Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Ion ILIESCU: "Îndeplinind criteriile de integrare în NATO, am făcut pași importanți în ceea ce privește realizarea obiectivelor pentru Uniunea Europeană."

Amalia POPEANGĂ, Cezar DOBRE

"Capătă tot mai multă pondere interesul personal, de grup, individualismul feroce. Eu fiind un om de stânga am anumite reticențe, și am văzut și reacții față de reticențele mele, dar aceasta este realitatea obiectivă, pe care trebuie să o luăm ca atare."



A. P.: Pe data de 2 aprilie 2004, România a devenit membru cu drepturi depline al NATO. Care sunt semnificațiile acestui eveniment, pe termen lung, pentru țara- noastră? Ar putea constitui integrarea în NATO atingerea unui moment de suficiență în strădaniile administrației de la București de a se impune pe scena internațională?

Așa cum s-a apreciat, pe bună dreptate, acesta este pentru noi un moment crucial, un moment istoric, care se încadrează într-un proces mai general, care a schimbat fața lumii, elementele de fond ale relațiilor internaționale. Au dispărut cele două blocuri contrapuse, iar NATO a devenit o structură mult mai complexă, nu numai militară, ci și politică. Pentru noi, un factor esențial de securitate și stabilitate în întreaga regiune. În plan național, încheierea procesului de aderare la NATO reprezintă finalizarea unuia dintre cele două obiective majore de politică externă, integrarea României în structurile Europene și Euro-Atlantice. Sperăm că va urma, în curând, și încheierea celui de al doilea deziderat.

A. P.: Considerați că România a avut de așteptat mai mult decât ar fi meritat primirea în NATO, dat fiind faptul că a fost prima țară care a semnat Parteneriatul pentru Pace, a fost alături de Alianță în momente în care chiar unii membri au ezitat să-și manifeste susținerea (cazul Ungariei în războiul din Kosovo), dar a trebuit să aștepte al doilea val de extindere pentru a primi și drepturile, în timp ce obligațiile și le asumase de mult?

Din păcate, una este dorința și alta este putința. Trebuie să ținem seama de condițiile concrete, de îndeplinirea exigențelor și criteriilor pe care le presupune fiecare din structurile în care dorim să ne integrăm. În ciuda faptului că am fost primii care am semnat Parteneriatul pentru Pace, noi am avut un segment de timp care a însemnat pierderea contactului cu alianța în care doream să ne integrăm. Dincolo de conotațiile de ordin subiectiv sau de ordin politic, trebuie spus că, dacă alternanța la guvernare a fost un lucru pozitiv pentru societatea românească, pentru normalizarea climatului politic, în același timp a însemnat și o discontinuitate. Întâmplarea a făcut ca alternanța, realizată de o coaliție de cinci partide, să marcheze multe deficiențe, în primul rând în planul vieții economice și implicit sociale, dar și în plan internațional a însemnat o discontinuitate, atât în ceea ce privește discuțiile cu NATO, cât și cu Uniunea Europeană. Pentru NATO a fost poate mai puțin grav procesul, însă pentru Uniunea Europeană a fost o stagnare marcantă, care s-a resimțit puternic. Oricum, pentru NATO nu aveam șanse la momentul respectiv, indiferent ce s-ar fi întâmplat. În 1995 am întreprins o vizită la Rand Corrporation, o structură de studii strategice din Statele Unite, unde am înțeles că lucrurile erau deja decise: lărgirea cu primii trei. Știam așadar de atunci că nu puteam intra, în 1997, în primul val al lărgirii NATO. De altfel am și spus acest lucru, inclusiv domnului Emil Constantinescu... A fost, în acest sens, o campanie deranjantă și nefondată, care a și alimentat o stare de nemulțumire. Nu trebuia să ne propunem mai mult decât era posibil în momentul acela. În ceea ce privește Uniunea Europeană, problema a fost însă și mai acută, pentru că noi eram între primii 6 în 1994, când am fost invitați la un summit al UE, în 1995 am fost singurii și primii care am prezentat o strategie pentru integrare, o platformă comună a tuturor forțelor politice și a societății civile. Aveam, din acest punct de vedere, un anumit avans și condiții pentru a putea merge mult mai rapid în acest proces. Însă, pe plan intern, indicatori de bază care se judecă la integrarea într-o structură de acest gen, căderea economiei în cei patru ani de zile, care și așa se afla și se află într-un mare decalaj față de economiile europene, apoi discontinuitatea în contactele cu UE au fost factori de întârziere. Mecanismul nostru intern de pregătire pentru negocieri a avut enorm de suferit. Și cel mai bine s-a văzut acest lucru în 2000. În 1999 s-a decis începerea negocierilor concrete cu cele 12 țări (deși noi am fost în cele șase inițial, au mai apărut alte șase). Ei bine, în anul 2000, când s-a pus problema deschiderii negocierilor,noi nu eram pregătiți. Toți ceilalți care au fost în urma noastră, cu excepția bulgarilor, aveau toate dosarele pregătite și le-au deschis în 2000, în vreme ce România a avut doar unul. Noi a trebuit să intrăm apoi într-o cursă contra cronometru, să deschidem dosarele, în vreme ce restul candidaților le închideau deja. A fost așadar accidentul de parcurs care a marcat, în plan extern, acești paisprezece ani de zile, independent de conotația politică a acestor chestiuni. Altminteri, avem de a face cu o ștachetă a tuturor guvernărilor, toate au și merite și slăbiciuni, pentru că este vorba de o chestiune de responsabilitate națională. Acum s-a reușit o anumită recuperare și, după primul pas, marcat de intrarea noastră în NATO, sperăm ca și al doilea obiectiv să fie realizat în 2007. Pentru că este vorba de o formulare în avantajul nostru, cea adoptată de Consiliul Uniunii, conform căreia grupul celor 12 state candidate s-a transformat în 10+2. Cele 10 state care vor intra la 1 mai, plus Bulgaria și România. Suntem, așadar, incluși în același val, cu două componente. Măcar această componentă să reușim să o susținem, cu toții, independent de disputele care vor apărea în acest an electoral.

C. D.: Succesele obținute în plan internațional, în perioada în care v-ați aflat la putere, atât în timpul primului mandat cât și în cel de al doilea, au fost fie nerecunoscute, fie aspru criticate. Cărui fapt se datorează acest lucru?

Sunt două exemple ale întrebării dumneavoastră. Pe de o parte, disputa politică naște asemenea comportamente, și opoziția, în orice democrație, este critică la adresa puterii. Critica exprimă și ea, la rândul său, anumite interese din cadrul societății. Și de aceea, este un lucru benefic, pentru că este bine ca guvernarea să fie permanent sub focul observațiilor și remarcilor critice, exprimate de opoziție sau de societatea civilă. Și acest lucru îl puteți vedea în toate țările civilizate. Așadar este un lucru firesc, normal, cu care trebuie să ne obișnuim.

Pe de altă parte, există o serie de slăbiciuni proprii nouă, românilor, care au probabil și rădăcini istorice, dar și actuale. Pentru că recentele transformări au adus în prim plan interesul pentru avere, pentru bani, pentru acumulare, ceea ce a deformat, într-o oarecare măsură gândirea oamenilor și relațiile sociale. Capătă tot mai multă pondere interesul personal, de grup, individualismul feroce. Eu fiind un om de stânga am anumite reticențe, și am văzut și reacții față de reticențele mele, dar aceasta este realitatea obiectivă, pe care trebuie să o luăm ca atare. Din păcate, ea se reflectă negativ în planul apărării interesului național. Pentru că procesele acestea se desfășoară și la alții. Bulgaria nu stă mai bine decât noi, nici ca nivel economic, nici ca nivel de trai, și ei au aceleași bătălii putere - opoziție, însă în planul relațiilor cu UE a existat o susținere reciprocă mult mai coerentă. Cei din opoziție nu se duc cu jalba în proțap la Poartă, cum o fac unii faliți de-ai noștri, indiferent că sunt sau nu din opoziție, care nu fac altceva decât să meargă cu reclamații. Acestea se transformă însă acolo în aprecieri care nu reflectă întotdeauna realitatea obiectivă și ne costă foarte mult.

În fapt, nu se discerne între interesul particular, de grup sau local și interesul național. Atunci când fac apel la coeziune, la consens, de fapt la aceasta mă refer. Nu încerc să poleiesc nimic, nu încerc să induc în eroare partenerii europeni, ci la realizarea unui climat care să permită atingerea obiectivelor comune.

De fapt, această dezbinare se reflectă și în diaspora. Acum poate mai puțin, însă înainte vreme, în toate eforturile noastre pentru obținerea sprijinului necesar pentru integrare, am întâlnit bătălii interne între comunitățile de români din afară, care reflectau convulsiile din plan intern. Nu seamănă deloc diaspora românească cu cea maghiară de pildă, care a fost foarte unită în jurul obiectivelor strategice ale statului, indiferent cine se afla la guvernare. Până și Armenia, o țară- micuță, dar cu o diasporă mare, a beneficiat de solidaritatea lor. Au cumpărat, de pildă, o clădire pe care au donat-o statului pentru a deveni ambasada Armeniei în Statele Unite.

C. D.: De cât credeți că mai este nevoie pentru a putea vorbi de o clasă politică românească cu o reală cultură politică de tip democratic?

Acesta este foarte greu de prognozat. Important este procesul în sine, iar acesta este foarte îndelungat. Pentru că avem de restructurat o societate, cu raporturi sociale, legislație, mecanisme, etc. Însă factorul cel mai inerțial în tot acest proces este mentalitatea oamenilor. Iar aceasta se poate schimba în bine sau în rău. Pentru că noi intrăm într-o lume care are deja regulile ei. Iar cei care vin de la periferie aduc multe tare și asimilează uneori și deformat, elemente noi.

A. P.: Din punctul dumneavoastră de vedere, acceptarea în NATO ca membru cu drepturi depline, va ajuta integrarea în UE? - acestea fiind cele două obiective majore de politică externă a României...

Da, în primul rând este o încurajare, un semn că se poate, în ciuda decalajelor de la care am plecat. Pe de altă parte, între procesele de integrare în cele două structuri există și unele elemente comune. Și multe criterii, de natură politică și nu numai, sunt similare. Deci, într-un fel, îndeplinind criteriile de integrare în NATO, am făcut pași importanți în ceea ce privește realizarea obiectivelor pentru Uniunea Europeană.

A. P.: Cum apreciați planul anunțat de către Ministrul Apărării, Ioan Mircea Pașcu, privind contribuția României la PESC prin alocarea alternativă, în cadrul "Berlin plus", a trupelor române pentru viitoarea armată comună a Uniunii?

Este o temă în discuție, chiar pentru Uniunea Europeană. Iar planul anunțat este o expresie a disponibilității noastre. Am intrat în NATO și ne vom alinia tuturor criteriilor din acest punct de vedere. Uniunea Europeană vizează, la rândul său, și ea, criteriile de securitate și implicarea în organizarea apărării comune. Și într-o situație și în alta suntem parteneri.

A. P.: Cum apreciați momentul intrării României în NATO, dată fiind noua reorganizare din sânul Alianței, necesitatea de a se adapta atât la noii membri, cât și la noile provocări ale mediului internațional de după 89, dar mai ales de după 11 septembrie?

Contextul este mai complex din acest punct de vedere, se vorbește din ce în ce mai mult de Orientul Mijlociu, un spațiu care nu este foarte depărtat de noi, la fel cum probleme sunt și în Balcani, Transnistria, Caucazul de Sud, zone aflate și ele în apropierea noastră. La fel ca și până acum, vom rămâne implicați ca un factor de stabilitate în toate aceste zone. În contextul integrării, acest fapt capătă noi conotații și presupune noi responsabilități pe care vrem să ni le asumăm.

A. P.: Credeți că va afecta noul statut al României relațiile sale cu Rusia?

Sper să o facă, în bine, pentru că despre acest lucru vorbim de foarte multă vreme, de când am devenit membri ai Parteneriatului pentru Pace. Pe de altă parte, Rusia însăși nu mai este URSS, lucru exprimat și de NATO, care nu mai privește Rusia ca pe un adversar, ci ca pe un partener. Rusia a avut și are aranjamente speciale cu NATO, iar după 11 septembrie, pericolul comun al terorismului internațional a fost un prilej pentru a afirma interesul comun și lărgirea parteneriatului SUA, NATO, UE, cu Rusia. Din acest punct de vedere, noul statut al României nu face să aducă decât un alt cadru de cooperare în plan internațional.

A. P.: Credeți că România a depășit un prag din punct de vedere al statutului său regional?

Noi am avut, și până acum, o conlucrare foarte activă cu NATO în plan regional. Inclusiv participarea cu unități militare în spații în care NATO s-a implicat, în fosta Yugoslavie (Bosnia, Kosovo). Ceea ce s-a săvârșit acum a fost exprimarea din punct de vedere juridic a unui statut ale cărui responsabilități le asumasem deja.

Acum, cu admiterea României și a Bulgariei s-a închis practic o discontinuitate, cea existentă între Ungaria și Grecia, din punctul de vedere al granițelor Alianței, ceea ce înseamnă, desigur, o creștere a stabilității și securității în zonă.

 

Publicat în : Interviu  de la numărul 14

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: