Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

"Familia" sau celula de baza a politicii ruse

Laurențiu CONSTANTINIU

Astazi, în viata politica rusa, coabiteaza patru astfel de grupuri de interese. Primul grup, pe care-l vom si prezenta în acest numar, este cel mai vechi, si se numeste Familia. Al doilea, este grupul celor veniti de la St. Peterburg la Moscova, odata cu presedintele Vladimir Putin, iar ei sunt cunoscuti sub numele de Peterburghezi. Al treilea grup îi are în componenta pe reprezentantii fortelor liberale. În fine, ultimul,grupul asa-numitilor Siloviki, se pare ca reuseste din ce în ce mai mult sa se impuna în defavoarea celorlalte (în jargonul politic rus, "silovic" desemneazaacea persoana care-si desfasoara activitatea în cadrul unuia dintre ministerele forte ale Rusiei - Aparare, Interne, Servicii Secrete; în cazul de fata termenul este folosit în relatia cu cei care apartin lumii serviciilor secrete, din rândurile careia provine si actualul presedinte).



Pentru cel care nu este foarte familiarizat cu viata politica rusa, modul în care actantii de pe aceasta scena îsi joaca partiturile poate fi dezorientat. Itele vietii politice rusesti sunt destul de încurcate, glasnostul neatingând, înca, sfera politicului, cele mai multe dintre deciziile policy-makers-ilor rusi fiind luate în spatele usilor închise, în cadrul unui cerc foarte restrâns de persoane. Desi procesul politic are la baza principiile democratice, înscrise în Constitutia Federatiei Ruse, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Din cauza faptului ca prerogativele prezidentiale sunt mult mai puternice în comparatie cu cele ale Parlamentului, Rusia fiind, conform Constitutiei, o republica de tip prezidential, în viata politica rusa personalitatea "locatarului" de la Kremlin are o foarte mare importanta. În calitate de detinator al puterii, presedintele reprezinta, totodata, siexponentul intereselor gruparilor care iau nastere în jurul sau si care se lupta între ele pentru a-i intra în gratii. În acest joc politic el devine, într-un anumit moment, liderul uneia dintre ele.

Astazi, în viata politica rusa, coabiteaza patru astfel de grupuri de interese. Primul grup, pe care-l vom si prezenta în acest numar, este cel mai vechi, si se numeste Familia. Al doilea, este grupul celor veniti de la St. Peterburg la Moscova, odata cu presedintele Vladimir Putin, iar ei sunt cunoscuti sub numele de Peterburghezi. Al treilea grup îi are în componenta pe reprezentantii fortelor liberale. În fine, ultimul,grupul asa-numitilor Siloviki, se pare ca reuseste din ce în ce mai mult sa se impuna în defavoarea celorlalte (în jargonul politic rus, "silovic" desemneaza acea persoana care-si desfasoara activitatea în cadrul unuia dintre ministerele forte ale Rusiei - Aparare, Interne, Servicii Secrete; în cazul de fata termenul este folosit în relatia cu cei care apartin lumii serviciilor secrete, din rândurile careia provine si actualul presedinte).

Familia reprezinta acea parte a elitei politice si economice ruse, care s-a aflat la conducere în perioada ultimului mandat al presedintelui Eltân, si pe care acesta i-a lasat-o mostenire urmasului sau. De altfel - iar acest aspect trebuie mentionat -, fara sprijinul activ al Familiei, actualul presedinte nu ar fi fost astazi în functie.

Despre Familie a început sa se vorbeasca la mijlocul anilor '90. Atunci era vorba nu atât despre o grupare politica, cât despre stilul de conducere al presedintelui Eltân. În activitatea sa, el s-a sprijinit pe un cerc foarte restrâns de oameni, outsiderilor fiindu-le interzis acccesul în interiorul sau. Gruparea avea un caracter foarte eterogen, în rândurile sale intrând oameni foarte diferiti - de la reprezentantii serviciului de paza si pâna la consilierii presedintelui - interesele lor fiind, se subîntelege, si la fel de diferite. Prin evolutia lor, ei ilustreaza cel mai bine vorbele care amintesc de omul potrivit, care la momentul potrivit se afla la locul potrivit pentru a fi remarcat.

Desi fiica lui Boris Eltân a intrat în politica (se subîntelege ca în Familie) atunci când termenul figura deja în vocabularul politic rusesc, ea a conferit notiunii de Familie, prin demersurile sale, acceptiunea pe care termenul o are astazi: grup restrâns de oameni, animati de interese comune. În ce-i priveste pe acei membri ale caror interese au intrat, la un anumit moment, în conflict cu interesele Familiei, ei au fost eliminati din rândurile ei, fara ca trecutul lor comun sa conteze. Primul alungat din Olimpul de la Kremlin a fost Aleksandr Korjakov, fostul sef al garzilor de corp prezidentiale. Când interesele Familiei, de asemenea, au cerut sacrificarea lui Berezovski - creatorul acesteia - ea a avut loc fara nici cea mai mica umbra de regret.

Dupa venirea la putere a lui Vladimir Putin, Familia a continuat sa conduca, însa forta si influenta ei s-au diminuat. Ea nici nu putea iesi brusc din scena, odata cu retragerea lui Boris Eltân, deoarece ea îl adusese la putere pe V. Putin: Valentin Iumasev (ginerele lui B. Eltân) afacut alegerea, Tatiana Diacenko (sotia sa) l-a convins pe Eltân sa renunte "înainte de termen" la functia de presedinte, iar Aleksandr Volosin (fostul sef al administratiei prezidentiale) a pus la punct structura administrativa de tip vertical a puterii (prin care s-a urmarit consolidarea lantului de comanda), care s-a dovedit foarte utila în timpul alegerilor prezidentiale din martie 2000. În acest context, Familia apare, din acest punct de vedere, ca garant al continuitatii puterii si a faptului ca, odata cu venirea la putere a unui reprezentant al silovikilor, Rusia nu se va abate de la cursul adoptat, proprietatea privata va fi garantata, iar procesul de privatizare nu va fi supus nici unei revizuiri. Pe de alta parte, o serie de analisti, vad în continuarea activitatii Familiei si în perioada Putin o modalitate prin care elita conducatoare a anilor '90 si-a protejat interesele. Altii, dimpotriva, cred ca prin aceasta au fost aparate "cuceririle" democratice ale perioadei Eltân. Și unii si altii însa, uita faptul ca stabilitatea (e adevarat, nu foarte solida, tinând cont de ultimele evenimente care au avut loc la Moscova) primului mandat prezidential al presedintelui Putin, nu ar fi fost posibila fara aportul unora dintre membrii Familiei, care au continuat sa-si desfasoare activitatea alaturi de noul presedinte, în pofida presiunilor noilor veniti de la Peterburg, si carora ei au trebuit sa le faca fata.

 

Vladimir Putin

 

Primul decret semnat de Putin în calitate de presedinte a fost cel cu numarul 1, prin care lui Boris Eltân si membrilor familiei sale li s-au asigurat asistenta permanenta din partea statului. Nici un moment noii veniti la putere nu si-au închipuit ca, de fapt, prevederile decretului prezidential vor actiona, indirect, si asupra membrilor Familiei. În realitate, lucrurile s-au petrecut tocmai asa pentru ca Vladimir Putin nu a deranjat pe niciunul din cei care erau consideratica facând parte din Familie. Singurul despre care se poate spune ca a facut exceptie este Boris Berezovski, desi, si în cazul sau, cel mai înversunat adversar al sau nu a fost nici pe departe Vladimir Putin, ci Valentin Iumasev, membru al Familiei. Din acest punct de vedere, mazilirea oligarhului rus apare ca o "afacere de familie".

Mai mult, Putin, în prima parte a mandatului sau, s-a întâlnit regulat cu oligarhii Familiei, reusind sa ajunga cu acestia la un acord nescris: daca se tin departe de politica, puterea nu va cerceta felul în care au dobândit ei averile. El a actionat asemeni unui membru al Familiei si atunci când la conducerea unor companii petroliere de stat, aducatoare de venituri foarte mari (Transnefti), au fost numiti diversi oameni legati de Familie.

Și caderea în dizgratie a lui Vladimir Gusinski poate fi considerata o "afacere interna" a Familiei deoarece adversarii sai cei mai de temut au fost Aleksandr Volosin si Valentin Iumasev, iar la momentul"izgonirii" media-magnatului, presedintele Putin nu era atât de stapân pe situatie, încât sa-si permita o confruntare cuel.

Când, în 2001, într-adevar, Procuratura a început sa cerceteze afacerile unor membrii ai Familiei - cum a fost cazul companiei petroliere Sibneft, controlata de Roman Abramovici - ea a fost oprita din actiunea ei. Întrebat fiind de catre jurnalisti de ce Procuratura nu si-a mai continuat cercetarile în cazul Abramovici, presedintele Putin le-a raspuns relatându-le anecdota cu pacientul care încerca sa-i explice stomatologului, în timp ce acesta-i extragea dintii sanatosi, care era de fapt dintele bolnav; pentru a-l linisti, medicul i-a spus ca va ajunge, în curând, si la cel bolnav.

Ca o concluzie, putem spune ca dupa felul în care actionat pâna acum, presedintele Putin poate fi considerat, de drept, seful Familiei.

 

Aleksandr Volosin

 

"Eminenta cenusie", cum mai este numit, A. Volosin a reusit performanta, rara în politica rusa, de a fi fost cel mai longeviv sef al administratiei prezidentiale (1635 de zile). A intrat în Familie prin intermediul lui B. Berezovski, în 1997, în calitate de consilier al sefului de atunci al administratiei prezidentiale, Valentin Iumasev. În 1999, devine seful acesteia si liderul Familiei. Numai datorita incontestabilelor sale calitati organizatorice, Volosin a reusit sa se mentina în functie atâta vreme. Din aceasta pozitie, el i-a aparat nu de putine ori pe membrii Familiei în fata atacurilor venite din partea celor sositi la putere odata cu presedintele Putin. S-a dovedit a fi atât de necesar noului presedinte, încât chiar si dupa arestul lui M. Hodorkovski, când si-a înaintat demisia, Putin, initial, nu i-a aprobat-o, considerând gestul subalternului sau "o greseala". La scurt timp dupa eliberarea sa din functie, presedintele Putin avea sa declare, într-un interviu acordat jurnalistilor italieni, ca "Volosin s-a dovedit a fi un om bun (cu sensul de functionar eficient - n.n.)", caracterizarea prezidentiala putând fi înteleasa si într-un alt mod: Aleksandr Volosin se va afla în gratiile prezidentiale chiar si dupa iesirea lui din activitate, evident, cu conditia de a avea un comportament "decent" fata de putere.

 

Mihail Kasianov

 

Și-a început cariera politica în 1999, când a devenit prim-adjunct al ministrului de Finante. Dupa ce Putin a devenit premier si, ulterior, presedinte, Familia i l-a prezentat acestuia pe Kasianov. Se pare ca felul mai stapânit de a fi al "finantistului" a placut proaspatului presedinte, care l-a numit premier. Tocmai calmul sau ilustreaza, poate, cel mai bine stabilitatea din perioada primului mandat prezidential. El i-a protejat, nu de putine ori, pe membrii Familiei, reusind sa mentina, în acelasi timp, si bune raporturi cu presedintele. Luarile sale de pozitie cu privire la afacerea Hodorkovski si criticile voalate aduse actiunii Procuraturii arata ca zilele acestuia sunt numarate, specialistii fiind unanimi în a afirma ca nu mai poate fi vorba de un nou mandat în fruntea guvernului, daca presedintele Putin câstiga alegerile, existând sanse ca el sa fie înlocuit pâna în alegeri.

 

Roman Abramovici

 

Noul proprietar al clubului de fotbal Chelsea a fost caracterizat de B. Berezovski, care l-a introdus în Familie, astfel: "Roman are un caracter foarte puternic în relatiile cu oamenii. Înca nu pricepe problemele de strategie politica. Este însa tânar si educat. Este inteligent si, ceea ce este mai important, îsi evalueaza clar posibilitatile". La acea vreme, Abramovici devenise, potrivit lui Aleksandr Korjakov, seful serviciului de paza al presedintelui Eltân, "pusculita Familiei", desi pe plan politic influenta sa abia daca se facea simtita. Intuind de fapt cine-i adevaratul sef al Familiei, Abramovici a început sa cultive cuplul Diacenko-Iumasev, iar gratie acestei relatii, într-un interval de timp foarte scurt - daca-l raportam la dimensiunea averii si conditiile economice din Rusia - a devenit unul dintre cei mai bogati oameni din Rusia. Potrivit revistei "Forbes" din 2003, averea sa este estimata la aproape 5,7 mld. dolari.

Dupa venirea lui Putin la putere, Abramovici a înteles care sunt noile reguli, dovedindu-se unul dintre oligarhii loiali noului presedinte. Începând cu anul acesta, el a dat dovada ca simtul sau politic s-a ascutit, fiind singurul dintre oligarhi care a decis sa-si vânda activele pe care le detine la firmele rusesti (Compania petroliera Sibnefti, Aeroflot, Combinatul de producere al aluminiului RusAl, uzina producatoare de automobile marca Volga, LogoVaz) si sa investeasca sumele obtinute în strainatate. De pe urma acestor tranzactii Abramovici si-a rotunjit veniturile cu aproape înca 4,5 mld. dolari.

 

Vladislav Surkov

 

Este considerat a fi drept unul din cei mai buni strategi politici din Rusia. "Adoptat" de Familie în 1998, tot la recomandarea lui Berezovski, el s-a situat la înaltime, neînselând asteptarile acestuia. În 1999, a devenit adjunctul lui Volosin, presedintele Putin datorându-i o foarte mare parte din succesul obtinut la alegerile prezidentiale. Totodata, victoria obtinuta în campania electorala din 1999 de Partidul Edinstvo, crearea unei majoritati pro-prezidentiale confortabile la nivelul Dumei (pe baza unor grupari politice care, initial, erau potrivnice si care s-au unit, dând nastere actualului partid al puterii - Edinaia Rossia) care a transformat-o într-o masina de vot, controlul exercitat de Kremlin asupra procesului electoral de la nivel regional, toate acestea nu ar fi fost posibile fara activitatea desfasurata de V. Surkov. El a reprezentat cureaua de legatura dintre Presedinte, Duma si guvernatori, facând absolut totul ca vointa prezidentiala sa fie pusa în practica. Steaua sa în cadrul administratiei prezidentiale a început sa se apropie de zenit - mai ales dupa plecarea lui A. Volosin - "lobbystul nr. 1" nemaifiind cooptat în campania electorala pentru alegerile din Duma.

 

Mihail Lesin

 

Fost component al unui grup umoristic, Lesin a intrat în Familie în 1996, cu obiectivul de a "actiona" asupra electoratului în sensul dorit de putere. În perioada în care a detinut functia de adjunct al presedinteluiCompaniei Ruse de Radio si Televiziune, el a pus la punct "aparatul de propaganda si agitatie" al liderului de la Kremlin. În 1999, în calitate de ministru al Publicatiilor, a contribuit la edificarea "structurii verticale a puterii", aceasta în conditiile în care institutia prezidentiala nu se bucura de o imagine foarte buna, iar în tara urmau sa se desfasoare doua campanii electorale (cea din 1999 pentru Duma si cea din martie 2000 pentru functia de presedinte). În lupta pe care noul lider de la Kremlin a dus-o cu institutiile mass media "irascibile", M. Lesin a jucat un rol decisiv: a ajutat la preluarea postului NTV de catre Gazprom si la închiderea, iar mai apoi la transformarea canalului de televiziune TV-6 într-o televiziune docila, e adevarat, sub un alt nume: TVS.

 

Boris Eltân

 

Paradoxal, dar cel pe care membrii Familiei îl numeau în particular "Bunicul" nu a fost niciodata un membru al acesteia în adevaratul sens al cuvântului. Mai mult, relatiile sale cu B. Berezovski nu au fost dintre cele mai bune. Printre prietenii sais-au aflat întotdeauna oameni care nu au avut niciodata legaturi cu Familia (fostul ministru al Apararii, Igor Sergheev). În ultimul sau volum de memorii, "Maratonul prezidential", aparut în 2000, el încearca sa clarifice problema Familiei, amintindu-i pe unii dintre colaboratorii sai care au fost, mai mult sau mai putin legati, de aceasta. E adevarat însa ca în argumentatia sa fostul presedinte nu este foarte convingator.

 

Tatiana Diacenko si Valentin Iumasev

 

Putem spune ca în jurul lor a luat nastere si s-a dezvoltat Familia, Presedintele Eltân având în ei o foarte mare încredere. Prin intermediul lor, Boris Berezovski si alti oligarhi si-au putut exercita influenta asupra presedintelui, pe care, de altfel, l-au si sprijinit, în 1996, în campania electorala. Cei doi au stiut cel mai bine cum sa "actioneze" asuprapresedintelui, a carui personalitate si stil de conducere erau foarte puternice. Iumasev a fost cel care s-a gândit la Vladimir Putin ca la un posibil mostenitor, iar când s-a decis acest lucru, toate fortele Familiei au fost canalizate în directia îndeplinirii obiectivului propus.

Dupa sosirea lui Putin la putere, "cuplul de taina" de la Kremlin s-a retras din marea politica, ocupându-se de ceea ce ei au stiut dintotdeauna sa faca mai bine: gestionarea afacerilor de familie.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 10

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: