Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Avantajele extinderii: Oportunități în noua Europă

Virginia MIRCEA

Extinderea UE a avut loc oficial pe 1 mai 2004. Din punct de vedere economic extinderea este deja o realitate. Statele est europene au cules beneficii enorme din procesul de integrare al economiilor lor cu Europa Occidentală. Nevoia de a se pregăti pentru calitatea de membru a generat reforme economice în toată regiunea.



Extinderea UE a avut loc oficial pe 1 mai 2004. Din punct de vedere economic extinderea este deja o realitate. Statele est europene au cules beneficii enorme din procesul de integrare al economiilor lor cu Europa Occidentală. Nevoia de a se pregăti pentru calitatea de membru a generat reforme economice în toată regiunea.

Afacerile occidentale au realizat de mult timp oportunitățile datorate extinderii către est. Miliarde de euro în capital străin investit direct au curs către țările în ascensiune. Multe dintre aceste țări sunt acum integrate în lanțurile de aprovizionare europene. Dar nu numai producția în care este nevoie de forță de muncă intensiv a atras bani străini. Pe măsură ce nivelurile de venit și calificările se îmbunătățesc, avantajele țărilor est europene se deplasează către producerea de bunuri și servicii de calitate superioară. Ascensiunea Uniunii Europene va continua să aibă un impact profund pozitiv asupra economiilor din țările centrale și est europene. Majoritatea managerilor sunt conștienți de acest lucru. Conform unui studiu realizat de Economist Intelligence Unit și Accenture, majoritatea managerilor (59% dintre cei chestionați) vădextinderea ca pe o oportunitate de afaceri.

UE este o piață unică bine integrată, care, după extindere, va crește la 480 de milioane de clienți, devenind cea mai mare zonă economică din lumea occidentală. Piața unică se bazează pe patru libertăți: mișcarea liberă și nestânjenită a bunurilor, serviciilor, capitalului și oamenilor în întreaga zonă a Uniunii Europene. În paginile următoare vom prezenta libera mișcare a bunurilor, impactul ascensiunii serviciilor, a mișcărilor de capital și a pieței muncii.

Piața unică va aduce o explozie în competitivitate și creșterea PIB. În interiorul pieței comune nu pot exista obstacole în comerțul cu bunuri, cum ar fi taxe, procente sau reglementări naționale. Aceasta include standardele de siguranță și de sănătate, legile de achiziții publice și alte reglementări naționale care influențează companiile care doresc să facă afaceri dincolo de granițe. Ca rezultat, țările din Uniunea Europeană fac comerț între ele mult mai mult decât ar fi de așteptat pe baza proximității lor naționale. Multe companii est europene produc deja la nivelul standardelor UE și, prin urmare, au acces neobstrucționat la piața UE. Dar multe altele se luptă cu licențele din Uniune și alte obstacole legate de reglementări. Toate țările în ascensiune sunt mici, cu excepția Poloniei, cu populații, în medie, între două și zece milioane.

 

Oportunități în sectoarele industriale speciale

 

Schimbările economice care au fost antrenate de integrarea gradată a Europei de Est în Uniunea Europeană au generat schimbarea pe scară largă a resurselor economice, de la industriile de stil vechi care produceau pe stoc, către sectoare cu o cerere intensivă de forță de muncă și abilități, și către servicii. Pe măsură ce deschiderea comercială a progresat, producția în țările cuprinse în procesul de aderare a devenit din ce în ce mai specializată în câteva sectoare, din care sunt de observat cele legate de alimente și băuturi, metale, textile și echipamente de transport (dar și cherestea și produse de lemn în statele baltice). Procesul de specializare industrială este încă în plină schimbare. Ungaria în mod special a atras mari sume de bani prin investiții străine directe în ramurile industriei electronice, care se află în plin avânt. Încercarea de a furniza o privire de ansamblu sistematică ar depăși perspectiva acestui studiu. Totuși, un număr mic de studii pe sectoare ar trebui să ajute la exemplificarea modului în care extinderea schimbă perspectiva economică în est.

Utilități și telecomurile. Regulile pieței unice a Uniunii Europene cer statelor membre să liberalizeze piețele pentru industrii de rețea cum sunt telecomurile, cele de transport și cele de energie. Multe țări membre ale UE mai au mult până să deschidă toate barierele pentru rețelele de telecom și, unele dintre ele, se împotmolesc în liberalizarea pieței de energie. Uniunea s-a angajat să liberalizeze total piața de energie pentru consumatorii industriali până în 2004 și pentru cei casnici până în 2007. Aceleași cerințe se vor aplica, bineînțeles, și noilor state membre. Polonia, de exemplu, și-a deschis mai mult de 50% din piața de curent electric pentru privatizare (în comparație cu Franța care și-a deschis doar o treime). Cehii și-au vândut majoritatea centralelor pentru curent electric investitorilor străini. Stabilirea prețurilor la energie va trebui să se mute de la executivul politic al statelor către forțele pieței.

Industria auto. Industria de automobile din Europa de Est a fost una dintre poveștile de succes ale perioadei de preaderare. Producătorii de automobile occidentali - nu numai din Uniunea Europeană, ci și din Statele Unite și Japonia - au investit în aceste noi piețe, parțial pentru a avea acces la forța de muncă ieftină, dar inteligentă din punct de vedere tehnic, din regiune și, parțial, pentru a compensa reducerea cererii pe propriile lor piețe. Printre principalii investitori străini sunt Volkswagen în Slovacia și Republica Cehă, Audi în Ungaria și Fiat și Daewoo în Polonia. Producătorii de componente au urmat rapid marile fabrici de asamblare către Europa Centrală,aprovizionând nu numai fabricile locale de automobile ci folosind regiunea și ca bază pentru export. Triunghiul între Bratislava (Slovacia), regiunea occidentală a Republicii Cehe și sudul Poloniei, formează acum un claster de producători, furnizori, distribuitori și servicii conexe din industria automobilelor.

Perspectiva aderării la UE a contribuit la aceste evoluții în câteva moduri. În primul rând, pregătirile pentru aderarea la UE au dat companiilor occidentale de automobileun mediu economic sigur pentru investițiile pe termen lung. În al doilea rând, abolirea gradată dar și garantată a obstacolelor în comerț a dat siguranță producătorilor de automobile că pot importa componente făra taxe și pot exporta produsul finit pe piața actuală a Uniunii Europene care are mai mult de 350 de milioane de clienți.

Din moment ce, cea mai mare parte a fabricilor de autoturisme din zona Europei Centrale produce în primul rând pentru export în Uniunea Europeană, toată producția lor este, din toate punctele de vedere, la nivelul standardelor europene. În acest sector, mai mult decât în altele, extinderea Uniunii Europene este deja o realitate. Ceea ce este sigur, totuși, este faptul că piețele pentru automobile din noile state-membre vor continua să se extindă de câteva ori mai rapid decât în Uniunea Europeană de până acum, unde creșterea este prevăzută a fi doar de 2-4% pe an. În Slovacia, de exemplu - unul dintre principalii producători în industria automobilelor din regiune - posesiunea de automobile a crescut cu aproape 50% în ultimii zece ani. Dar, 250 de mașini la o mie de locuitorieste încă la jumătatea nivelului înregistrat în țările occidentale mai bogate.

Prelucrarea alimentelor. Prelucrarea alimentelor a fost puternic lovită de scăderea economică inițială care a urmat deschiderii piețelor. Majoritatea companiilor locale s-au zbătut să concureze împotriva produselor occidentale pe piețele lor inițiale, dar numai câteva au reușit să găsească noi piețe de export în Occident. Aceasta a fost rezultatul parțial al slabei calitățiși a absenței practice a abilităților de marketing și distribuție și, parțial, datorită cuantumurilor stricte ale Uniunii pentru importul de alimente din țările candidate, multe dintre ele rămânând valabile până în momentul aderării. Toate țările est europene, cu excepția Ungariei, au avut mari deficite comerciale în ceea ce privește produsele alimentare în relația cu UE. În Estonia, numărul companiilor din industria de prelucrare a alimentelor a explodat cu aproape 50% în cea de a doua jumătate a anilor 1990, și în Lituania, rata de creștere a fost de 36%. În Polonia, veniturile din acest sector a crescut cu o medie de 16% pe an din 1995. În sfârșit, este foarte probabil ca noile state membre să fie folosite ca baze de export pentru produse alimentare către piețele europene mai mari. Polonia, de exemplu, este al treilea mare producător din lume de cartofi și al șaselea mare producător de mere, tutun și porcine.

Industria alimentară va crește, în continuare, în importanță economică. În Ungaria, industria alimentară în 2000 acoperea deja 14% din veniturile din producție și 6,5% din PIB. Zonele cu creșterea cea mai rapidă o reprezintă "alte alimente" (gustări, etc) și băuturi, ceea ce sugerează o deplasare către producția cu valoare adăugată mai mare. În Polonia industria alimentară a atras 12% din investițiile străine directe și industria cărniieste deja în "siguranță" în mâinile investitorilor străini. Totuși, accesul către piețele externe este încă limitat, 90% din producție se vinde pe piața internă.

Oportunități în sectoarele serviciilor selecționate. Industriile est europene au trecut prin vremuri tulburi în timpul preaderării. Sectorul servicii a suferit o transformare profundă, lucru care va continua mulți ani după data aderării. Cele mai importante forțe care conduc la schimbarea în industria de servicii din Europa de Est sunt: o schimbare dramatică de la industrie și agricultură către servicii după colapsul planificării centralizate comuniste; schimbările tehnologice și deschiderea sectorului de servicii care este parte din piața europeană unică.

În multe dintre țările din Estul Europei, procentul serviciilor din totalul produselor cu valoare adăugată a crescut de la mai puțin de 40% la începutul perioadei de tranziție către 60% azi. Această schimbare a reprezentat corecția structurii economice nesimetrice moștenite de la planificarea centralizată; schimbările tehnologice și deschiderea sectorului de servicii sunt părți ale piaței europeane unice. Tranziția a condus la un colaps în producția industrială și în industriile necompetitive care produceau pe stoc. Investițiile străine directe - dintre care jumătate au mers către servicii- au adus nu numai capital, dar și know-how în marketing.

Sectorul de retail a fost primul care și-a luat avânt, iar creșterea sa a fost legată îndeaproape de proliferareaîntreprinderile mici și mijlocii care au fost centrul refacerii economice în multe dintre țările implicate în aderare. Serviciile bancare și alte servicii financiare au înflorit în contul investițiilor masive din străinătate. Serviciile pentru afaceri, cum sunt consultanța și administrarea, au fost inițial importate din occident, dar acum sunt din ce în ce mai mult furnizate de firme locale. Schimbarea Europei de Est către o economie a serviciilor nu este nici pe departe finalizată. În toate țările aflate în procesul de aderare cota serviciilor în veniturile din valoare adăugată rămâne sub cea găsită în mod curent în economiile de piață dezvoltate (media din Europa este aproape de 70%).

Serviciile bancare, asigurări și alte servicii financiare. Puține sunt ramurile economice din Europa care sunt supuse unei schimbări atât de rapide ca finanțele. Multe dintre schimbări sunt determinate de piață: introducerea unei singure monede de schimb, Euro. Analiștii au îndemnat bursele din Europa Centrală să se unească, dar progresul a fost destul de lent datorită unei combinații între incompatibilități tehnice și de regulament și mândrie națională. Totuși, bursele est europene, vor urma până la urmă curentul european.

Pe de altă parte, prin reforma pensiilor, fondurile de pensii din Europa de Est aflate în creștere rapidă vor da un flux stabil de capital proaspăt pentru piețele financiare locale. Sectorul de asigurări în Europa de Est are în aceeași măsură un teritoriu mare de dezvoltare, fiind susținut de schimbări legislative (scutiri de taxe pentru polițele de asigurare de viață) și venirea firmelor mari din Europa Occidentală cum este Allianz (Germania-), Generali (Italia) sau ING (Olanda). În Cehia, Ungaria și Polonia primele de asigurare s-au ridicat la aproximativ 15-20 % anual în 2001 și 2002.

Retail. Sectorul de retail a trăit o revoluție veritabilă de la mijlocul anilor 1990. Europenii din Est își făceau cumpărăturile în mod tradițional în piețe și mici magazine de la colțul străzilor. Aceasta s-a schimbat radical cu venirea hipermarketurilor și a mallurilor pentru cumpărături din 1995 încoace. Retaileri din Uniunea Europeană au fost rapizi în a realiza potențialul noilor piețe aflate în apropierea lor, nu numai în termeni de creștere rapidă a puterii de cumpărare dar și pentru că aceste țări erau atât de departe în termeni de vânzărimarketing și distribuție. În Republica Cehă, de exemplu, numărul de hipermarketuri a crescut de la două în 1996 la 105 în 2001. Azi, IKEA (Suedia),Carrefour (Franța), Tesco (MB), Metro (Germania) și Royal Ahold (Olanda) sunt deja nume în noile state membre. Europa de Est va rămâne o piață atractivă pentru retailerii occidentali deoarece creșterea veniturilor va continua să o depășească cu mult pe cea din Occident pentru următorii ani.

Piața muncii. Un aspect cheie al pieței unice este libera circulație a persoanelor. Astfel, cetățenii Uniunii au dreptul să lucreze, învețe sau să trăiască oriunde în Uniunea Europeană fără a fi nevoiți să aplice pentru permise sau permisiuni. Noile state membre au dobândit aceste drepturi odată cu aderarea, dar vor beneficia de ele doar după o perioadă de tranziție. Unele dintre țările UE, în special Germania și Austria, care au granițe lungi cu țările aflate în procesul de aderare sunt lovite de șomaj ridicat, s-au temut de un influx de muncitori ieftini din Europa de Est după aderare. Deși aceste temeri sunt foarte probabil fără motive, ele și-au păstrat dreptul de a ține departe muncitorii Est Europeni pentru cinci ani după data aderării, cu posibilitatea de a extinde restricția pentru încă doi ani dacă se vor menține aceste temeri. Nu toate țările membre ale UE vor aplica aceste restricțiiasupra dreptului de liberă circulație a forței de muncă.

Muncitorii bine pregătiți sunt una dintre cele mai valoroase posesiuni ale regiunii, fiind în același timp și motivul principal pentru care țările proaspăt aderate se află acum într-o trecere rapidă de la industrii cu cerere mare de capital și de forță de muncă către producție și servicii care cer abilități în mod special. Mai multe companii multinaționale și-au stabilit centre de servicii în Ungaria sau Estonia. Acest curent va continua pe măsură ce salariile în noile state membre vor ajunge, gradat, din urmă nivelele din Europa de Vest. Creșterile salariale vor fi suportate de creșterile în productivitate și de standardele înalte în ceea ce privește calificările și educația. Mai mult decât atât, guvernele est europene vor trebui să depună mai multe eforturi pentru a dezvolta un mediu economic care să creeze locuri de muncă. Procentul de șomeri în unele dintre statele aflate în procesul de aderare este mai mare decât procentul din UE. În Polonia, de exemplu, o cincime din forța de muncă este fără o slujbă. Mai mult, rata angajărilor este mult mai redusă decât în UE. Într-o țară- precum Slovacia, doar aproximativ jumătate din populația aptă de muncă are și slujbe. Mai degrabă, problema angajării forței de muncă în Europa de Est este legată de existența a doi factori: nepotrivirile regionale și de calificări și impozitelor mari pe salarii.

 

40% din bugetul de 100 de miliarde de Euro al UE este direcționat către statele membre mai sărace

 

Unul dintre obiectivele declarate ale Uniunii Europene este acela de a ajuta statele membre mai sărace să ajungă din urmă statele mai bogate. Aproximativ 40% din bugetul anual de 100 de miliarde de Euro este dedicat ajutorului regional prin așa numitele fonduri structurale.

În bugetul actual, care expiră în 2006, UE a programt 43 de miliarde de Euro pentru noile state membre, jumătate din acestea fiind plătite prin fonduri structurale. Polonia este, de la distanță, cel mai mare destinatar, cu mai mult de 11 miliarde de Euro, urmată de Ungaria și Republica Cehă cu 2-3 miliarde de Euro fiecare. Deși sumele implicate sunt probabil prea mici pentru a conduce la o creștere rapidă a nivelului veniturilor către media din UE, ele vor aduce multe oportunități lucrative pentru afaceri autohtone sau străine, mai ales datorită faptului că aderarea la UE cere țărilor din Estul Europei să-și deschidă total sectorul de achiziții publice pentru licitații competitive pentru toate companiile din UE.

Impactul real al banilor din UE va fi probabil simțit în perioada bugetară următoare, care se va întinde din 2007 până în 2013. Cât vor primii noii membri nu s-a hotărât, încă. Schimbareava fi mai curând gradată decât bruscă, ceea ce înseamnă că ajutorul în fonduri structurale va continua să crească în anii de după aderare.

 

Proiectul Lisabona

 

Oamenii de afaceri descriu deseori Uniunea Europeană ca pe o economie cu creștere mică, cu taxe mari și exagerat de reglementată. Unele state membre ale Uniunii au nevoie prioritar de o reformare adâncă a piețelor de producție și de muncă. Germania- și Italia sunt primele exemple. Uniunea are în componență și țări care au impozite foarte mari cum sunt țările scandinave. Dar aceasta este doar o parte a imaginii UE. State ca Marea Britanie, Finlanda, Suedia și Olanda au punctaje mai bune deseori față de Statele Unite atunci când vine vorba de nivele de productivitate, standarde de viață, realizări în domeniul educațional sau succese de export.

Dar Uniunea Europeană nu se mulțumește cu actuala stare de lucruri, ci dorește ca acele state membre care sunt întârziate din punct de vedere economic să învețe de la vecinii lor care au mai mult succes și a inițiat, prin urmare, un proces ambițios de stabilire a standardelor de evaluare în multe zone ale reformei economice. Scopul declarat al proiectului Lisabona, (numit după orașul portughez în care a fost lansat în anul 2000) este acela de a transforma economia Uniunii în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaștere până în 2010. Programul de la Lisabona acoperă ținte diversificate, de la liberalizarea transportului pe căile ferate, crearea de locuri de muncă, răspândirea tehnologiilor de comunicare, companiile noi și protecția mediului.

Publicat în : Editorial  de la numărul 14

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: