Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Conservatorism (I)

Ion BULEI

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-fareast-font-family: ''; mso-ansi-language: EN-US; mso-fareast-language: EN-US; mso-bidi-language: AR-SA">Termenul de conservator, în genere, a suferit o denigrare în ultimele doua secole de istorie si civilizatie europeana. O denigrare promovata deopotriva de liberalismul si democratia triumfatoare si de ideologiile de stânga si extrema stânga, care au impus într-o buna parte a continentului experiente politice, economice, sociale si culturale. Termenul de conservatorism a servit ca antiteza a progresului si a devenit mai mult sau mai putin o insulta. Au existat însa si reusite de analiza a conservatorismului în sens constructiv. Cele mai importante vin din cultura germana si britanica.



Termenul de conservator, în genere, a suferit o denigrare în ultimele doua secole de istorie si civilizatie europeana. O denigrare promovata deopotriva de liberalismul si democratia triumfatoare si de ideologiile de stânga si extrema stânga, care au impus într-o buna parte a continentului experiente politice, economice, sociale si culturale. Termenul de conservatorism a servit ca antiteza a progresului si a devenit mai mult sau mai putin o insulta. Au existat însa si reusite de analiza a conservatorismului în sens constructiv. Cele mai importante vin din cultura germana si britanica. Si nu întâmplator. În Anglia se naste critica la adresa revolutiei franceze, luând forma cea mai coerenta în Germania-. Germania- face pentru ideologia conservatoare ceea ce Franta face pentru iluminismul progresiv. Se poate spune, desigur rezumând totul la maximum, ca Franta a dezvoltat în modul cel mai radical elementele iluministe si rationale ale constiintei, devenind o purtatoare a "gândirii abstracte", iar Germaniei i se poate atribui rolul complementar de a fi facut o arma spirituala din gândirea istorico-organica conservatoare (Cum observa Marx: "Germania- a trait revolutia franceza pe planul filosofiei"). Cât priveste Anglia-, ea este tara- tipic "gradualistica", cu o dezvoltare evolutiva nu revolutionara si deci usor pretându-se la conservatorism. Gradualismul englez s-a sprijinit pe remarcabila elasticitate si putere de adaptare la nou a straturilor sociale conservatoare, care au reusit sa pastreze în acest fel puterea. Anglia- e o tara- în care nobilimea nu a devenit niciodata o casta. Ductilitatea ei mentala a fost remarcabila (Vezi scrierile lui Burke, Tocqueville, David Hume, Jacques Necker, Robert Salisbury, Hippolyte Taine, George Santayana sau G. K. Chesterton, Ortega y Gasset, K. Mannheim, sau, mai nou, David Cannadine, F. Meusel, J.Moser, A.Muller Arthur Audhey, Greta Jones, W.T.M. Riches...). Conservatorismul din tari mai mici ale Europei s-a bucurat, de asemenea, de studii al caror rasunet a ramas mai mult local.

 

Traditionalism-conservatorism  

 

În analiza conservatorismului trebuie mai întâi facuta distinctia între conservatorism si traditionalism. Cel din urma termen desemneaza "o caracteristica universal umana", exprima tendinta de a se tine tenace de traditie, tendinta de neaderarea decât cu greutate la nou. A mai fost numita aceasta tendinta si "conservatorism natural". S-a încetatenit însa denumirea de traditionalism, preferata de Max Weber. Traditionalismul este comportamentul contrapus oricarui reformism, este rezistenta dintâi la orice nou. E universal uman. Un astfel de traditionalism este prezent si în epoca moderna, nu doar în cea veche. Denota "o caracteristica psihologica formala", activa mai mult sau mai putin în orice individ. Comportamentul traditional nu e legat nici macar în epoca moderna de conservatorismul politic. Sunt persoane politic "progresiste" care în chestiuni de viata sunt traditionaliste si invers.

Un traditionalist în fata introducerii, de pilda, a drumului de fier e, desigur, împotriva, un conservator, unul care actioneaza în cadrul conservatorismul politic, reactioneaza în functie de programul partidului conservatorilor din tara- respectiva. Conservatorismul este un fenomen specific modern, istoric. Conservatorismul politic este "o structura spirituala obiectiva", fata de subiectivismul indivizilor singulari, care actioneaza în sens traditionalist. Cu alte cuvinte, traditionalismul este un concept sociologico-generalizant vechi de când lumea, în vreme ce conservatorismul este un concept istorico-sociologic, care desemneaza un fenomen modern, istoric si sociologic determinat. Între cei doi termeni este o diferenta esentiala. Cel dintâi care a conferit conservatorismului aceasta conotatie, de structura spirituala obiectiva, iesita dintr-o anume conjunctura istorica, a fost Chateaubriand. În Germania termenul devine frecvent în anii 30 ai secolului 19. În Anglia din 1830. În România dupa 1860.

 

Conservatorismul-reactie la revolutia franceza

 

Ca si liberalismul, conservatorismul îsi are si el radacinile în revolutia franceza. Este reactia sociala, politica, intelectuala la acest remarcabil eveniment. Revolutia a creat conditiile sociale si politice, care au determinat aparitia conservatorismului. Cu revolutia, complexul istorico-social a devenit mai dinamic si în cadrul lui s-a relevat cu claritate importanta pentru ansamblu a oricarui element component. S-a diminuat corespunzator numarul unitatilor izolate, închise în sine, care mai înainte erau dominante. Dinamica complexului istorico-politic a produs o mai mare diferentiere sociala. Au aparut straturi sociale care au reactionat neomogen la noile tendinte de dezvoltare. Lumea ideilor si a intentiilor fundamentale vehiculate de aceste idei se divide si ea, luînd nastere curente sociale corespunzatoare acestor idei care se manifesta potrivit diferentierilor sociale reprezentate.

 

Egalitate", proprietate genuina, aderenta la imediat

 

Care este continutul spiritual al conservatorismului? Conservatorii resping conceptul burghez de egalitate care sta la baza teoriei burgheze de libertate. Pentru conservatori, oamenii sunt prin natura lor intima inegali si adevarata libertate consista în posibilitatea ce se acorda fiecaruia de a dezvolta ceea ce are particular. Altfel, un concept exterior de libertate distruge întreaga sfera de individualitate data de natura. Cu alte cuvinte, conservatorii resping 'libertatea atomistica', libertatea abstracta si egalitatea fortata a indivizilor, care nu au cum sa fie egali. Accepta însa libertatea unor comunitati organice. Inevitabil, aceasta libertate presupune si anumite privilegii, care, tot inevitabil, creaza alte inegalitati. Sunt mai mari aceste inegalitati decât celelalte? Conservatorii spun ca nu.

Conservatorismul respinge si conceptia burgheza a proprietatii. Dezvolta conceptul unei "proprietati genuine". Potrivit acestuia, proprietatea de mai înainte era legata de proprietar prin alte legaturi decât cea moderna. Ea conferea proprietarului anumite privilegii si prerogative, consfintindu-i de pilda, dreptul de a avea un cuvânt în afacerile statului, dreptul de vânatoare, apartenenta la jurii s.a. Era deci o proprietate strâns legata de onoarea personala a proprietarului. Daca, de exemplu, proprietarul îsi înstraina posesia, dreptul de vânatoare nu putea fi înstrainat, era semnul distinctiv ca noul proprietar nu era cel "autentic". Onoarea nu era transferabila. Era deci, o relatie non fungibila între o determinata proprietate si un determinat proprietar si orice proprietate era impregnata de acest raport personal. Declinul acestui raport, considera conservatorismul, s-a datorat dreptului roman, de fapt "revolutiei romano-franceze".

O alta trasatura esentiala a gândirii conservatoare este aderenta la ceea ce este imediat, la concret. Scrie Burke: "Eu nu ma interesez de enigma originilor, nici de acel dureros sfârsit al tuturor lucrurilor". Mannheim e si mai precis: "a trai si a gândi în chip concret semnifica... o vointa de a actiona exclusiv referitor la ambientul imediat, un refuz radical al domniei posibilului si al speculativului". Conservatorul pleaca totdeauna de la un fapt singular, de la un fapt dat, nu se arunca spre un orizont dincolo de acest fapt imediat. E preocupat sa actioneze imediat, cu detalii concrete, si nu se preocupa de structura lumii în care traieste, nu-si pune întrebari la care nu are un raspuns în acel moment. Aceasta spre deosebire de modul de a actiona liberal-burghez, progresist, care pleaca totdeauna de la ceea ce ar putea fi posibil, trecând peste ceea ce este dat imediat. Reformismul conservator tinde totdeauna sa înlocuiasca fapte singulare cu alte fapte singulare. Nu tinde sa transforme lumea întreaga, cum o face liberalismul, ci sa substituie un fapt singular cu un alt fapt singular; sa amelioreze o situatie nu sa o schimbe. Tendinta progresista este spre sistem, cea conservatoare spre cazuri particulare.

Totodata, întelegerea particularului de catre conservatorism este facuta prin continuarea trecutului. Semnificatul unui fapt particular deriva din ceea ce e în spatele lui, în trecut, din ceea ce e prefigurat în germene. Progresistul traieste prezentul ca început al viitorului, în timp ce pentru conservator prezentul e ultima etapa a trecutului. De aici toate programele conservatoare în toata lumea si în România, care toate voiau sa amelioreze, nu sa schimbe dintr-o data.

Acestea ar fi trasaturile esentiale ale conservatorismului înteles ca reactie hotarâta la revolutia franceza. Numai ca acest tip de conservatorism nu defineste întreg curentul conservator, în evolutia sa. Este doar partea sa initiala. Odata depasite straturile sociale si intelectuale care i-au dat nastere, se dezvolta înca din timpul restauratiei si un alt tip de conservatorism, radical diferit de precedentul, si care sub anumite forme dainuie si în zilele noastre.

Continuarea în numarul viitor.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 12

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: