Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Anotimpul bilantului

Raluca ȘTIREANU

Primavara a debutat furtunos în România, cu raportul Baronesei Nicholson, discutiile din Parlamentul European si întreaga dezbatere publica legata de aceste evenimente. Autoritatilor de la Bucuresti li s-a pus astfel o data în plus în fata oglinda reflectorizanta a propriei lor lipse de vointa si putinta de a îndeplini criteriile de aderare de la Copenhaga, astfel încât România sa devina stat membru al Uniunii Europene în 2007. Reactiile reprezentantilor României au variat, de la derizoriul unor remarci lipsite de orice curtoazie diplomatica si pâna la taceri semnificative. Baroneasa Nicholson a venit la Bucuresti pentru a explica textul adoptat de plenul Parlamentului European, discursul sau fiind vehement, iar limbajul dur si direct, atitudine cauzata probabil de o anumita saturatie de a spune aceleasi lucruri în gol, fara nici un fel de schimbare fundamentala în sensul recomandarilor UE, schimbari care de altfel ar fi benefice României si numai României.



"Raportul asupra progreselor României în vederea integrarii"

 

"Raportul asupra progreselor României în vederea integrarii"a fost unanim adoptat în cadrul Comitetului de Afaceri Externe, Drepturile Omului, Politica Externa si de Securitate Comuna al Parlamentului European, si apoi supus votului în plen unde a fost acceptat cu o majoritate covârsitoare. Între cele doua texte, diferentele sunt minore si nu schimba chestiunile de substanta, cel putin nu în bine, asa cum au încercat autoritatile de la Bucuresti sa prezinte situatia. Principala formulare modificata este cea a paragrafului 1:

 

Textul versiunii în Comitet

Textul versiunii adoptate în plen

"Parlamentul European... deplânge faptul ca, în ciuda progreselor în unele domenii, România se confrunta în prezent cu dificultati serioase în îndeplinirea cerintelor criteriului politic de la Copenhaga..."

 

"Parlamentul European... considera faptul ca, în ciuda progreselor în unele domenii, România se confrunta în prezent cu dificultati serioase în îndeplinirea cerintelor criteriilor de la Copenhaga..."

 

Reprezentantii Guvernului României s-au grabit sa sustina ca aceasta schimbare reprezinta un semnal pozitiv semnificativ al Parlamentului European pentru România, ceea ce la o analiza mai atenta poate fi usor contrazis, ba chiar dovedit contrariul. "Considera" este un cuvânt neutru, spre deosebire de "deplânge" care avea o oarecare conotatie empatica, de solidaritate cu situatia României. Mai mult, pluralul folosit în textul plenului implica faptul ca nu numai cerintele criteriului politic sunt neîndeplinite, ci si cele ale celorlalte criterii, ceea ce este de departe mult mai grav.

O alta diferenta între cele doua texte este eliminarea paragrafului 11 din varianta adoptata în Comitet, adica cel referitor la situatia adoptiilor din România. Comitetul formulase în acest paragraf acuze grave la adresa autoritatilor române, iar Baroneasa Nicholson a explicat la Bucuresti ca nu a dorit sa faca publice toate dovezile în sprijinul celor afirmate pentru a nu pune România într-o situatie si mai dificila. O alta diferenta, de asta data trecuta sub tacere de autoritatile de la Bucuresti, este introducerea în textul adoptat în plen a cuvântului "adecvat", referitor la tipul de infrastructura administrativa necesara pentru implementarea Fondurilor Regionale si Structurale. Acest cuvânt lipsea din textul propus de Comitet, ceea ce dovedeste importanta pe care Parlamentul o acorda reformei administrative.

 

Tipuri de raspuns

 

O reactie aproape claisicizata a autoritatilor române fata de criticile din exterior, mai ales fata de cele de la Bruxelles, este ca cei de acolo nu cunosc situatia din România, unii nu au fost niciodata la Bucuresti si prin urmare nu au nici cea mai mica idee despre ce se întâmpla aici. Nici de asta data acest raspuns nu a fost ocolit. Invitatii sfidatoare aproape le-au fost facute membrilor Comitetului de Afaceri Externe din Parlamentul European, dupa ce textul propus si votat de ei a fost facut public. Bucurestiul a cazut în derizoriul unor observatii de forma si nu de fond, minimalizând semnificatia Raportului nu numai din dezinteres fata de respectivele recomandari, ci si dintr-o gresita evaluare a importantei documentului ca atare. De abia dupa ce textul a fost adoptat în plenul Parlamentului si Baroneasa a sosit la Bucuresti cu un mesaj dur ("Coruptie! Coruptie! Coruptie!"), sustinuta de declaratii la fel de puternice la Bruxelles (Comisarul pentru Extindere, Guenter Verheugen cerând ca la Bucuresti sa fie pescuiti rechinii si nu pestisorii mici), autoritatile române au iesit la rampa cu mesaje mai coerente si mai serioase, desi o atentie prea mare a fost acordata 'cosmetizarii' mesajului de Bruxelles pentru opinia publica din România.

Concluzia discutiilor în jurul a acestui Raport se învârte de fapt în jurul simplei întrebari, "când ne integram?". Și aici raspunsurile au variat. Textul documentului din Parlamentul European contine doua referiri precise la posibilitatea ca România sa nu încheie negocierile în 2004 si, implicit, sa nu devina membra a Uniunii în 2007. Înca din primul paragraf, Parlamentul European conditioneaza clar aceasta agenda de aderare a României de rezolvarea câtorva chestiuni: coruptie, asigurarea independentei efective a justitiei, libertatea presei si stoparea tratamentelor abuzive la sediile politiei. Fara aceste lucruri îndeplinite total (fully), "este imposibil" ca România sa adere în 2007. Mai mult, paragraful 27 afirma ca Parlamentul European considera ca drumul României spre integrarea în UE este "mai degraba dificil" din cauza startului întârziat al privatizarilor, pe de-o parte, si a slabiciunii mediului de afaceri, pe de alta.

Nu exista nici o asigurare referitoare la pastrarea calendarului de negocieri, asa cum ministrul român de externe a precizat în numeroase rânduri, iar faimoasa "schimbare a strategiei de negociere" nu este nici pe departe o victorie sau o veste buna, asa cum de asemenea au evidentiat exagerat autoritatile române, ci se refera mai degraba la faptul ca Parlamentul European cere Comisiei sa stabileasca împreuna cu România planuri de actiune mai concrete care sa permita o evaluare continua si clara a progreselor înregistrate. Asadar, schimbarea de strategie este, de fapt, un vot de blam pentru România, afirmarea neîncrederii institutiilor de la Bruxelles în ceea ce se întâmpla la Bucuresti si, în consecinta, nevoia unei mai atente monitorizari.

Mai mult, aceasta întrebare a dovedit înca o data imposibilitatea autoritatilor române de a avea pozitii si, în consecinta, strategii ceorente în chestiunile grave. Vicepremierul Talpes a afirmat primul ca ar fi posibil ca România sa mai aiba nevoie de câteva luni din anul 2005 pentru încheierea negocierilor, ministrul Farcas contrazicându-l imediat, pentru a reveni la o pozitie mai apropiata de cea a lui Talpes în decurs de câteva ore. Presedintele Iliescu a preferat sa nu ia în calcul posibilitatea prelungirii negocierilor si, implicit, schimbarea calendarului de aderare, desi faptele arata ca ea nu este atât de îndepartata pe cât am dori noi.

 

O lectie de democratie

 

Parlamentul European a fost o institutie destul de ignorata de catre autoritatile române în acest proces de negociere cu Uniunea Europeana. Însa el este un element cheie în arhitectura institutionala a Uniunii Europene, având alaturi de Consiliul Uniunii Europene atributii legislative si bugetare, si împartind puterea executiva cu Comisia Europeana ale carei activitati le supervizeaza. Implicit el are un rol fundamental în procesul de extindere, lucru reamintit autoritatilor de la Bucuresti în mod clar în cadrul Raportului. Parlamentul European poate face recomandari Comisiei despre felul în care trebuie sa se desfasoare procesul de negociere, iar decizia finala a acceptarii unui nou stat membru în Uniune se ia prin consens în Parlamentul European, adica prin majoritate absoluta.

Parlamentul României s-a îndepartat de acest model, atât prin incompetenta multora dintre membrii sai, cât si prin faptul ca tara- se guverneaza prin ordonante de urgenta. Raportul Parlamentului European asupra României discuta pe larg deficitul democratic pe care îl presupune acest mecanism al hotarârilor de guvern si recomanda o întarire a rolului parlamentului în deciziile de la Bucuresti. Însa întrebarea este daca cei care ne reprezinta în acest for democratic sunt constienti de responsabilitatile lor si au capacitatile necesare de a le îndeplini. Parlamentarii români din Comisiile de Integrare Europeana din Camera Deputatilor si Senat, de exemplu, au fost ca si inexistenti pe tot parcursul procesului de negociere, si cu atât mai mult într-o situatie de criza ca aceasta a Raportului. Însusi premierul Nastase, în acelasi timp si presedinte al partidului de guvernamânt, a deplâns aceasta lipsa de implicare si de conectare a parlamentarilor nostri la activitatea Bruxelles-ului. Trebuie sa ne repozitionam fata de aceasta institutie si sa reconfiguram dialogul cu reprezentantii ei, caci, din pacate, democratia europeana nu permite Comisiei sa dea o ordonanta de urgenta prin care sa integreze România.

 

Semnalele de la Bruxelles

 

Raportul analizeaza situatia României prin prisma fiecaruia dintre cele trei criterii de aderare de la Copenhaga: politic, economic si al adoptarii acquis-ului. Mesajele nu sunt noi, problemele nu sunt o surpriza. Însa ele sunt subliniate, îngrosate, întarite pentru a ne face sa întelegem odata pentru totdeauna ca altfel nu se poate. Integrarea în UE este de fapt accesul într-un club care are reguli foarte stricte de functionare. Procesul de negociere este o sintagma destul de fortata pentru ceea ce este de fapt un proces de asimiliare a unor valori, mecanisme si legi ale grupului celor 15. Când spunem valori, nu ne referim neaparat la cele culturale, literare, artisitice, pe care România le considera suficiente ca sa fie acceptata în respectivul club. Este vorba despre valorile democratiei liberale, statului de drept, despre cele ale drepturilor omului si cetateanului care în statele Uniunii Europene nu reprezinta simple cuvinte în documente, ci sunt regulile dupa care functioneaza societatea.

Cele 20 de puncte care discuta aspectele criteriului politic subliniaza importanta rezolvarii problemei coruptiei, pentru care este nevoie de vointa politica, "numai asa se va obtine o schimbare a atitudinilor", de asemenea nevoia implementarii legislatiei care va duce la o mai buna functionare a statului de drept si la mult-invocata independenta a justitiei, si importanta reglementarii situatiei în multe alte domenii cum ar fi traficul de persoane, drepturile minoritatilor, libertatea presei etc.

Punctele vizând criteriul economic subliniaza cele doua probleme structurale "endemice" ale României - coruptia la toate nivelele sociale si nevoia de de implementare serioasa a reformei structurale. De asemenea Raportul clarifica faptul ca România nu a obtinut înca statutul de economie de piata functionala, ci doar ca se apropie de el (is approaching), si ca agenda de privatizare si disciplina financiara ar trebui sa constituie prioritati ale României. Din punctul de vedere al acquis-ului, problemele cele mai mari de aliniere a legislatiei sunt în domeniile libertatii de circulatie a serviciilor, competitiei, pescuitului, taxelor si politicii regionale. Însa problemele de fond sunt de fapt pe de-o parte, cea a reformei administrative care sa permita implementarea propriu-zisa a legislatiei armonizate, iar de cealalta, problema incapacitatii de absorbire si utilizare a fondurilor de pre-aderare.

Toate aceste lucruri converg spre problema de fond pe care atât Baroneasa Nicholson cât si Comisarul Verheugen au punctat-o direct în ultimele zile: amestecul economicului cu politicul într-o mixtura care le corupe pe amândoua. Iar autoritatile de la Bucuresti prind "pestii mici" si îi ignora voit pe "rechini". Capitalismul românesc nu este unul salbatic, ci este unul foarte elaborat în scopul de a raspunde nevoilor si intereselor unei oligarhii de tip latino-american. În România nu exista înca economie de piata nu atât din cauza indicatorilor economici, cât din cauza faptul ca intrarea si iesirea de pe piata se fac pe criterii politice, si nu de concurenta loiala, economica. Atâta vreme cât exista licitatii contestabile, facilitati fiscale si deturnari ale banilor publici în scopul construirii unor afaceri private, România nu va putea sa intre în Uniunea Europeana. Iar autoritatile de la Bruxelles asteapta la rândul lor de la Bucuresti un semnal clar: vrem sau nu vrem sa facem toate acestea? sau, de fapt: vrem sau nu vrem sa devenim membri ai Uniunii Europene?

 

Separarea de Bulgaria

 

Raportul vine în contextul politic în care la nivelul Uniunii a fost lansata atât ideea evaluarii tarilor candidate individual, si nu în tandemuri de tip România-Bulgaria, cât si cea a amânarii urmatoarelor valuri de aderare pâna la integrarea deplina a noilor veniti în 2004 (cazul atitudinii Poloniei fiind un semnal de alarma pentru felul în care se vor adapta noile venite). Mai mult, pe agenda Uniunii, prelungirea discutiilor în jurul Tratatului Constitutional si reconfigurarea relatiilor cu SUA prin prisma unei posibile schimbari de administratie în toamna la Washington reprezinta prioritati clare. Turcia si Croatia se apropie cu pasi repezi de ceea ce ar putea deveni un nou val de aderare, si atunci de ce sa nu fie si România orientata spre acest posibil urmator val? Ar putea astfel si Uniunea sa treaca în sfârsit dupa multi ani chestiunea largirii pe un plan secundar si ar avea timp si Bucurestiul sa se clarifice în legatura cu optiunea pe care doreste sa o faca.

Asadar exista si un context politic favorabil neaderarii României în 2007, deci ar fi inoportun sa contam pe factori exteriori de tip 11 septembrie care sa accelereze aderarea, ca si în cazul Aliantei Nord-Atlantice. Aderarea ne priveste exclusiv, succesul si esecul apartinându-ne în egala masura. Bruxelles-ul nu ne lauda, nici nu ne ameninta. Ne pune în fata o oglinda în care sa vedem unde suntem în raport cu unde am vrea sa fim. Imaginea din oglinda nu este o pictura subiectiva, este o reflectie. Daca nu ne place ce vedem, trebuie sa facem noi însine ceva. Asta daca vrem cu adevarat sa schimbam ceva si daca obiectivele reale sunt cele afirmate

Publicat în : Politica interna  de la numărul 13

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: