Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Calcule europene si aritmetica electorala

Virginia MIRCEA

Recenta decizie a Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European este de natura sa ridice un mare semn de întrebare cu privire la modul în care decidentii euroropeni (mai) sunt dispusi sa accepte jocul dublu al Bucurestiului. Era evident, înca din noiembrie anul trecut, ca la Bruxelles si în marile capitale europene exista o serie de nemultumiri în ceea ce priveste maniera în care România întelege sa-si îndeplineasca sarcinile asumate în vederea procesului de integrare.  

Raportul de tara era formulat, în spiritul principiilor diplomatiei occidentale, de asa natura, încât sa atraga atentia asupra dificultatilor românesti în atingerea statutului de economie de piata functionala, însa, în acelasi timp, sa lase o portita pentru viitoare evolutii pozitive. Și atunci, ca si acum, oficialii de la Bucuresti s-au prefacut a nu întelege mesajul european, preferând sa se lege de cuvinte si nu de semnificatia lor, transformând esecul de atunci într-o victorie mediatica. Desigur, pentru cei care au avut urechi de auzit, textul Raportului de tara a provocat îngrijorare, cu atât mai mult cu cât acest statut era acordat vesnicului nostru partener în clasamentele tarilor din al doilea val(pâna acum cel putin), Bulgaria.

Se pare însa ca oficialii nostri nu au luat în serios avertizarea tacita a mesajului. Mai mult decât atât, nu s-au alarmat foarte mult nici atunci când raportorul pentru România, baroana Emma Nicholson a ridicat problema adoptiilor internationale. Ei au preferat sa-l ridiculizeze pe parlamentarul Partidului Popular, olandezul Arie Oslander, când acesta a propus întreruperea negocierilor. Daca, într-adevar, aveam de a face cu un raportor prost informat (asa cum a afirmat Premierul român) exista, în intervalul de timp care a trecut, posibilitatea de a-l informa corect si de a-l determina sa revina asupra textului amendamentului. Probabil ca nici acest pericol nu a fost suficient de bine estimat de strategii guvernamentali. Asa se face ca Guvernul de la Bucuresti a ajuns din nou sa depinda de bunavointa tolerantei diplomatii occidentale, care a modificat textul amendamentului, negocierile nefiind suspendate, ci "reorientate". Desigur, masinaria de propaganda a fost din nou pusa în miscare, iar semnalul european a fost interpretat drept un succes pentru oficialii români.

Teoretic, ar trebui sa ne deranjeze încercarile (destul de primitive) de manipulare. Dar ele nu sunt însa decât partea vizibila a problemei. Gravitatea situatiei rezida nu atât în încercarile de a prezenta esecurile drept reusite, ci în faptul ca decidentii nostri nu par a întelege, nici în al doisprezecelea ceas, riscurile ca România sa ramâna, definitiv, în afara jocului european. Pentru ca diplomatia Uniunii, oricât de toleranta pare a fi, are în spate un aparat tehnic si birocratic care, la un moment dat, o vor restrânge la formulari mult mai dure si lipsite de echivoc. Însa calculele partidului de guvernamânt nu par înca a merge atât de departe, încât sa intuiasca viitoarele pozitii ale Uniunii Europene.

Riscurile unui esec al procesului de integrare nu par a da mari dureri de cap liderilor PSD. Este poate cea mai buna dovada a faptului ca ideea de integrare de care actualul guvern si-a legat în cea mai mare masura imaginea, nu este importanta în fond, ci doar ca forma, ca marota care poate atrage atentia de la problemele de zi cu zi ale cetateanului. Tactica aceasta s-a dovedit a fi benefica, cel putin pâna acum, pentru ca a reusit sa camufleze nereusitele în plan intern sub pretextul unei diplomatii pro-europene. Și, din fericire pentru partidul de guvernamânt, nici nu pare a se întoarce, într-un efect bumerang, asupra acestuia acum, când semnalele de la Bruxelles nu mai sunt deloc încurajatoare.

Numeroase editoriale din presa româneasca s-au grabit sa afirme ca un eventual esec în plan european ar reduce sansele electorale ale PSD, la viitoarele alegeri, având în vedere tocmai asocierea de imagine de care vorbeam mai sus.

Noi va propunem o aritmetica electorala, plecând de la profilul electoratului PSD. Acesta este, conform ultimului Barometru de opinie, situat în cea mai mare parte în mediul rural - persoane cu o educatie medie, multi dintre acestia fiind pensionari. Câti dintre acestia au acces la media, în special la presa scrisa, pentru ca televiziunile cu greu mai pot fi luate în calcul drept vectori obiectivi de informare? Câti dintre cei care au acces la media, sunt interesati de chestiunile referitoare la integrarea europeana, despre care stiu, din propaganda oficiala, ca oricum nu mai este decât o chestiune de timp? Câti dintre electorii stabili ai partidului de guvernamânt pot sa depaseasca încercarile, mai mult sau mai putin reusite, de manipulare si sa citeasca posibilitatea esecului printre rânduri? Câti dintre cei care reusesc sa treaca de toate aceste bariere sunt convinsi ca integrarea este un lucru benefic pentru ei?

Cu alte cuvinte, urmarind profilul electorului stabil al PSD, putem spune ca, asupra acestuia, este greu de crezut ca "monitorizarea" uniuniiare vreo relevanta electorala. În consecinta, sperantele opozitiei de a parazita acest esec al guvernarii sunt mai mult decât desarte. Cei pe care ramânerea pe ultimul loc în procesul de integrare îi înspaimânta deja, nu fac parte din electoratul stabil al PSD, iar pentru nehotarâti, mult mai importante sunt problemele supravietuirii de zi cu zi legate de preturi, costurile întretinerii, somaj.

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-fareast-font-family: ''; mso-ansi-language: EN-US; mso-fareast-language: EN-US; mso-bidi-language: AR-SA">Pentru PSD aritmetica electorala este una simpla: alegatorii lor nu îi vor penaliza pentru "monitorizare", în plan intern, deci, nu au aproape nimic de pierdut. Iar pe plan extern, iertata ne fie franchetea, pare a nu fi interesat de ce se mai întâmpla. Altfel, nu ne explicam indiferenta cu care sunt tratate categoricele semnale europene, care indica alternativa unei vesnice izolari la periferia Europei.

Recenta decizie a Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European este de natura sa ridice un mare semn de întrebare cu privire la modul în care decidentii euroropeni (mai) sunt dispusi sa accepte jocul dublu al Bucurestiului. Era evident, înca din noiembrie anul trecut, ca la Bruxelles si în marile capitale europene exista o serie de nemultumiri în ceea ce priveste maniera în care România întelege sa-si îndeplineasca sarcinile asumate în vederea procesului de integrare.  

Raportul de tara era formulat, în spiritul principiilor diplomatiei occidentale, de asa natura, încât sa atraga atentia asupra dificultatilor românesti în atingerea statutului de economie de piata functionala, însa, în acelasi timp, sa lase o portita pentru viitoare evolutii pozitive. Și atunci, ca si acum, oficialii de la Bucuresti s-au prefacut a nu întelege mesajul european, preferând sa se lege de cuvinte si nu de semnificatia lor, transformând esecul de atunci într-o victorie mediatica. Desigur, pentru cei care au avut urechi de auzit, textul Raportului de tara a provocat îngrijorare, cu atât mai mult cu cât acest statut era acordat vesnicului nostru partener în clasamentele tarilor din al doilea val(pâna acum cel putin), Bulgaria.

Se pare însa ca oficialii nostri nu au luat în serios avertizarea tacita a mesajului. Mai mult decât atât, nu s-au alarmat foarte mult nici atunci când raportorul pentru România, baroana Emma Nicholson a ridicat problema adoptiilor internationale. Ei au preferat sa-l ridiculizeze pe parlamentarul Partidului Popular, olandezul Arie Oslander, când acesta a propus întreruperea negocierilor. Daca, într-adevar, aveam de a face cu un raportor prost informat (asa cum a afirmat Premierul român) exista, în intervalul de timp care a trecut, posibilitatea de a-l informa corect si de a-l determina sa revina asupra textului amendamentului. Probabil ca nici acest pericol nu a fost suficient de bine estimat de strategii guvernamentali. Asa se face ca Guvernul de la Bucuresti a ajuns din nou sa depinda de bunavointa tolerantei diplomatii occidentale, care a modificat textul amendamentului, negocierile nefiind suspendate, ci "reorientate". Desigur, masinaria de propaganda a fost din nou pusa în miscare, iar semnalul european a fost interpretat drept un succes pentru oficialii români.

Teoretic, ar trebui sa ne deranjeze încercarile (destul de primitive) de manipulare. Dar ele nu sunt însa decât partea vizibila a problemei. Gravitatea situatiei rezida nu atât în încercarile de a prezenta esecurile drept reusite, ci în faptul ca decidentii nostri nu par a întelege, nici în al doisprezecelea ceas, riscurile ca România sa ramâna, definitiv, în afara jocului european. Pentru ca diplomatia Uniunii, oricât de toleranta pare a fi, are în spate un aparat tehnic si birocratic care, la un moment dat, o vor restrânge la formulari mult mai dure si lipsite de echivoc. Însa calculele partidului de guvernamânt nu par înca a merge atât de departe, încât sa intuiasca viitoarele pozitii ale Uniunii Europene.

Riscurile unui esec al procesului de integrare nu par a da mari dureri de cap liderilor PSD. Este poate cea mai buna dovada a faptului ca ideea de integrare de care actualul guvern si-a legat în cea mai mare masura imaginea, nu este importanta în fond, ci doar ca forma, ca marota care poate atrage atentia de la problemele de zi cu zi ale cetateanului. Tactica aceasta s-a dovedit a fi benefica, cel putin pâna acum, pentru ca a reusit sa camufleze nereusitele în plan intern sub pretextul unei diplomatii pro-europene. Și, din fericire pentru partidul de guvernamânt, nici nu pare a se întoarce, într-un efect bumerang, asupra acestuia acum, când semnalele de la Bruxelles nu mai sunt deloc încurajatoare.

Numeroase editoriale din presa româneasca s-au grabit sa afirme ca un eventual esec în plan european ar reduce sansele electorale ale PSD, la viitoarele alegeri, având în vedere tocmai asocierea de imagine de care vorbeam mai sus.

Noi va propunem o aritmetica electorala, plecând de la profilul electoratului PSD. Acesta este, conform ultimului Barometru de opinie, situat în cea mai mare parte în mediul rural - persoane cu o educatie medie, multi dintre acestia fiind pensionari. Câti dintre acestia au acces la media, în special la presa scrisa, pentru ca televiziunile cu greu mai pot fi luate în calcul drept vectori obiectivi de informare? Câti dintre cei care au acces la media, sunt interesati de chestiunile referitoare la integrarea europeana, despre care stiu, din propaganda oficiala, ca oricum nu mai este decât o chestiune de timp? Câti dintre electorii stabili ai partidului de guvernamânt pot sa depaseasca încercarile, mai mult sau mai putin reusite, de manipulare si sa citeasca posibilitatea esecului printre rânduri? Câti dintre cei care reusesc sa treaca de toate aceste bariere sunt convinsi ca integrarea este un lucru benefic pentru ei?

Cu alte cuvinte, urmarind profilul electorului stabil al PSD, putem spune ca, asupra acestuia, este greu de crezut ca "monitorizarea" uniuniiare vreo relevanta electorala. În consecinta, sperantele opozitiei de a parazita acest esec al guvernarii sunt mai mult decât desarte. Cei pe care ramânerea pe ultimul loc în procesul de integrare îi înspaimânta deja, nu fac parte din electoratul stabil al PSD, iar pentru nehotarâti, mult mai importante sunt problemele supravietuirii de zi cu zi legate de preturi, costurile întretinerii, somaj.

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-fareast-font-family: ''; mso-ansi-language: EN-US; mso-fareast-language: EN-US; mso-bidi-language: AR-SA">Pentru PSD aritmetica electorala este una simpla: alegatorii lor nu îi vor penaliza pentru "monitorizare", în plan intern, deci, nu au aproape nimic de pierdut. Iar pe plan extern, iertata ne fie franchetea, pare a nu fi interesat de ce se mai întâmpla. Altfel, nu ne explicam indiferenta cu care sunt tratate categoricele semnale europene, care indica alternativa unei vesnice izolari la periferia Europei.
Publicat în : Editorial  de la numărul 12

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: