Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

De ce nu este si nu va fi prea curând în România o economie de piata functionala

Cristian BANU

Guvernul a fost foarte ofuscat atunci când, în raportul de tara, România era trecuta ca având o economie de piata nefunctionala. Propaganda de partid si de stat s-a pus în miscare si, printr-o "traducere cu suflet", a transformat-o din condei în functionala. Ca nu a avut nici un efect real au demonstrat-o si recentele discutii privind "reorientarea" negocierilor (o alta "traducere fara suflet"), precum si refuzul categoric al FMI de a mai discuta cu România un nou acord.



Motto: "Eu i-as fi spus clar, româneste: cât vrei cucoana sa ne lasi în pace?"

Un cetatean român, despre Emma Thompson

 

Majoritatea analistilor - economici sau politici - care încearca sa descâlceasca problemele care împiedica economia româneasca sa fie cu adevarat functionala se opresc doar asupra unor aspecte care tin fie de latura politica, fie de latura strict economica. Sunt însa câteva elemente care scapa oricaror analize, dar a caror importanta în functionarea unei economii este foarte importanta. Și, daca asupra unor probleme de natura economica sau politica se mai pot face corectii, asupra problemelor pe care le vom analiza mai jos nu se poate interveni pe termen scurt.

 

Mitul demiurgului

 

Toate guvernele care s-au perindat la conducerea României începând din 1989 au suferit de "boala demiurgului". Invocând o mostenire dezastruoasa, fiecare guvern a negat complet munca celui precedent, stergând cu buretele si pornind totul de la zero. Astfel, societatea româneasca se afla într-o permanenta renastere. Fiecare guvern care vine la putere aduce noi seturi de prioritati, noi structuri de conducere, noi ministere, noi institutii, noi legi. Campionul este chiar guvernul Adrian Nastase, care a reusit performanta de a modifica structura guvernului în fiecare an, ultima schimbare petrecându-se, chiar, în urma cu câteva saptamâni.

În aceste conditii, actorii scenei economice sunt nevoiti sa consume foarte multe resurse, umane si financiare, pentru a face fata imaginatiei guvernamentale. Strategii pe termen lung? Proiecte? Business planuri? Ce sunt astea? La ce sunt bune?

Traiul de pe o zi pe alta împiedica dezvoltarea reala a companiilor românesti, împiedicându-le sa devina cu adevarat competitive.

În mod normal, economia româneasca ar trebui sa aiba ritmuri de dezvoltare de cel putin 20% - asa cum au unele companii performante, precum cele din industria telecomunicatiilor, de pilda, dar nu numai. Însa, performanta este mult mai slaba. Anul acesta, cresterea economica a fost data nu atât de dezvoltarea companiilor, ci doar a consumului, care, în buna parte, a fost finantat prin credite de la banci, urmarile începând deja sa se faca resimtite în economie.

Daca frenezia demiurgica s-ar rezuma numai la schimbarile structurilor guvernamentale, înca ar fi bine. Dar mitul demiurgului este ascuns în fiecare parlamentar, care nu are alt vis decât acela de a-si avea numele în titlul unei legi. Exemple ale acestui delir legislativ sunt legea Pruteanu sau legea Predescu.

Astfel, legislatia româneasca este foarte stufoasa, confuza si dublata de norme si regulamente de aplicare, care, de cele mai multe ori, modifica partial sau chiar total sensul initial al legii. În plus, lipsesc legi esentiale, fiind adoptata în schimb o lege a saltelelor ecologice...

Cum apare o problema, raspunsul este standard: se da o lege noua - nu conteaza ca legea noua contrazice vreo alte 4 legi vechi sau se înfiinteaza o noua institutie. Un exemplu este recent înfiintata agentie care colecteaza toate taxele aferente fortei de munca. Rezultatul? Daca înainte întreprinzatorul privat trebuia sa depuna lunar câte o discheta si doua declaratii la 3 institutii ale statului, acum le depune la înca o institutie În loc de 6 ordine de plata, acum sunt 12. În ce masura va îmbunatati aceasta agentie colectarea veniturilor nu este foarte clar. Dar, nu-i asa, autoritatile "au luat masuri".

În aceste conditii, economia a evoluat haotic, fara o strategie clara de dezvoltare pe termen lung. Recent, ministrul de finante s-a umplut de ridicol prezentând o strategie a fiscalitatii pâna în 2007 încropita pe câteva coli de hârtie, care urma mai întâi sa primeasca girul FMI. Cum FMI a plecat si probabil nu vom mai auzi foarte curând de el, probabil ca nici de mareata strategie. De altfel, Tanasescu nu este la prima "petarda" lansata pentru ca apoi sa nu se mai auda nimic despre ea.

Oricum, a fost de ajuns "niet"-ul prezidential pentru a descuraja orice încercare de relaxare a fiscalitatii. Și asta într-o perioada în care toate economiile în jur, dar si altele, precum Germania-, se afla în plina întrecere pentru reducerea impozitarii si cresterea atractivitatii pentru atragerea investitiilor straine. Rând pe rând, Bulgaria, Cehia, Austria, Slovacia au redus sau sunt pe cale sa reduca gradul de impozitare. Noi mergem înainte.

Si apropos de lipsa de viziune si strategie, dragutu' nostru de minister de finante a negociat la sânge cu Uniunea Europeana o cota de impozitare a exporturilor de numai 25%, fara a se gândi cumva ca în 2005, aceasta cota va fi redusa la 20%. Pe lânga aceasta cota mai este si birul pentru "Cântarea României" în lume, despre care nu se stie cum si în ce fel sunt cheltuiti. Atâta vreme cât România a avut o cota de impozitare redusa, a reusit sa dubleze practic traditionalele 8 miliarde anual pe care le exportam, ajungând acum undeva în jurul a 16 miliarde. Si tocmai când, din cauza cresterii deficitului comercial am fi avut mai mare nevoie de exporturi, li se taie aripile.

Lipsa unor strategii nationale coerente pe termen lung face ca firmele private sa nu poata realiza planuri de dezvoltare pe termen lung si sa adopte mai degraba o strategie defensiva - de aparare fata de stat, decât una ofensiva, de expansiune. Daca firmele poloneze, cehesti, slovene sau ungare s-au dezvoltat puternic, ajungând jucatori semnificativi pe piata regionala, firmele românesti de-abia acum încearca marea cu degetul în afara granitelor tarii. Când vom avea si noi o companie de talia MOL, Skoda sau KRKA?

 

Câinii latra, ursul trece...

 

Unul dintre principalele atribute ale democratiei îl reprezinta reactia autoritatii la feedbackul cetatenesc. Acest lucru nu s-a petrecut deloc în România dupa cel de-al doilea razboi mondial încoace.

Pentru autoritati, cetateanul nu este decât un "infractor nedovedit". Pozitia în care este pus acesta este totdeauna defensiva. El trebuie sa-si justifice orice actiune, de preferat cu cât mai multe hârtii, în vreme ce statul nu justifica nimic. Cheltuirea banului public se face în total dispret fata de contribuabil, tocmai pentru ca nici un functionar nu a trebuit vreodata sa justifice modul în care a fost cheltuit.

Indiferent de culoarea politica, guvernele au încurajat confuzia încetatenita înca în vremea comunista între stat si partid. Partidul este statul si statul este partidul. Atotputernic, atotcunoscator. Nici unul dintre oamenii politicii nu manifesta vreo jena în utilizarea infrastructurii de stat (masini, sedii, etc.) pentru partid sau, si mai rau, în interes strict personal.

Aceasta atitudine a fost încurajata si de totala apatie a organizatiilor cetatenesti care încetul cu încetul au fost aduse la tacere. Practic, în momentul de fata puterea nu are oopozitie reala , ca atare poate sa faca orice îi trece prin cap.

Atâta vreme cât ignorarea semnalelor s-a limitat doar la cele provenite din tara-, puterea nu a avut mari probleme. Însa, recent, tupeul a atins cote maxime în relatia cu niste parteneri puternici, UE, SUA, FMI, care au reactionat dur (dar diplomatic), nefiind obisnuiti cu un astfel de comportament.

Ignorarea angajamentelor asumate în fata organismelor internationale, dupa tipicul ignorarii promisiunilor electorale, a dus la ratarea obiectivelor europene. Dupa anuntarea de catre UE a "reorientarii" strategiei de aderare a României, FMI a dat înca un semnal clar ca nu mai este dispus sa înghita povestile de la Bucuresti. Iar FMI a fost desemnat de UE sa monitorizeze economia româneasca, deoarece aceasta din urma nu dispune nici de experienta, nici de personal calificat. În lipsa unui acord cu FMI este greu de crezut ca România v-a primi acceptul pentru integrare în 2004, în ciuda lobby-ului frenetic pe la prieteni.

 

Noi muncim, nu gândim

 

Acest slogan îngrijorator a continuat sa faca parte din politica oamenilor muncii din România, strânsi uniti în jurul sindicatelor. Care, spre deosebire de suratele din Occident, nu au nimic de a face cu protectia intereselor oamenilor muncii, ci, am putea spune, din contra. Cazurile Semanatoarea, Iasi, Resita sunt doar câteva cazuri puternic mediatizate. Practic, în fiecare oras a existat o întreprindere falimentata de liderii sindicali si preluata apoi de cine trebuie. Rezultatul actiunilor sindicale: desfiintarea locurilor de munca.

Recenta luare de pozitie a unui lider sindical împotriva Consiliul Întreprinzatorilor Straini, care au avut "neobrazarea" de a propune câteva amendamente la una dintre cele mai mari aberatii legislative debitate de un guvern, Codul muncii, este un astfel de exemplu. Asta nu pentru ca guvernul s-ar fi obosit sa-i asculte pe strainii care au avut curajul de a investi în România si a crea locuri de munca. Mesajul a fost clar: "Vreti voturile noastre, sau banii lor?". Pentru cei care nu cunosc, anul 2004 este, în România, an electoral.

De altfel, piata muncii este una în care haosul este deplin. Relatiile de munca sunt excesiv de birocratizate, agresiv impozitate, iar politica înteleapta a ministerului de resort a dus la împingerea veniturilor salariale într-o zona gri de unde nu sunt foarte mari sanse sa iasa prea curând. Codul muncii pare dictat de liderii sindicali care au avut grija sa-si confere drepturi exagerate. Pe baza codului muncii orice lider sindical poate aduce la faliment o societate fara a fi tras la raspundere. De altfel, drepturile angajatorului sunt foarte putine, comparativ cu obligatiile. Rezultatul? Angajatorii au mari reticente în a crea noi locuri de munca.

Dintre experimentele dezastruoase ale ministerului enumeram: desfiintarea conventiilor civile, care a dus la înregistrarea a vreo 50.000 de contracte de munca din cele 3.500.000 de conventii civile - doar pentru ca în lacomia sa statul a vrut sa încaseze darile sociale în procente cât mai mari; brambureala cu registrul salariatilor si desfiintarea cartilor de munca, celebra "ordonanta a mamelor" s.a. S-a ajuns astfel ca, în momentul de fata, un angajat sa nu aiba nici cel mai mic motiv de a-si presa angajatorul sa-i scoata la lumina toate veniturile.

"Avem o forta de munca educata, calificata si ieftina". Probabil. Dar ponderea acestora în totalul celor care lucreaza este foarte mica. Majoritatea calificarilor sunt, în realitate, meserii pentru care nu este necesara o pregatire deosebite (în industria usoara, constructii, industrie grea). Multe dintre meserii sunt pe cale de disparitie. De exemplu, din 2005, lohnul nu va mai fi o optiune pentru firmele de confectii - deja multe firme îsi muta contractele din România mai la est. Aceasta va conduce la cresterea numarului desomeri, cu o calificare precara, o buna parte dintre acestia vor fi femei, cu vârsta de peste 40 de ani, cu sanse reduse de reintegrare pe piata muncii. De altfel, "exportul" de muncitori vizeaza tot categorii necalificate: "capsunari", muncitori în constructii etc.

Relatiile de munca stabilite în urma noului Cod al muncii sunt foarte rigide, birocratia aferenta este imensa - la fiecare 20-30 de angajati este nevoie de cel putin 1 angajat pentru gestionarea hârtiilor.

Despre încurajarea specializarilor care produc valoare adaugata mare (IT, cercetare etc.) ce sa mai vorbim... Cu exceptia celor din sectorul IT care au beneficiat de o serie de avantaje, în rest este dezastru. În plus, un studiu recent arata ca numai 20% dintre absolventi lucreaza în domeniul în care s-au pregatit, ceea ce arata falimentul învatamântului de stat, care, asemenea industriei, produce în continuare "pe stoc", de dragul productiei. E-adevarat, statistic stam mult mai bine chiar decât unele tari din Uniune sau unele tari invitate la aderare.

Darnicia guvernamentala a dus la o totala desconsiderare a muncii. Multi muncitori prefera sa ramâna acasa cu salariile compensatorii si sa traiasca ulterior din ajutoarele de stat decât sa munceasca. Statutul de asistat îl determina pe cetatean sa voteze cu cine-i ofera ajutoarele si sa nu comenteze prea mult asupra abuzurilor savârsite de putere.

În ceea ce priveste sindicatele, ele nu fac decât sa prospere. Majoritatea liderilor de sindicat se plimba în limuzine pentru care i-ar invidia si presedintii de banci, iar unele - cum este cazul sindicatului de la Petrom devin, treptat-treptat, adevarate holdinguri (sindicatul Petrom poseda o retea de televiziune, un cotidian central, câteva locale, actiuni în societati de asigurari si fonduri de investitii etc.).

Resursele umane sunt o problema inclusiv la nivelul aparatului de stat. Absenta unor specialisti face ca negocierile cu UE, FMIsau investitorii de calibru sa se desfasoare amatoristic sau "în genunchi". Dar nu numai la vârf exista probleme. Informatizarea a scos peri albi multor functionari publici, asta în conditiile în care "programele" realizate de "specialistii" centrelor de calcul sunt depasite înca de la bun început si au probleme de functionare pe sistemele noi.

 

Viata la tara-

 

La 40 de kilometri de Bucuresti intri într-o alta epoca. Acolo toaleta este o simpla gaura în pamânt, apa la fântâna (de multe ori nici macar nu este potabila), agricultura se practica la fel ca acum 100 de ani, cu calul si caruta... Școlile sunt parasite, abia daca mai gasesti 1-2 suplinitori navetisti, asta în cazul în care satul respectiv este aproape de un oras, altfel... Doctorul este vazut doar la televizor sau la oras. La magazinul din sat sunt numai marfuri ieftine, de proasta calitate. Telefon, internet, calculatoare, carti...Sa fim seriosi.

Astfel traieste (oficial) 40% din populatia tarii. Și daca mai adaugam aici populatia de la periferia oraselor si pe cea din orasele monoindustriale sau din cele ridicate abuziv la rang de oras (masura artificiala luata de guvernul Nastase pentru cresterea statistica a populatiei urbane) putem ajunge la 60-70% din populatia tarii; care traieste într-o lume paralela, cu o economie proprie, suficienta siesi dupa ce restul tarii a parasit-o.

Aceasta populatie practica o economie rudimentara, în care barter-ul are un rol extrem de important. Pensiile ridicol de mici sau salariile de mizerie fac ca schimburile monetare sa fie reduse si adresate mai degraba utilitatilor (curent, gaz, diverse taxe si impozite). În rest, se produce numai pentru consumul propriu si al copiilor si/sau nepotilor de la oras.

Cum va fi aceasta parte a populatiei integrata este greu de stiut. Strategii nu exista, personal adecvat nu exista, stimulente financiare nu exista... Tot ceea ce exista sunt pomenile regulate prin care taranilor li se acorda niste banuti care îi ajuta sa nu moara de foame.

Plecarea masiva în strainatate -în unele locuri sunt sate întregi plecate la munca "afara" -a dus la cresterea bunastarii unor comune. Dupa unele statistici acest proces este vizibil deja în peste 3000 din cele 14000 de comune. Din pacate însa, o casa mai mare si o masina occidentala second-hand nu ajuta foarte tare, atâta vreme cât pamântul ramâne nemuncit si România s-a transformat dintr-o tara- exportatoare într-un importatoare de produse agricole.

România rurala a devenit acum o piatra de moara pentru orice guvern. Numarul mare de persoane ocupate în agricultura nu poate fi escamotat foarte usor din condeiul statisticii. Chiar daca unele comune au fost promovate la gramada la rang de orase, acest lucru nu a dus decât la crearea unor noi sinecuri pentru "ai nostri". Veceul tot în curte a ramas, apa curenta un vis îndepartat, iar gazele... Dar oamenii voteaza cu cine trebuie.

 

Cin' se ia cu mine bine...

 

Statul controleaza principalele utilitati. Energie, gaze, benzina. Privatizarile si restructurarile nu au atins înca aceste sectoare care reprezinta acum gaurile negre ale economiei. Ele au fie de platit, fie de primit aproximativ 50% din totalul arieratelor din economie - desi e posibil sa fie mai mari.

În plus, ele sunt surse importante pentru pusculita partidului. Cele mai mari tunuri s-au dat cu produsele petroliere (cazul Medintu, Iacubov etc.).

Clientilor fideli li se permit întârzieri la plata datoriilor catre stat, astfel multe companii au acumulat datorii imense care le sunt esalonate în functie de alte interese. Astfel, statul are la dispozitie pârghii foarte eficiente pentru a pune cu botul pe labe orice încercare de contestare. Exemplul cel mai clar îl constituie televiziunile care au datorii însemnate si care se reflecta foarte clar în structura jurnalelor. Practic, astfel s-a ajuns la controlarea a aproape 80% din mass-media.

În acest mod, firmele care îsi achita în mod regulat darile si obligatiile fata de stat sunt clar dezavantajate si, indirect, încurajate sa le imite comportamentul celorlalte. În definitiv, daca se poate, de ce nu?

Pe lânga aceste înlesniri, prietenii beneficiaza si de un acces mai usor la fondurile europene gestionate de aparatul de stat si clientii acestuia. Nu întâmplator, una din institutiile care ar trebui sa vegheze si sa sanctioneze aceste situatii, Consiliul concurentei, a fost subordonata guvernului. De altfel, totul se subordoneaza guvernului, Parlamentul având mai degraba un rol decorativ. Toate guvernele au facut exces de ordonante de urgenta, eludând astfel puterea legislativa.

Populatia este mentinuta prizoniera sistemului de încalzire centralizat, orice încercare de evadare fiind pedepsita prin ample campanii media. Contorizarea apartamentelor, pentru a mai reduce dimensiunile jafului national, este deliberat întârziata. În schimb, cetatenii primesc de la stat între 250.000 si 1 milion de lei pentru a face fata iernii. În aceste conditii, normal ca majoritatea vor prefera pomana de la stat în locul platii numai a consumului.

 

O tara- de îngeri

 

În România nimeni nu este vinovat de nimic, nimeni nu este responsabil de nimic, nimeni nu pare a avea vreo grija. Începând de la simplul cetatean care arunca o hârtie pe jos pe strada, pâna la ministrul care, prins ca a copiat câteva carti din strainatate se da victima unor "jocuri de interese" tulburate de actiunile sale justitiare, fara a specifica vreodata care sunt acele grupuri de interese si care sunt actiunile justitiare care le-au deranjat.

Daca în cazul cetateanului lipsa celor 7 ani de-acasa ar putea fi suplinita de o eventuala amenda, în cazul ministrului - care, culmea tupeului, a dat în judecata institutia care îl concediase pentru a-l reprimi, desi el obtinuse pozitia prin frauda - ar fi trebuit masuri mai ferme. Cel putin, celalalt ministru sanctionat, Hildegard Puwak, pentru înfruptarea împreuna cu familia din banii europeni, a avut decenta de a iesi pentru moment din viata publica. Pâna la urma, "Pupat toti piata Endependentei". Singurele cazuri de ministri cercetati pentru fapte petrecute în timpul mandatului sunt cele ale unor fosti ministri aflati actualmente în opozitie, însa în instrumentarea cazurilor comanda politica este atât de evidenta încât nu se poate vorbi cu adevarat de justitie.

Lipsa de responsabilitate afecteaza grav relatiile, care reprezinta în România un element central, deoarece, din pacate, societatea noastra este una de tip relational, nu contractual. În România contractele nu au nici o valoare, iar în cazul nerespectarii partea în culpa nu risca nimic. Starea justitiei, de altfel, este unul din reprosurile ferme ale Uniunii Europene si a Statelor Unite.

Atâta vreme cât nici macar guvernul nu-ti poate îndeplini angajamentele, nimeni nu mai are pretentie de la un sereleu. Ceea ce afecteaza grav imaginea tarii si mediului de afaceri din România.

Recentul referendum pentru votarea Constitutiei a adus nenumarate încalcari ale legii, pentru care nu a fost nimeni sanctionat. Electoratul s-a multumit sa priveasca la televizor cum raporteaza puterea îndeplinirea "planului" la voturi si, eventual, participând la una din nenumaratele - ilegale - tombole organizate cu prilejul votarii. În aceste conditii, organizarea de alegeri pare a fi o cheltuiala inutila.

 

În concluzie

 

În concluzie, nu ar fi mare lucru de spus. Pur si simplu, societatea româneasca, atât la vârf, în sânul puterii, cât si la baza, în rândul cetatenilor, nu este înca pregatita pentru exercitiul democratic si pentru economia capitalista. Visul majoritatii populatiei este sa câstige la loto sa-si cumpere o vila cu piscina cum a vazut la televizor, sa doneze ceva bani bisericii si rudelor sarmane si apoi sa nu faca nimic toata viata. Asa ca, ce tot mai vor strainii astia de la noi?

Publicat în : Economie  de la numărul 13

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: