcarea de eliberare în trecut. Acum a decis să conducă mișcarea de pace din lume." Gaddafi a mai vorbit despre spațiul de armonie pe care îl constituie Mediterana și de intenția de a transforma Libia într-un pod de pace și cooperare dintre Europa și Africa-.

Președintele Comisiei Europene, Romano Prodi, a fost principala gazdă a liderului libian, și, de alfel, artizanul acestei deschideri, la care lucrase deja de câțiva ani, dar care se lovise de opoziția franceză și britanică, fiind privită exclusiv ca o inițiativă italiană. Președintele Prodi a ținut să precizeze cu ocazia vizitei că Bruxelles-ul va colabora pentru "binele comun" în Mediterana. Pentru analiștii internaționali, acest mesaj s-ar traduce mai ales printr-o promisiune fermă de includere treptată a Libiei în programele Uniunii privind dialogul Euro-Mediteranean, precum și prin beneficiile politicii de vecinătate a Uniunii.

Mesajul lui Gaddafi s-a concentrat în special asupra potențialului oferit de investițiile în gazul și petrolul libian. Ministrul energiei din această țară a asigurat că rezervele de acest fel pot depăși 100 miliarde de barili, de trei ori mai mult decât rezervele curente, de 36 de barili. Libia ar fi interesată să își crească producția maximă de petrol de la 1,7 milioane de barili pe zi la 3 milioane barili pe zi, pentru o perioadă de la șapte până la zece ani.

Acesta a mai estimat că totalul investițiilor necesitate de dezvoltarea pe verticală a sectorului - explorare, producție - și pe orizontală - rafinare, construirea unor terminale pentru export și marketing - ar însuma în jur de 30 miliarde de dolari. În ciuda eforturilor de diversificare a economiei, Libia rămâne eminamente o țară dependentă de petrol, a cărui exploatare contribuie cu 94% la exporturi, cu 60% la venitul intern și cu 34% la PIB, care se ridică la 34 miliarde de dolari.

 

...ce ne spun ele despre Războiul împotriva terorii și situația din Orientul Mijlociu...

 

O primă observație este aceea că evenimentele recente par a acorda un credit substanțial președintelui Bush și premierului Blair în privința războiului din Irak. Ei pot acum argumenta cu mai multă încredere că intervenția împotriva lui Saddam a fost un lucru util, care își arată acum roadele. Un alt stat problemă a ieșit din zona gri.

Firește, există contra-argumente. Cei care nu au crezut în oportunitatea atacării Irakului pot spune că nu teama unei sorți asemănătoare cu a lui Saddam l-a speriat pe Gaddafi, ci anii grei de embargo impuși de comunitatea internațională, care și-ar fi făcut efectul și în cazul lui Saddam. Mai mult, efortul lui Gaddafi de a crea credibilitate la nivel internațional a pornit cu mult înainte de campania din Irak (Muammar el-Gadafi și nu guvernele vestice au fost cele care au inițiat discuția privind renunțarea la arme neconvenționale). Puțin s-a vorbit, de asemenea, despre informațiile cu care Libia a susținut, începând cu 11 septembrie, Statele Unite în lupta dusă împotriva terorii la nivel mondial.

În plus, argumentul convingerii prin forță nu pare a fi înduplecat celelalte state considerate pericol internațional. Iranul pare a face pași pe această cale, admițând, de curând, că a ascuns informații față de inspectorii Agenției Internaționale a Energiei Atomice. Dar rămâne de văzut dacă va alege să încalce Tratatul de Neproliferare la care este parte. Cât despre Siria sau Coreea de Nord, răspunsul este mai degrabă negativ.

Nu este de neglijat nici reacția lumii arabe la anunțul făcut de Libia, și anume ca Israelul să răspundă, ca și gest de bună credință, printr-un act asemănător. Cererea ar putea părea forțată dacă ne uităm la situația Israelului în regiune, un stat mic înconjurat de țări ostile și care dețin armament convențional - sau poate nu numai! - reprezentând un potențial de amenințare. Pe de altă parte, ținând cont de faptul că pericolele la care este expus în prezent statul israelian nu sunt unele cărora li se poate răspunde cu arme nucleare, renunțarea la acestea nu ar conduce la o pierdere efectivă de capacități de răspuns la eventuale atacuri și ar putea servi, în plus, drept act de bună credință.

Surprinzătoare este din nou atitudinea Libiei, care invită națiile arabe, prin vocea fiului colonelului Gaddafi, să răspundă pozitiv campaniei inițiate de președintele Bush de democratizare a acestei regiuni. Statele din zonă, în special Egiptul și Arabia Saudită, respinseseră vehement politica americană în regiuni, pe motiv că aceasta este total nepotrivită culturii și tradițiilor arabe.

Pentru a-și întări credibilitatea în ochii vesticilor, Libia a anunțat în cursul lunii mai că va renunța la comerțul cu arme întreținut până de curând cu state precum Siria, Iranul sau Coreea de Nord, notoriu cunoscute ca țări care susțin terorismul și proliferarea armamentului nuclear.

Per total, analiștii consideră mișcarea liderului de la Tripoli ca fiind extrem de abilă și motivată exclusiv economic, dacă este să ținem cont de sărăcia continuă în care se adâncea țara-, a cărei economie nu mai putea susține visele conducătorului său privind finanțarea programelor de producere a armelor de distrugere în masă sau a mișcărilor teroriste. Dincolo de retorică, eforturile Libiei de a produce fie și un atom de bombă se pare că nu au ajuns nicicând foarte departe, iar stocul rudimentar de arme chimice pe care îl deține în prezent este deja de mult depășit. Și de această dată, principiul conform căruia buna purtare și interesul economic merg mână în mână nu se dezminte.

 

...și despre interesele economice ale Europei și Americii

 

Tânărul Seif el-Gaddafi, fiu și, poate, moștenitor al conducătorului libian declara de curând că ceea ce își dorește pentru țara- lui este "o legătură strânsă cu lumea dezvoltată și un rai sigur pentru investițiile străine." În urmă cu doar câțiva ani, dezideratul declarat al liderului libian fusese acela de a construi o SUA proprie - Statele Unite ale Africii. Nu mai departe de anul 2000 Muammar el-Gaddafi anunța abolirea guvernului și pe sine însuși drept Mesia al Libiei. Toate acestea nu păreau a-l contraria pe marele lider atunci când asigura investitorii străini în timpul unei conferințe ținute în același an la Tripoli asupra siguranței bunurilor lor pe teritoriul Libiei.

Curând a realizat însă că o țară cotată cu risc ridicat, aflată într-o nevoie acută de transfer de tehnologie, de calificare profesională și de deschidere pentru piețele de export, cu o birocrație covârșitoare și o rată a șomajului de peste 25% nu avea cum să ajungă prea departe pe drumul ambițios pe care i-l prevedea. Prin contrast, deschiderea către vest, în locul creării unui imperiu african sub conducerea lui, a ajuns să pară o alternativă mult mai realistă.

Vizita lui Gaddafi la Bruxelles din mai, anul acesta, a survenit la scurt timp după ce președintele Bush anunțase "îmblânzirea" sancțiunilor pentru Libia, ca urmare a deciziei acesteia de a renunța la programele de proliferare a armelor de distrugere în masă. Această măsură va avea foarte probabil un impact practic deosebit, întrucât companiile americane părăsiseră Libia în 1986, când se adoptase măsura de interzicere a relațiilor comerciale cu această țară-, așa numitul ILSA Act - Actul de Sancțiuni Iran-Libia.

În absența companiilor americane, cele europene au înflorit pentru o vreme și într-o anumită măsură pe teritoriul Libiei, dar potențialul lor de creștere era limitat de același act ILSA, care prevedea sancțiuni pentru companiile non-americane care investeau pe teritoriul libian peste 20 milioane de dolari pe o perioadă de 12 luni. Ca semn al schimbării vremurilor, premierul Blair a anunțat deja cu ocazia vizitei sale din luna martie, că doar gigantul anglo-olandez Shell a semnat un contract în valoare de 550 milioane lire sterline pentru drepturi de explorare a gazelor naturale de pe coasta Libiei.

Rezervele de petrol ale Libiei sunt cele mai vaste din Africa, la fel de mari ca cele ale Statelor Unite - trebuie să ținem cont aici de anunțul oficial al președintelui Bush privind interesul strategic al Statelor Unite în diversificarea surselor de petrol americane, cât mai departe de zona Golfului.

Schimbarea la față, oarecum subită, suferită de liderul de la Tripoli, pare a avea nevoie de credibilitate pentru a fi în măsură să se angajeze în orice parteneriat pe termen lung. De aceea Mike O'Brien, ministru britanic, transmitea recent oficialilor libieni ce așteaptă comunitatea de afaceri de la țara lor: procese de licitație transparente, respect pentru contracte și aplicarea legii și promisiunea de a se adresa problemei corupției. Fără acestea, firmele străinenu vor putea fi convinse că Mad Dog (Câinele Turbat, după cum i-au spus cu malițiozitate observatorii) este serios în privința schimbării. Punct.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 15

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: