Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

China la raspântii: o tara, doua sisteme, dar pâna când?

George ANGLIȚOIU

Daca Marco Polo s-ar întoarce printre pamânteni, vizitând China secolului XXI, ar fi intrigat de un anume slogan: "o tara, doua sisteme" si ar dori în mod firesc explicatii. Ar afla astfel ca, în esenta, este vorba de solutia gasita de Deng Xiaoping, patriarhul Chinei comuniste post-Mao Zedong, pentru a salva regimul politico-economic de la falimentul iminent ce se contura la începutul anilor '80 la Beijing.



Anual în capitala Beijing are loc sesiunea Parlamentului Republicii Populare Chineze; recent încheiata, reuniunea din acest an a adus cu sine noutati interesante si, în aceleasi, timp paradoxale daca nu omitem cadrul general politic aflat în discutie. Astfel, în ultima zi a acestei sesiuni (14 martie 2004), cei 2.900 de parlamentari chinezi au adoptat un numar de 13 amendamente constitutionale dintre care trebuie amintite mai ales doua: "proprietatea privata a cetatenilor, dobândita în mod legal, este inviolabila" si "statul respecta si protejeaza drepturile omului".

Marco Polo redivivus, deja familiarizat cu istoria noului imperiu chinez (rosu, deci comunist), s-ar întreba nedumerit cum este posibil un asemenea act politico-legislativ. Lecturile sale din clasicii doctrinei comuniste (europeni, precum Marx, Engels sau Lenin, ori chinezi ca Mao) i-au format o perspectiva exact contrara despre cum trebuie sa arate societatea multilateral dezvoltata si avansata. Proprietatea privata, drepturile si libertatile individuale aflase ca sunt trasaturile decadente si maligne ale muribundei lumii capitaliste. Profund nedumerit, prietenul nostru venetian va cauta raspunsuri si iata ce va afla...

Viata politica chineza a cunoscut în perioada noiembrie 2002 - martie 2003 o înnoire de cadre radicala, liderul Jiang Zemin (1993-2003) ramânând seful Comisiei militare centrale a Partidului, adevaratul for decizional în chestiunile de securitate nationala), cedând presedintia generatiei mai tinere din Partidul Comunist; fostul premier Li Peng (1988-1998, promotorul Legii Martiale din iunie 1989 în urma amploarei protestelor din Piata Tiananmen si factorul decisiv în demiterea si arestarea secretarului general din acea vreme, Zhao Ziyang), exponent al aripii dure, ortodoxe si al planificarii economice centralizate, a parasit la rândul sau presedintia Parlamentului. Noii veniti, Hu Jintao (succesor al lui Jiang Zemin ca presedinte al Chinei si secretar general al Comitetului Central al Partidului) si Wen Jiabao (ca prim-ministru) au fost înfatisati de propaganda oficiala drept continuatori, cauza principala nefiind constiinta interna de partid în sensul reformei efective, ci doar imperativul schimbarii fizice a generatiei de lideri întru beneficiul "partidului si al statului".

Revenind la ideea principala a acestui articol, trebuie subliniat faptul ca primenirea nomenclaturii chineze va însemna implicit departarea cronologica de traditia maoista, noii lideri, având o medie de vârsta în jurul a 50 de ani, începându-si cariera de partid dupa moartea fondatorului regimului comunist chinez, fiind deci mai aproape, în fapt, de ideologia "o tara, doua sisteme", decât de aceea a "revolutiei culturale".

Constructia maoista a comunismului exclusiv prin propriile mijloace si de la un anume moment în rivalitate dura cu URSS a dat gres, China nereusind nici sa devina o superputere economica, nici sa dezvolte o tehnologie civila si militara superioara cel putin Taiwanului si nici macar sa impuna Beijingul ca lider al lagarului comunist în defavoarea Moscovei. Costurile experimentelor maoiste au fost cumplite; în absenta cifrelor exacte, marturiile azilantilor chinezi circumscriind doar o imagine aproximativa a dezastrului demografic si economic.

La moartea fondatorului, lupta dintre factiunea conservatoare grupata în jurul vaduvei lui Mao si cea reformatoare condusa de Deng Xiaoping a dat câstig de cauza ultimei. Solutia de salvare gasita a fost aceea de coabitare între sistemul etatist comunist si cel capitalist permis a se organiza în asa-numitele "zone libere" nucleul esential de dezvoltare fiind orasul Shanghai. Rezultatul? O China cu doua viteze, înapoierea economica si societala a zonelor tipic comuniste fiind înca o dovada a incapacitatii practice a sistemului planificat centralizat, bazat pe proprietatea de stat de a face fata alternativei capitaliste.

Cum ramâne atunci cu acest nou pachet constitutional de amendamente în stil capitalist. Este doar o fatada în stil Glasnosti & Perestroika sau sensul unui proces implacabil la adresa non-durabilitatii optiunii comuniste a peste 1 miliard de chinezi?

Din punctul de vedere al multor experti în problematica juridica si legislativa chineza, aceste amendamente nu vor conduce la înlaturarea restrictiilor la adresa libertatii cuvântului si a protestului politic, cât timp Constitutia este subordonata autoritatii partidului, ea fiind modificata adesea pentru a reflecta schimbarile conjuncturale de ideologie. De asemenea, acestea nu vor produce efecte juridice concrete atâta vreme cât forurile judiciare nu verifica si nu invoca posibila neconstitutionalitate a anumitor legi sau decizii ale guvernului.

Aceeasi recent încheiata sesiune parlamentara a dat, de altfel, ocazia unui test concret al vointei politice a noi generatii guvernante. Un celebru chirurg chinez, Jiang Yanyong a distribuit o scrisoare deschisa printre delegati prin care solicita revizuirea atitudinii oficiale fata de fenomenul Tiananmen si condamnarea folosirii fortei împotriva protestelor studentesti din 1989. Ceea ce ar fi însemnat dezicerea implicita de politica predecesorilor a capatat din partea premierului Wen Jiabao un refuz categoric în numele "unitatii si al stabilitatii".

Raspunsul autorului la întrebarea fictivului Marco Polo ar fi aceea ca Marea Istorie se face cu daca si în cicluri simetrice; arsenalul de optiuni politice este limitat la câtiva de daca urmati de alti câtiva de daca. Ceea ce parea imprevizibil s-a mai întâmplat cândva, numai ca memoria umana este pasibila de uitare sau ignoranta. La modul concret, consider ca declinul si prabusirea regimului sovietic va fi pentru Beijing si comunitatea internationala un déja vu cândva în durata scurta a istoriei.

Argumentele principale privesc realitatea duala a lumii chineze, în care nu "forta motrice a comunismului" va prevala ci subversiunea treptata, dar metodica a "capitalismului salbatic", a propensiunii umane generice înspre prosperitate (a se citi bani), proprietate, ascensiune, placere si libertate de uz personal. Formulele morale, caritabile, stahanoviste, egalitarist-solidarizante tipice ideologiei comuniste sunt sortite esecului în absenta unui secretar general perfect, fara pata si prihana.

Vectorii actuali ai schimbarii în societatea chineza nu mai sunt asigurati de noua conducere a Partidului, ci de acele metropole supuse globalizarii numite Hong-Kong si Canton revenite în componenta Chinei continentale la finele contractelor de închiriere de catre foste mari puteri coloniale si pe care Beijingul nu îsi poate permite sa le nationalizeze pentru folosul întregului popor. Dimpotriva procesul de globalizare a impus Chinei imperativul apartenentei la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), facilitarea exporturilor si investitiilor directe americane constituind prima conditie impusa de administratia Clinton în schimbul sprijinirii candidaturii (dupa o perioada de negocieri tensionate mai ales cu SUA, China a devenit membra a OMC la 11 decembrie 2001).

Cât priveste problema insulei-rebele si nationaliste Taiwan, aceasta nu va reveni prin vot politic la China decât atunci când Beijingul nu va mai avea un regim comunist si un spectru politic monocolor. Varianta lui daca militar nu va fi fezabila câta vreme decalajul militar tehnologic si operational se cronicizeaza, iar SUA reprezinta principalul aliat, furnizor de armament hi-tech si investitor în mica insula a rivalului lui Mao, Chiang Kai-shek.

Ultimul punct în discutie ar fi emergenta Chinei pe termen mediu ca rival al hegemonului american. Doua conditii corelate ar fi absolut necesare în acest sens, iar ele sunt putin probabile a se înfaptui: prima ar fi aparitia si întronarea la Beijing a unui împarat unificator si carismatic de tip nou, iar a doua ca economia chineza sa fie nationala, adica mai ales fara participatie americana.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 13

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: