Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Ideologie, teroare, utopie - partea a II-a

Vladimir Tismăneanu

Reflecţii ale autorului legate de apariţia cărţii "Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism - Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc", Los Angeles: University of California Press, 2003

Reiau acum aceste note introductive la istoria politică a comunismului românesc. Este vorba aşadar de o adaptare a prefeţei scrise pentru cartea la care lucrez de atâţia ani şi pe care am tot amânat să o termin din varii raţiuni: abundenţa noilor documente, mai mult sau mai puţin revelatorii, accesul încă problematic la unele surse importante şi, nu în cele din urmă, alte absorbante proiecte care m-au împiedicat să mă concentrez total asupra acestui, cred eu, extrem de important subiect.

Cum spuneam, am fost realmente obsedat, încă din adolescenţă, de episoadele misterioase ale ilegalităţii PCdR, precum şi de rivalităţile tenebroase care au marcat evoluţia acestei formaţiuni de-a lungul întregii sale istorii.Mă interesau şi continuă să mă intereseze natura acestor lupte fracţioniste deghizate de atâtea ori în confruntări între strategii aparent diferite de impunere a modelului leninist în România (şi nu doar acolo). O ştim de la Franz Borkenau, excepţionalul istoric politic german (apoi american), autorul unei remarcabile cărţi despre comunismul mondial scrisă în anii 50 şi prefaţată de Raymond Aron: fracţionismul a fost numele sub care s-a mascat lupta acerbă pentru putere în detaşamentele comuniste de pretutindeni (vezi cazul Amedeo Bordiga în Italia, afacerea Barbe-Celor sau cazul Andre Marty în PC Francez, asasinarea lui Pătraşcanu în 1954, excluderea lui Fernando Claudin şi Jorge Semprun din PC Spaniol în 1964, scindarea PC din Grecia în 1968 şi anatemizarea grupului Partsalidis-Zografos drept "capitulard" şi "oportunist" ş.am.d.).

Evident, formulele oficiale erau menite sa ascundă acest lucru: se vorbea mereu despre opoziţia în raport cu o presupusă "linie generală" infailibilă.Era însă vorba în fapt de o mistificare pur ideologică: doctrina dominantă nu era un set de propoziţii empiric verificabile, ci un corp de formule ritualizate, utilizabile de către potentaţii comunişti pentru a-şi justifica dictatura. Era raţionalizarea unui misticism secular, expresia supremă a absolutismului neo-iacobin. În acest sens, denunţarea fracţioniştilor, fenomen ubicuu şi recurent în aceste formaţiuni, ceea ce un Zbigniew Brzezinski definea drept epurarea permanentă, ţin de logica ineluctabilă a stalinismului: pentru monolitismul sectar al acestui tip de totalitarism ideologic. Liderul este personificarea raţiunii ultime şi definitive a angajamentului militanţilor fanatizaţi. Evident, după denunţarea cultului lui Stalin de către Hrusciov, lucrurile se schimbă, însă natura intrinsecă a sistemului rămâne îndatorată aceluiaşi univers mitologic. Și pentru că m-am referit la fracţionism şi devieri, reiau aici o glumă celebră din lumea cominternistă a anilor 30: la întrebarea "Ce este un deviator?", răspunsul era: "Un om care aleargă într-una, fără să privească înapoi să vadă dacă partidul a cotit-o la dreapta sau la stânga".   Dincolo de ironia sumbră a acestei glume, rămâne faptul inalterabil: lupta pentru putere în aceste nuclee de iluminaţi ai unei Revoluţii fantasmate se derula după legea de fier a spaţiului politic definită cândva de Lenin (şi susţinută, paradoxal, de un filosof politic al radicalismului de semn opus, anume Carl Schmitt): Cine pe cine. M-am referit pe larg la aceste chestiuni în eseul "Patologii politice ale sfârşitului de secol", publicat în volumul meu Spectrele Europei Centrale (Polirom, 2001).

Cu diverse prilejuri, în deceniul înaintea plecării mele definitive din ţară în septembrie 1981, am purtat lungi conversaţii cu membri ai propriei mele familii (ei înşişi supravieţuitori ai clandestinităţii comuniste, dar şi ai unor momente cruciale din istoria politică a veacului, precum Războiul Civil din Spania, rezistenţa franceză, emigraţia politică moscovită, etc).Am stat îndelung de vorba cu ei, dar şi cu mulţi dintre amicii lor, despre istoria comunismului românesc şi mondial (să-i menţionez aici pe Corneliu Bogdan, Ilie Zaharia, Julien Botos, corespondenţa cu Sorin Toma şi Mircea Oprişan). Am citit tot ce se putea găsi, pe căi dintre cele mai sinuoase, referitor la aceste subiecte considerate explozive de către pontifii ideologiei naţional(ist)-comuniste.Cum am mai avut ocazia să o spun, am crescut într-o familie pentru care Brigăzile Internaţionale din Spania, legendele eroice ale comunismului, ascensiunea nazismului, procesele spectacol de la Moscova (aşa-numitele show trials), Marea Teroare, funestul pact Molotov-Ribbentrop, Cominternul, Cominformul, excomunicarea lui Tito, demitizarea lui Stalin de către Nikita Hrusciov şi Revoluţia Maghiară din 1956, ca şi atâtea alte capitole din saga leninismului internaţionalist ţineau de amintiri personale. Duceam în fond o viaţă intelectuală dedublată: pe de o parte mă interesa filosofia politică, Școala de la Frankfurt şi aventura marxismului occidental, pe de altă parte adunam informaţii despre subteraneleistorice ale formaţiunii care transformase România într-un obiect de experiment utopic.Această pasiune pentru istoria politică a comunismului românesc era, credeam pe atunci, un hobby naiv, mai degrabă decât un demers coerent menit să ducă peste atâţia ani la un volum comprehensiv. Cititorii care doresc să afle mai mult despre această perioada din formarea mea intelectuală pot citi lunga discuţie purtată în martie 1990 cu N. Manolescu, publicată iniţial în Orizont şi integrată de Mircea Mihăieş în volumul Ghilotina de scrum (Editura de Vest,1992, o nouă ediţie a apărut la Polirom în 2002).Îi datorez, de altminteri, prietenului meu, distinsul intelectual N. Manolescu, nu puţine idei importante legate de priceperea mecanismelor simbolice ale perpetuării stalinismului naţional, mai cu seamă în anii 70 şi 80.În acelaşi sens, ţin să amintesc lungile discuţii şi intensa corespondenţă cu Mihai Botez, unul dintre cei mai originali analişti ai comunismului, un intelectual critic de care am fost legat printr-o caldă prietenie.

Mai târziu, după ce am ajuns în Vest, mai întâi la Paris, apoi, după o perioadă petrecută în Venezuela, aici, în Statele Unite, am decis că scrierea unei asemenea istorii politice a comunismului românesc era deopotrivă o necesitate personală şi intelectuală (în măsura în care cele două pot fi separate): se întâmpla să fiu unul dintre puţinii care avuseseră şansa să asculte mărturisirile atâtor membri ai "Vechii Gărzi", în acelaşi timp cu dezvoltarea unui interes cultural insaţiabil legat de ceea ce Arthur Koestler a surprins perfect în formula "the God that failed." Aşa se face că în toamna lui 1982, când m-am întâlnit la New York cu Andrew Arato, profesor la faimoasa New School for Social Research (unde predaseră cândva Hannah Arendt şi Erich Fromm, ca să nu lungesc o listă impresionantă), oferindu-i spre publicare într-o revistă la care ţineam în chip deosebit (Telos) un capitol din teza mea de doctorat despre Școala de la Frankfurt, el m-a întrebat: "De ce nu ceva despre natura comunismului românesc?" Brusc am înţeles că interesul meu spontan pentru mişcarea leninistă din România putea deveni o autentică temă de cercetare academică. Urmând sfatul lui Andrew, am scris un eseu care a apărut în Telos în 1984 sub titlul "The Ambiguity of Romanian National Communism". În 1985, am publicat în Problems of Communism articolul "Ceauşescu's Socialism," apoi, în ORBIS, un eseu intitulat "Byzantine Rites, Stalinist Follies". Toate aceste texte au constituit baza teoretică a ceea ce s-a închegat acum, graţie unei lungi perioade de investigaţii în arhive, într-o sinteză comprehensivă asupra culturii politice a comunismului românesc ca parte a unei pasiuni şi tragedii globale.

 

(Versiune revăzută şi adusă la zi a unui articol apărut în revista Cuvântul, octombrie 2001).

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 8

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: