Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Anarhismul: O altfel de credinta politica

Amalia POPEANGĂ

Anarhismul este poate cea mai putin tipica ideologie politica: pe de o parte nu a ajuns niciodata la guvernare, cel putin nu la nivel national; nici o societate sau natiune nu a fost vreodata modelata dupa principiile anarhiste (de aici apare deseori tendinta de a desconsidera anarhismul în raport cu celelalte doctrine politice). Pe de alta parte, este putin tipica printre celelalte ideologii politice din cauza discrepantei uluitoare între ceea ce se prezinta si se doreste a fi anarhismul în teorie si felul în care acesta este perceput în mentalul colectiv.



Ce este anarhismul?

 

Principiile fundamentale ale anarhismului sunt greu de sintetizat, teoreticienii sai fiind puternic marcati de individualism si prea putin preocupati de coerenta. Într-o enumerare care nu are pretentia de a include toata gândirea anarhista, putem aminti ca elemente de baza ale acesteia:

a.critica autoritatii: aceasta violeaza atât principiul egalitatii cât si al libertatii si trebuie respinsa, indiferent daca este reprezentata de Stat, de biserica sau de profesorul de scoala;

b. ordinea anarhista: anarhismul nu înseamna distrugere ci, dimpotriva, instituirea unei ordini bazata pe micile comunitati, pe federalism, pe mutualism si cooperare;

c. bazele morale ale comunitatii anarhiste: dincolo de principii administrative ceea ce va asigura succesul societati anarhiste sunt valorile morale, aplicarea legii naturale;

d. libertatea în interiorul societatii: anarhistii sustin libertatea, fara a subscrie însa la notiunea religioasa sau filosofica de vointa libera; este libertatea fata de coercitie si opresiune si libertatea fata de inegalitati si saracie;

e. ordinea fara dependenta;

f. individualismul este o caracteristica specifica tuturor anarhistilor, chiar daca multi dintre ei îi adauga cooperarea ca principiu societal obligatoriu.

 

Istoria unei neîntelegeri

 

Cu toate acestea, în jurul anarhismului si mai ales anarhistului s-a creat o adevarata mitologie populara în centrul careia se afla violenta, distrugerea, haosul. Toate aceste atribute cu o încarcatura simbolica negativa, foarte prezente la nivelul simtului comun, sunt de natura sa îngreuneze studiul ideilor anarhiste si cu atât mai mult adoptarea anarhismul ca si crez. Cei mai tentati sa se apropie de o doctrina perceputa ca fiind a violentei si radicalismului sunt deseori indivizi izolati, cu probleme psihologice si de comportament, care nu fac altceva decât sa închida, prin manifestarile lor, un adevarat cerc vicios al perceptiilor, confirmând prejudecatile sociale despre anarhism si anarhisti. Bertrand Russel spunea ca: "În conceptia populara, anarhistul este o persoana care arunca bombe si comite ultraje de neimaginat, fie pentru ca este mai mult sau mai putin bolnav mintal, fie pentru ca foloseste opiniile politice extreme ca o masca pentru înclinatiile sale criminale", fara a tine însa cont de un fapt care este, dupa parerea mea, mult mai grav: imaginea anarhistului a devenit, în timp, imaginea anarhismului.

Violenta individuala a devenit, în conceptia popularam, principala caracteristica a unei teorii care, de cele mai multe ori este o exaltare a rationalitatii si a moralitatii din om.Nu este foarte dificil sa dam seama despre felul în care anarhistul a fost asociat violentei în perioada "propagandei prin fapte", perioada de mari tulburari politice si sociale; este suficient pentru aceasta sa facem o analogie cu perioada contemporana, cu felul în care este astazi prezentat anarhistul (trebuie spus ca reprezentarile negative existente la nivelul opiniei publice sunt alimentate si recreate în permanenta de catre mijloacele de informare în masa): "Anarhistii poarta steaguri negre, fetele le sunt acoperite cu cagule si sunt înarmati cu drugi de fier" se spune într-un articol publicat în cotidianul Adevarul în anul 2001.

Efectul de halou care face ca imaginea unor indivizi violenti, a unor persoane declasate sa se rasfrânga asupra ideii anarhiste în întregime, este dublat de un alt fenomen, acela al asimilarii gresite a anarhismului cu alte doctrine, idei sau miscari: ceea ce se întâmpla în secolul XIX când anarhismul era în mod frecvent asociat cu socialismul sau comunismul se repeta astazi, acesta fiind legat, cel putin în programele de stiri ale televiziunilor si posturilor de radio de pretutindeni, de lupta antiglobalizare. Pentru reporterii de stiri "anarhisti" a devenit sintagma cel mai des folosita atunci când se vorbeste despre un protest (eventual violent) antiglobalizare. Desi teoriile antiglobalizare, la fel ca si feminismul, ecologismul, etc datoreaza mult anarhismului, nu exista nici un suport teoretic pentru a le reduce la anarhism. Însa stereotipurile usureaza foarte mult procesul de întelegere al lumii, iar reporterii trebuie sa vorbeasca cât mai deslusit, astfel încât legarea oricarei manifestari violente de anarhism, pe lânga faptul ca întretine confuzia, spune oamenilor ceva ce ei se asteapta sa auda si înlesneste procesul de comunicare. Asadar, este putin probabil ca o schimbare de sens a imaginii anarhistului va fi posibila în viitorul apropiat.

Rebelul dement este poate cea mai raspândita imagine a anarhistului. Un alt stereotip, mai putin întâlnit la nivelul simtului comun, însa des întâlnit în teoria despre anarhism este cel al anarhistului non-violent, al sfântului (Joll despre Kropotkin, etc). Sau cel al doctrinarului fanatic a carui inflexibilitate îl conduce la auto-distrugere sau cel putin la esec (deseori despre Bakunin). Exista desigur o serie întreaga de clisee, printre care acestea nu sunt decât câteva; pe lânga ele, gasim în aceasta galerie o imagine care trece de cele mai multe ori neobservata: este imaginea anarhistului aplecat asupra mesei de scris, lucrând la o critica rationala a societatii, cautând calea ideala pentru eliminarea tarelor care viciaza relatiile dintre oameni. Poate un stereotip ca toate celelalte. Însa, pentru secolul XXI, este cel care ar trebui sa trezeasca cel mai mare interes. Deoarece tehnologia moderna confera criticilor societatii mijloacele de organizare non-ierarhice de care vorbesc toate teoriile anarhiste, iar fenomenul Internet face sa para din ce în ce mai putin fantezista ideea democratiei directe si a eliminarii ierarhiilor centralizate.

 

Trecutulanarhist?

 

La fel ca liberalismul, socialismul si conservatorismul, anarhismul (privit ca ideologie - nu ca înclinatie libertara) a aparut ca reactie la marile schimbari sociale care au afectat Europa secolului XIX. Ideile gânditorilor anarhisti au fost agreate de milioane de oameni catre sfârsitul secolului al XIX si pâna astazi continua sa influenteze o serie întreaga de alte doctrine si gânditori. Daca în urma cu un secol si ceva scrierile lui P.J. Proudhon sau M. Bakunin stateau alaturi de cele ale lui K. Marxsau John Stuart Mill, astazi locul anarhismului în gândirea politica este mult ignorat, iar la aceasta au contribuit o serie de factori, dintre care unii istorici. Pentru început, anarhismul a fost asimilat socialismului în lupta sa pentru drepturile clasei muncitoare. De abia o data cu primul Razboi Mondial si Revolutia bolsevica anarhismul a fost definitiv disociat de marxism. Dupa 1918, atât miscarea cât si teoria anarhista au sucombat, pe de o parte în fata socialismului si a nationalismului fascist, pe de alta parte. Într-o epoca în care puterea statului a devenit atât de mare încât a fost nevoie de un nou termen pentru a-i desemna natura: "totalitar", anarhismul a devenit o data în plus irelevant. Doua razboaie mondiale si apoi cresterea birocratizarii democratiilor, aparitia si dezvoltarea statului bunastarii sociale, au fost tot atâtea semnale ca anarhismul nu-si mai poate gasi locul printre ideologiile politice. Antologiile politice sau istoriile anarhismului au mai toate tonul elegiac al descrierii unui esec. Acceptând cu toate irelevanta miscarii anarhiste, recunosc totusi ca acesta a fost un raspuns autentic la dubla revolutie a secolului XIX (industriala si democratica), meritându-si astfel locul, desi limitat, într-o istorie a doctrinelor politice. G. Woodcok, într-un capitol în care-si propune sa explice "de ce miscarea fondata de Bakunin a esuat" recunoaste: "Ideea (anarhista) în diverse forme si sub nume diferite a existat cu doua secole înainte de începerea miscarii istorice propriu-zise si, din moment ce ideile sunt mult mai durabile decât organizatiile sau cauzele, este posibil ca nucleul teoretic al anarhismului sa aiba înca puterea de a crea o noua forma în circumstante istorice noi si în continua miscare" (Anarchism). Din punctul meu de vedere anarhismul nu trebuie tratat cu nostalgie deoarece este mai mult decât o teorie a eliberarii de orice forma de dominatie, fiind în acelasi timp o credinta, un stil de viata, cu o puternica influenta asupra imaginatiei, având din acest motiv capacitatea de a reveni în diferite epoci istorice. Prezentul pare, si el, mai orientat catre actiune decât înspre cercetare. Se dezvolta, pe principii anarhiste, o întreaga retea care a depasit, prin intermediul internetului, granitele statelor si limitele ierarhiilor. Indivizi din toate regiunile globului, capabili de organizare si actiune comuna (cum au dovedit-o la Porto Alegre) sunt deocamdata doar marginali ai sistemului politic.

Însa un efect pervers al globalizarii poate fi un sprijin nesperat pentru miscarea anarhista, într-o vreme în care principii anarhiste precum descentralizarea deciziei, ordinea fara dependenta, etc. devin credinte pentru o parte din ce în ce mai mare a populatiei globului.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 9

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: