Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Ideea socialistă la români

Ion BULEI

Socialismul a venit din Occident. Într-o vreme nu prea îndepartată unii încercau să teoretizeze faptul ca românii au avut o înclinare deosebită pentru acest curent mai mult decât pentru altele şi mai mult decât au avut alţii. Se dădea ca exemplu încercarea lui Teodor Diamant, din 1835, de a face un falanster la Scăieni-Prahova, după tipul celor concepute de socialistul francez Charles Fourier. Vedeau în gestul boierului Diamant o trăsătură a poporului român şi nu actul trăsnit al unei firi trăsnite şi pline de intenţii umaniste. Românii, puţin selectivi în alegerile lor, mai ales la începuturile modernităţii, fără să ştie totdeauna ce vor, au împrumutat şi ideea socialistă. Au avut de timpuriu un partid socialist, încă din 1893, au avut gazete socialiste: Munca, Lumea Nouă, România Muncitoare, Lupta zilnică, Socialismul (e adevărat deloc bine scrise şi într-un tiraj mai mult decât redus), au avut programe socialiste ("Ce vor socialiştii români?", scris de C. Dobrogeanu Gherea), au avut intelctuali care s-au înregimentat în rândurile socialiste: I. Nădejde, T. Albani, I. Flueraş, G. Grigorovici, I. Jumanca, A. Dimitriu, L. Rădaceanu... (e adevărat, prea puţini de primă mărime).



Socialismul a venit din Occident. Într-o vreme nu prea îndepartată unii încercau să teoretizeze faptul ca românii au avut o înclinare deosebită pentru acest curent mai mult decât pentru altele şi mai mult decât au avut alţii. Se dădea ca exemplu încercarea lui Teodor Diamant, din 1835, de a face un falanster la Scăieni-Prahova, după tipul celor concepute de socialistul francez Charles Fourier. Vedeau în gestul boierului Diamant o trăsătură a poporului român şi nu actul trăsnit al unei firi trăsnite şi pline de intenţii umaniste. Românii, puţin selectivi în alegerile lor, mai ales la începuturile modernităţii, fără să ştie totdeauna ce vor, au împrumutat şi ideea socialistă. Au avut de timpuriu un partid socialist, încă din 1893, au avut gazete socialiste: Munca, Lumea Nouă, România Muncitoare, Lupta zilnică, Socialismul (e adevărat deloc bine scrise şi într-un tiraj mai mult decât redus), au avut programe socialiste ("Ce vor socialiştii români?", scris de C. Dobrogeanu Gherea), au avut intelctuali care s-au înregimentat în rândurile socialiste: I. Nădejde, T. Albani, I. Flueraş, G. Grigorovici, I. Jumanca, A. Dimitriu, L. Rădaceanu... (e adevărat, prea puţini de primă mărime).

 

O mentalitate agrară

 

Problema principală de care s-au lovit cei care au dorit să aducă socialismul în România a fost lipsa unor condiţii obiective care să îngăduie manifestarea acestei idei. În România nu era dezvoltată o industrie ca în Apus, nu erau deci decât prea puţini muncitori (numărul lor, e adevărat, nu a încetat să crească dar proporţia lor nu a crescut în aceeaşi măsură şi în rândurile partidului socialist). Totodată în România nu a fost nici un liberalism temeinic constituit, nici o democraţie adevărată. Cadrul politic de manifestare a socialismului nu a avut deloc aceleaşi caracteristici ca în Occident. Exista în România (şi faptul e adevărat şi astăzi) o slabă pasiune pentru idei prea de stânga sau de dreapta (faptul n-a împiedicat legionarismul să fie mult mai bine reprezentat decât curentele de stânga, dar aceasta într-un anumit context istoric). Pe un fond de liniştit tradiţionalism al intelectualului român şi de mentalitate mai mult agrară, o idee ca aceea a socialismului a fost mai mult o piatră aruncată în baltă. N-a avut răsunet şi nici urmări semnificative. În Vechiul Regat, socialiştii au avut pentru scurtă vreme doar doi reprezentanţi în parlament (şi ei aleşi ca liberali şi pe liste liberale), iar în anii interbelici alţi 15. În provinciile din afara graniţelor Vechii Românii, socialiştii s-au angrenat luptei naţionale, obiectivele lor programatice căzând pe planul doi. Socialismul român a mai avut de suportat un handicap: vecinătatea Rusiei şi a experimentelor ei în materie socială, politică, economică, culturală. Românii au privit totdeauna ceea ce venea dinspre Rusia cu o mefienţă extremă. O neîncredere totală stăruie şi astăzi la români pentru tot ceea ce vine de la Răsărit, dinspre marea întindere rusească. Din moment ce ideea lui Marx a fost degradată de Lenin şi apoi de Stalin la rang de "socialism ştiinţific" rusesc, orice priză a acestei idei în România s-a compromis. Pe de altă parte era evident că socialismul român nu putea eluda ceea ce se întâmpla în Rusia. Și nici n-a făcut-o. Și astfel socialismul în România a primit cea mai grea lovitură. Din partea comunismului, excrescenţa sa. O lovitură din care se resimte şi astăzi.

 

Politica de welfare state

Revenirea la ideea, la doctrina şi ideologia socialistă, după 1989, are nevoie de o curăţire a terenului din punct de vedere al teoriei. Are nevoie de explicări ale fenomenului social-democraţiei Occidentului de după ultimul război mondial, de o despărţire netă de experienţa comunismului, de încadrarea programatică a soluţiilor socialiste în rezolvarea crizei adânci de structură de care suferă societatea românească. Un proces dificil care se desfăşoară din mers, odată cu manifestarea politică concretă la guvern sau în opoziţie. Social-democraţia românească actuală se revendică din "socialismul real". Se mizează mult pe starea de spirit influenţată de paternalism apopulaţiei, care priveşte cu îngrijorare la degradarea continuă a nivelului de trai şi cu vădită dezaprobare şi neputinţă la noii îmbogăţiţi şi care solicită intervenţia statului. Suntem într-o vreme în care ţara o duce rău şi când parcă toate speranţele românului s-au îmbolnăvit. Dar mulţi cred în politică, considerând-o vinovată dar şi salvatoare. Și mulţi, pe un fond de depreciere a tentativelor de centru dreapta, cred în social-democraţie. Una de tip occidental, care concepe dezvoltarea societăţii în chip gradual şi prin reforme şi care nu are nimic de-a face cu aşa zisa cale revoluţionară propusă de partidele comuniste. Totodată o renegare a obiectivelor îndepărtate de nuanţa revoluţionară, cândva considerate ca fiind rădăcinile programului de perspectivă şi o recunoaştere a valorilor libertăţii şi ale democraţiei şi abandonarea egalitarismului social şi a luptei de clasă ca metodă de acţiune. Ceea ce poate înfăptui social-democraţia românească este în fapt obiectivul Internaţionalei socialiste, reconstituite după al doilea război mondial: printr-o politică de welfare state să asigure echilibrul între necesitatea unei pieţe libere şi nevoile populaţiei. Nu este un program mult diferit de al celorlalte partide, zise mai înainte "burgheze". Doar un program de centru-stânga. Nu doar de stânga. Pentru că o puternică stângă politică n-a existat niciodată în România (excludem, desigur, stânga comunistă, autoproclamată unica forţă de guvernare a ţării în perioada comunistă). Social- democraţia are astăzi în România o şansă pe care n-a avut-o niciodată în istoria românească. Ea stă la mijlocul politicii, între un centru dreapta, slab definit şi mai ales slab concretizat, şi teama alegătorului român de a se îndepărta prea mult într-un spaţiu politic în care caută autoritatea protectoare. Cu un program limpezit şi cu oameni de caracter şi construcţie statală, social democraţia românească poate spera o afirmare pe care alte curente politice n-o speră. Cu condiţia să propună şi în bună măsură să şi făptuiască ceea ce fac astăzi partidele social-democrate în Germania-, în Suedia, în Norvegia, în Danemarca... Se găsesc şi în mijlocul românilor un Willy Brandt sau un Olaf Palme?

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 8

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: