Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Creșterea economică ocolește zona Euro

Andrei BĂDIN

În timp ce statele din zona OCDE vor înregistra o creștere economică de 3,4%, pentru anul acesta, în zona euro creșterea este estimată la 1,6%, în comparație cu SUA a căror creștere economică va fi de 4,7%.Una din cauze este șomajul care se menține la niveluri ridicate în marile economii europene, aproape 9%. Performanțele slabe ale Franței, Germaniei și Italiei contribuie la această situație.



În raportul său semestrial asupra perspectivelor economiei mondiale, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) acordă pentru ansamblul economiei mondiale o notă foarte bună, nu însă și pentru continentul european. "Economia mondială se află pe calea unei relansări viguroase și durabile", a afirmat economistul-șef al OCDE, Jean Philippe Cotis.

Creșterea este explozivă pe continentul asiatic, unde China are preconizată o rată de creștere de 8,3% în acest an, după 9,1 %, în 2003, iar creșterea Japoniei ar urma să atingă 3% în 2004 și 2,8 % în 2005, după ce ani buni imperiul nipon nu s-a mai bucurat de aceleași creșteri care l-au făcut faimos.

În Statele Unite se preconizează o creștere de 4,7%pentru 2004 și 3,7% pentru 2005, iar țările anglofone au o evoluție bună, mai arartă raportul OCDE.

Europa, însă, nu beneficiază de vești prea bune. Cererea internă și cheltuielile de consum rămân "de o fragilitate surprinzătoare". Șomajul se menține foarte ridicat. Relansarea, mai spuneJean Philippe Cotis este "anormal de săracă" în locuri de muncă. Țările din zona OCDE vor înregistra o creștere de 3,4% în 2004, urmată de o ușoară încetinire anul următor, 3,3%. Zona euro se situează cu 1,8 puncte sub această cifră, fiind preconizată de 1,6% pentru 2004.

Una din cauze este șomajul. Acesta se menține la niveluri ridicate în marile economii ale zonei euro, unde ar urma să atingă 8,8% în 2004. Cu o rată de 9,9%, în 2004 Franța, înregistrează, potrivit OCDE, cea mai slabă performanță între țările din zona euro. "Creșterea este aproape universală și se realizează fără noi" , conchide Jean Philippe Cotis, care adaugă că "este, așadar, urgent ca marile țări ale Europei continentale să înțeleagă mai bine de ce performanțele lor sunt categoric inferioare celorlalte economii ale OCDE și să adopte măsurile necesare pentru a surmonta aceste situații". El consideră că autoritățile fiscale au "pierdut controlul". Dorința de a stăvili creșterea presiunii fiscale dublată de incapacitatea de a reduce cheltuielile publice a condus la o situație care a agravat deficitele structurale.

Economiștii OCDE avertizează împotriva mai multor factori de fragilitate: creșterea puternică a prețurilor petrolului începând din toamna trecută, reducerea foarte sensibilă a primelor de risc pe piețele financiare care face să planeze riscul unei corecții pe piețele de obligațiuni și de acțiuni și, în sfârșit, amploarea deficitelor externe .

Analiștii sunt unanim de părere că performanțele slabe ale Franței, Germaniei și Italiei, cele trei mari economii ale zonei euro, au contribuit major la această situație. "Bomboana pe colivă" a fost pusă de țări mici vest europene, precum Olanda, care au reușit același performanțe negative. Totuși, pe plan european singurele performanțe pozitive le-a avut Marea Britanie.

 

"Bieții noi europeni, intrați într-o zonă de depresie"

 

Acesta este titlul unui editorial din "Le Monde" care face un tablou corect al situației din zona euro legat de recenta aderare a celor zece fost comunitate la Uniunea Europeană." Ați așteptat atât de mult această aderare. Și, de-a lungul deceniilor de comunism, ați visat atât de mult la libertatea existentă de cealaltă parte a Zidului Berlinului, la civilizația consumului, la lumina liberei inițiative! Pentru ca, la 1 mai 2004, să dați de o Europă aflată în curs de îmbătrânire, care nu mai are nici un resort economic, minată de un șomaj de 9%, aflată în declin științific și în criză politică, instituțională și psihologică!", scrie Eric Le Boucher. "Voi, viitorii membri ai UE, nu meritați așa ceva. Polonezi, istoria este, încă o dată, împotriva voastră! Și a voastră sloveni, unguri, letoni... După lunga iarnă sovietică, intrați în "iarna" europeană, potrivit termenului Fondului Monetar International, care, recent, a calificat astfel proasta stare a conjuncturii zonei euro. Trasă în jos de trio-ul Italia-Germania-Franța, creșterea se va "târâ", în această zonă, în anul în curs, la un nivel de sub 1,7%, în timp ce, în lume, înregistrează un salt (...) Polonezi cu o creștere de 4,5 % scontată în acest an, unguri cu 4 %/, lituanieni cu 6,5 % sunteți siguri că vreți să vă alăturați «Celor 15»?" întreabă "Le Monde".

 

Depresia europeană

 

Semnele de depresie ale zonei euro semnate de "Le Monde" nu sunt singulare. Neîncrederea în viitor era de 100% în Germania-, conform unui sondaj recent. Economia germană este în continuare pradă pesimismului, consideră șase institute germane de cercetare economică. În raportul de primăvară consacrat situației economiei germane, institutele respective au revizuit în jos previziunile lor de creștere economică. Deficitul bugetar ar urma - pentru a patra oară consecutiv - se depășească limita de 3% din Produsul Intern Brut pentru a atinge 3,5% în 2005. Acest pronostic agravează în același timp previziunile experților de la Bruxelles, care mizau pe un deficit stabilizat la 2,8% din Produsul Intern Brut, precum și previziunile guvernului german.

Situația este mult mai gravă decât ar părea. Președintele Germaniei, Johannes Rau, a adus la sfârșitul mandatului critici elitei politice și economice a țării. "Unele personalități ce dețin funcții în sfera politică sau economică deturnează fără jenă fonduri în propriul buzunar", a spus Rau. "Adesea, simțul pentru ceea ce este bine și potrivit pare să fi dispărut", a avertizat el, adăugând "egoismul, lăcomia și pretențiile existente în părți ale așa-numitei elite prejudiciază încrederea în însăși instituțiile statului, atunci când reprezentanții lor întrec orice măsură".

"Nu cunosc în afară de Germania- nici o altă țară- în care atât de mulți demnitari să vorbească cu atâta poftă despre cât de rău merg lucrurile", a mai spus Rau.

Semne bune la orizont nu prea se văd. În Germania, o dezbatere care probabil va ține capul de afiș și în celelalte economii ale zonei euro este aceea a posibilității ca marile intreprinderi să-și mute fabricile în estul Europei. Explicația ar fi simplă: costuri de producție reduse ca urmare a salariilor de trei-patru ori mai mici decât în zona euro. Acest lucru ar conduce la creșterea și mai accentuată a șomajului, care este, deja, una din cauzele principale ale actualei situații economice.

 

Se caută soluții

 

Miniștrii de finanțe din Franța, Germania- și Marea Britanie au publicat un articol încotidianul "Financial Times" despre starea economiei europene. Cei trei ajung la concluzia că regulile fiscale comune nu ajută la îmbunătățirea situației și că pactul de stabilitate european, pe care oricum Franța și Germania- nu l-au respectat, este deja învechit. Nivelul scăzut al creșterii economice este cu atât mai îngrijorător, cu cât Uniunea Europeană are de înfruntat o concurență puternică pe plan global, ceea ce o obligă să adopte politici mai deschise și mai eficiente.Cei trei cred că este nevoie de continuarea liberalizării produselor și serviciilor, astfel încât să se poată trage maximum de foloase de pe urma pieței unice. Mai este recomandată reevaluarea și renunțarea la regulamentele birocratice care sufocă creșterea economică și crearea de noi slujbe. Însă, elementul cel mai important, conform BBC, este cererea lor privind reanalizarea pactului de stabilitate. "În evaluarea situației finanțelor publice ale fiecărei țări în parte trebuie să ținem cont de condițiile structurale și ciclice specifice și să ne concentrăm pe ce trebuie făcut pe termen lung. Trebuie luate în considerare în același timp nivelul datoriilor, finanțarea de o manieră realistă a sistemului de pensii și de sănătate și îmbunătățirea stării finanțelor publice", este concluzia celortrei miniștri de finanțe europeni.

Publicat în : Economie  de la numărul 15

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: