Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Semnătura electronică

Cristian BANU

Nu de foarte mult timp, și în România se poate folosi semnătura electronică pentru autentificarea documentelor. Astfel companiile utilizatoare realizează economii importante. Deocamdată, singurii care au introdus această tehnologie sunt cei de la E-Sign. E-Sign România S.A. este lider în serviciile de infrastructură a cheii publice (PKI) și în securitatea tehnologiei informațiilor. E-Sign România este prima autoritate de certificare (AC) din România care permite afacerilor și consumatorilor să comunice și să încheie cu încredere tranzacții prin rețelele digitale. Prin cooperarea cu ADACOM, membră a VeriSign Affiliate Trust Network, E-Sign implementează produse și servicii pentru piața românească.



Ce este semnătura digitală?

 

O semnătură digitală reprezintă o informație care îl identifică pe expeditorul unui document. Semnatura digitală este creată prin criptarea conținutului documentului, folosind cheia criptografică a expeditorului. Aceasta face ca semnătura să fie unică atât pentru fișier cât și pentru deținătorul cheii. Orice modificări aduse documentului afectează semnătura, oferindu-se astfel atât integritate cât și autentificare. Semnăturile digitale utilizează criptarea asimetrică, în care se folosește o cheie pentru a crea semnătura și o altă cheie, legată de prima, pentru a o verifica. Într-un sistem de securitate a cheii publice, toți participanții au nevoie de propria cheie de semnare, sau cheie privată. Cheia publică este raspandită și identificată de către certificatele digitale. Certificatele sunt emise de terți de încredere, cunoscuți sub numele de autorități de certificare (AC), care își asumă responsabilitatea pentru identificarea utilizatorilor și pentru acordarea cheilor. AC-urile sunt deseori administrate de companii care sunt în măsură să garanteze pentru dreptul de desfășurare a afacerii. În mod asemănător, companiile mari pot folosi AC-uri interne organizaționale pentru a identifica personalul și funcția fiecăruia, în scopul autentificării tranzacțiilor de comerț electronic.

 

Pentru ce este folosit un certificat digital?

 

Certificatul digital este utilizat pentru o gamă variată de tranzacții electronice ce include e-mail, comerțul electronic, transferul electronic de fonduri. În mod obișnuit, comerțul electronic impune și utilizarea unui certificat pentru securizarea serverului.

Certificatul digital reprezintă un instrument în stabilirea unui canal securizat pentru comunicarea informațiilor confidențiale.

 

De ce avem nevoie de un certificat digital?

 

Magazinele virtuale, transferurile electronice bancare și alte servicii electronice devin, pe zi ce trece, instrumente obișnuite, convenabile și flexibile și pot fi utilizate chiar de acasă. Preocupările legate de confidențialitate și securitate pot fi prevenite apelând la acest mijloc nou de comunicare. Doar criptarea nu este suficientă și nu oferă suficiente informații legate de identitatea celui care trimite informații criptate. Fără o protecție specială va asumați anumite riscuri în tranzacțiile online. Certificatul digital rezolvă această problemă, furnizând o modalitate electronica pentru verificarea identității unui individ. Folosit în completarea criptării, certificatul digital furnizează o soluție completă de securizare, confirmând identitatea tuturor părților implicate într-o tranzacție.

În mod asemănător, un server securizat trebuie să posede propriul certificat digital pentru a demonstra utilizatorilor că acel server este utilizat chiar de organizația respectivă și informațiile furnizate sunt legale.

 

Cum functioneaza un certificat digital?

 

Certificatul digital folosește tehnici de criptare cu cheie publică utilizând o pereche de chei, legate între ele, o cheie publica și o cheie privată. În procedeul criptării cu cheie publică, cheia publică este disponibilă pentru oricine vrea sa comunice cu posesorul acelei perechi de chei. Cheia publică poate fi utilizată pentru a verifica un mesaj semnat cu cheie privată sau pentru a cripta un mesaj ce poate fi decriptat folosind doar cheia privată. Securitatea mesajelor criptate se bazează pe securitatea cheii private, ce trebuie protejată împotriva utilizării neautorizate.

Într-un certificat digital, perechea de chei este evidențiată de numele utilizatorului și alte informații de identificare. Certificatul digital funcționează ca un mijloc electronic credibil ce poate fi verificat de site. Aceasta permite certificatelor digitale să inlocuiască modalitatea furnizării unei parole pentru a accesa informații confidențiale sau de a restricționa accesul utilizatorilor ocazionali.

Un certificat digital este semnat de către autoritatea de certificare care emite acel certificate. Unui mesaj sau unei tranzacții i se pot atașa mai multe certificate digitale, acestea formând un lanț de certificare, unde fiecare certificat digital dovedește autenticitatea certificatului digital anterior. Cea mai înaltă autoritate trebuie sa fie o autoritate independentă, cunoscută și credibilă pentru beneficiar.

 

Avantajele semnăturii digitale

 

O semnătură digitală pentru documentele electronice este echivalentă cu o semnătură olografa pentru documentele tipărite. Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează că o anumită persoană a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura.

De fapt, o semnătura digitală furnizează un grad mult mai mare de securizare decat semnătura olografă. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătură a fost atașată cât și faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitală nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul că a fost falsificată.

Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului și de integritatea mesajului.

Care este perioada de valabilitate a unei semnaturi digitale?

În mod obișnuit, o cheie expiră după o anumită perioadă de timp, cum ar fi un an, iar documentele semnate cu o cheie expirată nu mai pot fi acceptate. Totuși, în multe cazuri, este necesar ca documentele semnate să poată fi considerate valide din punct de vedere legal pe o perioadă mai lungă de 2 ani, cum ar fi concesiunile și contractele. Prin înregistrarea unui contract cu o semnatura digitală time-stamping în momentul semnării, semnătura poate fi validată chiar și după expirarea cheilor.

Dacă toate partile implicate în contract păstrează o copie a acestei semnături, oricare din ei poate demonstra că acel contract a fost semnat cu chei valide. De fapt, această semnatură poate confirma valabilitatea contractului chiar în cazul în care cheia unui semnatar a fost compromisă după ce acesta a semnat contractul. Orice document semnat digital confirmă faptul căvalabilitatea semnăturii poate fi verificată și după expirarea cheilor.

 

Cum se utilizează un certificat digital?

 

Cand primiți mesaje semnate digital, puteți verifica certificatul digital al semnatarului pentru a afla dacă acesta nu e falsificat.

În momentul în care trimiteți mesaje, puteți semna aceste mesaje și puteți alătura certificatul digital pentru a asigura destinatarul că acel mesaj a fost trimis chiar de dvs. Pot fi alăturate mai multe certificate digitale, care formează un lanț de certificare, în care un certificat digital asigură autenticitatea certificatului anterior. La cel mai înalt nivel al ierarhiei se afla o autoritate de certificare credibilă fără a avea un certificat digital emis de altă autoritate. Cheia publică a autorității de certificare de la cel mai inalt nivel trebuie să fie recunoscută în mod independent (publicată pe scara largă).

De asemenea, puteți folosi certificatul digital pentru a accesa un site web securizat în calitate de membru al acestuia.

În mod obișnuit, din momentul în care obțineți un certificat digital puteți să vă configurați optiunile de securitate ale site-ului web sau aplicația de e-mail pentru a utiliza această facilitate în mod automat.

 

 

 

 

 

 

Publicat în : Tehnologie  de la numărul 14

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: