Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Europa piticilor si gigantii Europei

Raluca ȘTIREANU

În Europa, tarile mici au fost întotdeauna numeroase, iar cele mari întotdeauna puternice. Cele mici au fost amenintate de cele mari, iar cele mari au dezvoltat orgoliul de a fi mai bune sau, în orice caz, mai întelepte decât cele mici. Tarile mari au rivalizat între ele, iar tarile mici au avut de suferit. Aceste elemente au escaladat atât de mult în relatiile dintre tarile europene, încât au dus la doua razboaie devastatatoare, cu implicare si consecinte mondiale. Comunitatea Europeana a avut rolul de a stabili un echilibru între tarile mari si tarile mici, astfel încât noile raporturi de putere si relatiile dintre statele Europei sa previna alte conflicte la fel de tulburatoare.



Un alt tip de clivaj în Uniunea Europeana: tari mari vs. tari mici

 

În interiorul Uniunii Europene nu exista o definitie oficiala pentru "tara- mica" sau "tara- mare". Nici nu se poate vorbi despre o coalitie a unor anumite state, pe criterii de dimensiune, care sa functioneze în cadrul Uniunii ca un bloc unitar în orice privinta si referitor la orice aspect. Însa atunci când apar în dezbatere chestiuni ce privesc aranjamentul institutional al UE, inevitabil se formeaza astfel de grupuri, caracterizate de o anumita marime. Atunci începe sa se vorbeasca despre "tari mici si mijlocii", "tari mai mici" sau chiar "tari mici", epitete care vizeaza în general tarile cu o populatie sub 40 de milioane de locuitori.

Organizarea institutionala a Comunitatii Europene a vizat atât preîntâmpinarea tendintelor hegemonice ale oricarui stat mare, cât si restrângerea egalitatii în privinta suveranitatii nationale pentru a asigura reprezentarea democratica. Statele mici sunt avantajate de orice forma de cooperare supranationala, iar CE dorea sa împiedice ca unii dintre cetatenii Europei sa fie mai bine reprezentati numai pentru ca proveneau dintr-un stat mic. Aceste principii s-au regasit în special în trei elemente ale designului institutional european: majoritatea de vot calificata, relativa independenta a Comisiei Europene si sistemul de rotatie a presedintiei, care împreuna au creat ceea ce s-a numit proportionalitate regresiva, o cale de mijloc între principiul 'un stat-un vot' si principiul 'un cetatean-un vot'.

 

Schimbari rapide, solutii întârziate

 

Aceste formule s-au dovedit a fi satisfacatoare în primii 20-25 de ani ai Comunitatii Europene. Însa folosirea în din ce în ce mai numeroase domenii a majoritatii calificate si largirile succesive au creat nemultumiri si au afectat echilibrul initial. Unele ajustari au fost facute din mers, însa ele au vizat mai mult repartizarea voturilor decât problemele de substanta ale organizarii institutionale. Largirea de proportii a UE catre Estul postcomunist anticipa fara îndoiala exacerbarea acestor probleme deja latente.

Tratatul de la Nisa a reprezentat ultima încercare de a rezolva disproportionalitatile din interiorul UE. El a adus cele mai tehnice amendamente la tratatele de baza, încercând sa pastreze un cât mai mare echilibru între tarile mici si tarile mari ale Uniunii, dupa largirea de la 15 la 27 de state membre. Modificarile stipulate priveau însa, din pacate, doar sistemul de vot: numarul de voturi alocat fiecarei tari, pragul majoritatii, criterii aditionale în procesul de votare. Alte prevederi de reforma institutionala erau destul de vagi si de lipsite de vigoare, astfel încât, în cele din urma, Tratatul de la Nisa nu a raspuns în totalitate nevoilor si asteptarilor nimanui, atât statele mici cât si cele mari fiind nemultumite de prevederile sale. Conventia pentru Viitorul Europei a fost organizata, iar dezbaterile din interiorul sau, pe acest clivaj de state mari vs. state mici, au fost foarte aprinse.

Unde-s multi...puterea scade

 

Doua dintre cele trei elemente care asigurau înca din anii '50 o anumita putere a statelor mici din UE, compatibila cu cea a statelor mari, au suferit în cadrul Conventiei modificari inacceptabile pentru 'Liliputanii Europei', cum au fost numite cele 16 pâna la 19 tari mici si medii. Anume, sistemul presedintiei prin rotatie ar putea fi înlocuit de Presedintele Consiliului European, ales pe o perioada de minim 2 ani si jumatate, maxim 5 ani, iar numarul Comisarilor europeni va scadea, statele primind prin rotatie dreptul de a nominaliza un reprezentant în Colegiu. Opozitia la aceste reforme a fost condusa în prima faza de Belgia, Olanda, Luxemburg, care au organizat în jurul lor un numar mare de tari, atât dintre membrele actuale ale UE, cât si dintre cele viitoare. Însa pozitia lor a fost ambivalenta, caci dincolo de faptul ca fiecare dintre ele este o tara- mica, Beneluxul reprezinta o entitate destul de omogena, cu o forta destul de mare, care, mai mult, se revendica a fi între fondatorii CE, fapt ce îi confera o oarecare superioritate fata de restul statelor mici si mijlocii.

Astfel, întrucât în dezbaterile Conventiei nu au avut câstig de cauza, tarile mici au continuat sa îsi manifeste nemultumirea în preambulul Conferintei interguvernamentale de la Roma. La începutul lunii octombrie, a avut loc la Praga o întâlnire a 'piticilor', organizata diplomatic de Austria, noul leader al statelor mici. La aceasta întâlnire, tarile Benelux- au refuzat participarea, iar Malta si Cipru nu au fost invitate.

Toate aceste fapte scot în evidenta un aspect paradoxal: desi numarul statelor mici în UE va creste, puterea lor în momentul de fata pare mult diminuata. Acest lucru ar fi pozitiv în masura în care obiectivul institutiilor europene de a deveni mai apropiate si mai reprezentative pentru cetateni ar fi atins în totalitate. Însa dupa toate aparentele, reforma institutionala nu va determina acest lucru, dimpotriva, va crea niste poli de putere oarecum suprapusi în responsabilitati si cu siguranta rivali în exercitarea acestora.

Șansa statelor mici este de a se constitui în coalitii puternice nu numai în cadrul acestor dezbateri pentru reforma institutionala, ci mai ales dupa aceea. Iar aici din nou se prefigureaza câteva aspecte interesante: pe de-o parte, daca aceste state vor reusi sa fie solidare, ele vor da un exemplu de ce înseamna cooperarea supranationala tuturor statelor mari, recunoscut incapabile de a depasi în multe probleme barajul interesului sau orgoliului national. Mai mult, acest clivaj "mare" vs. "mic" va deveni mai important decât cel care era preconizat a se crea dupa aceasta largire, si anume Est vs. Vest. Iar un al treilea aspect interesant va fi felul în care statele se vor pozitiona pe aceasta axa, mic - mare, având în vedere lipsa unui criteriu ferm si unanim acceptat (v. pozitia oscilanta a Benelux-).

Acest clivaj "stat mare" vs. "stat mic" în interiorul Uniunii Europene poate cunoaste o anumita dezvoltare pe axa "high politics" vs. "low politics". Daca statele mari vor monopoliza pentru o vreme "high politics", lucru evident prin crearea acestor institutii de reprezentare externa, concentrate pe politica de aparare, de securitate, externa, atunci se deschide o oportunitate pentru statele mici de a se dezvolta în "low politics", adica toate acele aspecte care caracterizeaza si dau consistenta Uniunii Europene. Desigur, UE este în prezent în cautarea unei identitati comune pe plan politic si militar, însa acest lucru nu poate avea greutatea necesara daca nu se sprijina pe alte aspecte, dezvoltate pâna acum în interiorul Uniunii si în care statele mici, solidare între ele, ar putea prelua conducerea.

 

1 Aceasta estimare se regaseste în Magnette, Paul si Kalypso Nicolaidis, Large and small member states in the European Union: Reinventing the balance. Research and European Issues No. 25. Notre Europe, 2003.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 9

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: