Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Administraţia Publică - La loc comanda !

Ada MESEŞAN

Deşi Comisia Europeană atrage atenţia României cu fiecare ocazie că are patru probleme capitale de rezolvat pentru a spera la integrarea în UE în 2007 - economie de piaţă funcţională, reforma şi independenţa justiţiei, diminuarea corupţiei şi reforma administraţiei publice - Guvernul de la Bucureşti pare decis să rezolve această din urmă problemă într-un mod absolut original: suntem pe cale de a avea o administraţie publică fără funcţionari publici, dar condusă de... Generali !!!!



"Jur să respect Constituţia, ...să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării..."

 

Comparativ cu dezideratele economiei de piaţă funcţionale şi eliminării corupţiei, reforma administraţiei publice poate părea un obiectiv infinit mai uşor de realizat şi, prin urmare, mult mai lesne de asumat. Se pare însă că mai degrabă va trece cămila prin urechile acului...

Încăpută la începutul anului 2001 pe mâna unui personaj care părea să nu aibă mari probleme de adaptare la trecerea de la Comitetul Central al PCR la exigenţele aquis-ului comunitar, ne referim aici la blândul domn Cozmâncă, supranumit Cozmâncătorul de primari, administraţia publică din România se afla pe un făgaş ce o ducea către normalitate: se adoptase în sfârşit Statutul Funcţionarilor Publici, funcţionarii depuseseră jurământul care le asigura stabilitatea în cazul schimbărilor de putere, iar Guvernul Isărescu lăsase moştenire Guvernului Năstase o ordonanţă care majora salariile funcţionarilor cu 70% de la 1 martie 2001, după ce în prealabil fusese operată o drastică reducere de personal.

Cum Statutul prevedea o singură posibilitate la îndemâna Guvernului Năstase de a efectua cunoscuta operaţie de "pesederizare" în care blândul domn Cozmâncă era maestru, peste noapte toate instituţiile administraţiei publice centrale s-au desfiinţat pentru a se reînfiinţa cu alt nume. În acest fel, funcţionarii publici puteau fi preluaţi de noua putere în mod selectiv. Operaţiunea nu a fost lipsită de incidente, chiar maestrul Cozmâncă fiind învins în instanţă de o fostă funcţionară picată la "trierea" din ianuarie 2001. Dar, la nivel general, operaţiunea s-a dovedit un succes, blândul Cozmâncă neuitând să vorbească despre noi standarde pentru funcţionarii publici şi, după ce Guvernul Năstase a abrogat ordonanţa care prevedea creşterea salariilor funcţionarilor, despre un nou sistem de salarizare pentru funcţionari, la un orizont de timp ce s-a tot îndepărtat. Poateîn 2004, că tot e an electoral.

Între timp, noua putere a avut grijă să mărească exponenţial numărul ministerelor, agenţiilor şi autorităţilor, în aşa fel încât numărul personalului angajat în administraţia centrală s-a tot mărit. Iar salariile au rămas tot mai mici, favorizând corupţia.

Maestrul Cozmâncă nu a uitat nici Agenţia Funcţionarilor Publici, pe care şi-a trecut-o în subordonare directă, şi a gândit şi o "Ștefan Gheorghiu" pe stil nou, Institutul Naţional de Administraţie, pe care a încercat să-l impună ca singura instituţie de pregătire şi perfecţionare a funcţionarilor.

Noul Statul al Funcţionarilor Publici, gândit în laboratoarele PSD a fost respins în mai multe rânduri de experţii de la Bruxelles. În cele din urmă, sub presiunea angajamentelor luate în faţa oficialilor europeni, în pachetul de legi anticorupţie a fost introdus şi noul Statut, care prevedea reîncadrarea tuturor funcţionarilor pe funcţii publice până la data de 15 iulie 2003. Termenul s-a suprapus cu reorganizarea Guvernului efectuată la sfârşitul lunii iunie, aşa încât PSD a putut tria din nou toată funcţionărimea din instituţiile centrale.

 

Un Micky, doi Micky...

 

Parte a pachetului de legi anticorupţie pentru care Guvernul şi-a asumat în mod inutil răspunderea, noul Statut prevedea prea multe condiţii greu de acceptat chiar pentru cei care l-au gândit şi asumat.

În primul rând, pe lângă condiţii de studii şi vechime, noul statut instituie categoria "înalţilor funcţionari publici"din care fac parte şi secretarul general al Guvernului şi secretarul general adjunct, consilierii de stat, prefecţii şi subprefecţii. Pentru a face parte din corpul înalţilor funcţionari publici, pe lângă condiţiile general valabile, un funcţionar ar trebui să îndeplinească şi următoarele condiţii: absolvent de studii superioare de lungă durată, absolvent de programe de formare specializată şi programe de perfecţionare în administraţie publică sau în alte domenii specifice de activitate, vechime de cel puţin 7 ani în specialitatea funcţiei publice. Câţi dintre consilierii de stat, guvernamentali şi parlamentari, îndeplinesc aceste condiţii?

Adevărul este că nimeni nu pare să se grăbească să aplice legea, deşi aceasta prevedea ca termen limită de reîncadrare a funcţionarilor publici data de 15 iulie 2003! Prin urmare, funcţia de secretar general al Guvernului, de exemplu, continuă să existe doar pe hârtie, că doar nu poţi găsi un al doilea Șerban Mihăilescu cu una cu două... Sau poate că în cazul său pachetul de legi anticorupţie nu se aplică... având în vedere renumele preacinstitului ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului - Micky Șpagă.

Ca să nu mai vorbim de zecile de consilieri de stat ai Prim Ministrului sau ai Preşedintelui care trebuie să se transforme peste noapte în funcţionari publici şi lăsaţi moştenire viitorului Prim Ministru şi viitorului Preşedinte...

Conştient că are mari bătăi de cap cu aplicarea legii pentru care şi-a asumat răspunderea, Guvernul a găsit o soluţie simplă şi eficientă: să desfiinţeze cu totul funcţionarii publici. Aşa se face că acelaşi ministru Șerban Mihăilescu a preluat foştii funcţionari publici de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni doar după ce aceştia, sfătuiţi de binevoitori, au renunţat la calitatea de funcţionar public prin demisie, şi au fost încadraţi cu contracte de muncă normale, în aceleaşi condiţii, doar că nu se mai bucură de calitatea de funcţionar public. Metoda nu este nouă. Și inspectorii Corpului de Control al Primului Ministru şi-au pierdut calitatea de funcţionari publici încă din anul 2001, iar angajaţii nou înfiinţatei Autorităţi de Control nu sunt nici ei funcţionari publici.

 

Cui îi e frică de funcţionarul public?

 

Pe bună dreptate, cetăţeanul se poate întreba atunci ce mai este un funcţionar public? La ce foloseşte? Legea, croită exact de cei ce nu vor să o aplice, spune că funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală, iar funcţionarul public este persoana numită într-o funcţie publică. Cu alte cuvinte, activitatea desfăşurată de funcţionarii publici implică exercitarea prerogativelor de putere publică, ca şi în cazul demnitarilor.

În dispreţul total faţă de orice lege şi profitând de faptul că nimeni nu pare dispus să-şi bată capul cu asemenea probleme, Guvernul PSD al profesorului universitar doctor în drept Adrian Năstase deleagă exercitarea prerogativelor de putere publică unor persoane care nu sunt nici demnitari, nici funcţionari publici. Cu alte cuvinte, care nici nu sunt alese prin vot, nici nu se supun condiţiilor restrictive stipulate în statute speciale sau în pachetul de legi anticorupţie. Drept pentru care nici măcar un jurământ formal nu au depus... Mai exact, angajaţii Corpului de Control al Primului Ministru sau ai Autorităţii de Control, spre exemplu, nu se supun prevederilor restrictive din actele normative amintite. Adică pot face liberi afaceri, politică, pot avea 7 servicii, nu sunt supuşi nici unei constrângeri. Cum pot fi investite cu exercitarea prerogativelor de putere publică astfel de persoane, proaspătul doctor în drept Victor Ponta nu a putut explica, limitându-se să declare că aşa prevede Legea de Organizare a Guvernului. Celelalte legi, chiar organice, nu mai contează.

 

Funcţionar la stat m-aş duce...

 

Dar cum? Înţelepciunea populară spune că dragoste cu sila nu se poate. Fapt dovedit din plin de modul în care este aplicată Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Titlul III, Reglementări privind funcţia publică şi funcţionarii publici. Sub acest titlu pompos se ascunde Statutul Funcţionarilor Publici, cuprins în Pachetul de Legi anticorupţie pentru care Guvernul şi-a asumat în grabă răspunderea în faţa Parlamentului.

Prim ministrul Adrian Năstase, practic şeful tuturor funcţionarilor publici din ţară-, îşi iubeşte supuşii. Cu vreo doi ani în urmă le promitea salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune. Între timp însă a descoperit că supuşii săi funcţionari publici sunt prea mulţi, nu fac altceva decât să plimbe hârtii şi sunt prea bine plătiţi. Drept pentru care, deşi nimeni nu are curajul să recunoască acest lucru, s-a trecut la o vastă operaţiune de reducere a numărului de funcţionari publici. Ceea ce nu înseamnă şi reducerea personalului angajat în administraţia publică, ci doar reducerea numărului de angajaţi care, depunând un jurământ, au drepturi şi obligaţii în faţa legii de care trebuie să ţină cont şi demnitarii partidului.

Ultimele descoperiri ale primului ministru în materie de funcţionari publici sunt însă tot atât de valoroase precum teoria deplasării muştelor prin ceaţă. Sunt prea mulţi funcţionari publici? Poate că da, dar sunt atâţia câţi sunt prevăzuţi în organigramele de funcţionare ale nenumăratelor ministere, agenţii, autorităţi şi alte instituţii înfiinţate cu generozitate de Guvernul Năstase. Nu fac altceva decît să plimbe hârtii? Bineînţeles că da, că doar nu trebuie să plimbe şuruburi şi piuliţe. Peste tot în lume administraţia produce hârtii. Dacă în România administraţia trebuie să producă şi să plimbe mult mai multe hârtii, nu funcţionarii publici sunt de vină, ci miile de ordonanţe şi de hotărâri emise de Guvern, inclusiv de Guvernul Năstase. În sfârşit, sunt prea bine plătiţi funcţionarii publici ? Dacă ne gândim că majoritatea funcţionarilor din primării, administraţii financiare, etc. sunt plătiţi în medie cu aproximativ 3 milioane lei, adică puţin peste salariul minim pe economie, cu greu mai putem urmări logica primului ministru. Că salariile mici favorizează corupţia, mică şi mare, în rândul funcţionarilor publici nici nu mai contează de vreme ce avem acum Pachet de legi anticorupţie. Doar că, în vreme ce salariile funcţionarilor publici practic n-au mai crescut în anii guvernării pesediste, şpaga cerută a crescut exponenţial, de la 10.000 dolari în 1999 (cazul expertului guvernamental Isac) la 4 milioane dolari în 2002 (cazul "expertului" guvernamental Păvălache din ograda ministrului secretar general al Guvernului).

Cum însă în România ce a gândit şeful cu voce tare devine literă de lege, administraţia publică tinde să capete conturul gândit de Adrian Năstase. Nu mai vrea şeful funcţionari publici, în administraţie nu se mai angajează funcţionari publici. Ca totul să devină limpede, legea nici nu mai permite angajarea de funcţionari publici. Noul Statut al funcţionarilor publici prevede noi clasificări ale funcţiilor publice şi noi categorii de funcţionari publici. Iar legea de salarizare a funcţionarilor publici se referă la funcţii şi categorii de funcţionari care nu mai există. Deci, nicăieri în administraţia publică nu se mai pot face angajări pentru că nu există lege pentru salarizarea noilor funcţii prevăzute în Statut. Bineînţeles, ne referim la imposibilitatea angajării de funcţionari publici. Dacă nu eşti pretenţios şi te lipseşti de calitatea de funcţionar public, atunci eşti primit cu braţele deschise.

Pentru reglementarea tuturor aspectelor ce ţin de activitatea şi cariera funcţionarilor publici există o instituţie, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, care peste vară trebuia să adopte sau să propună spre adoptare o mulţime de acte normative prevăzute în noul Statut al funcţionarilor publici. Dacă nu a făcut acest lucru, nu trebuie să ne gândim că funcţionarii publici care lucrează în Agenţie sunt atât de masochişti încât să-şi dea singuri cu tesla... peste carieră, ci mai degrabă că Agenţia este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit de primul-ministru, la propunerea ministrului administraţiei publice. Cu alte cuvinte, ce a gândit şeful Adrian Năstase cu voce tare devine lege mai presus de amintita Lege 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, pentru care şeful guvernului şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului....

Și dacă funcţionarii publici dispar, locul lor va fi luat de prefecţii şi subprefecţii numiţi de Guvern şi de Primul Ministru, de consilierii de stat numiţi de Primul Ministru şi de Preşedinte, de secretarii generali numiţi de Primul Ministru şi de directorii generali numiţi de miniştri.

 

Ce-are ... cu prefectura ?

 

Cel puţin în domeniul administraţiei publice, pentru Guvernul Năstase legile sunt facultative. Un caz la fel de delirant, dar care nu a trezit nici o reacţie nici măcar din partea opoziţiei, este cel al Prefectului Bucureştiului.

Statutul Funcţionarilor Publici în varianta 2003 prevede că Prefectul este înalt funcţionar public. Dar, tot Statutul mai prevede că "în funcţiile de prefect şi subprefect pot fi numite persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul titlu pentru numirea ca înalt funcţionar public, începând cu anul 2006, în mod eşalonat, în baza hotărârii Guvernului". Cu alte cuvinte, dacă îndeplineşti condiţiile, nu poţi fi numit prefect decât din 2006 !!! Până atunci ţi se interzice!!! Și de ce din 2006 şi nu din 2007 sau din 2070 ?? Mister total.

Dacă privim cu atenţie ce s-a întâmplat în Bucureşti din 2001 până în prezent putem întrezări răspunsul. În disperarea de a obţine controlul Capitalei, PSD a recurs la cele mai aberante măsuri: a dat legi pentru 2 oameni (viceprimari PSD ai Capitalei), a modificat de zeci de ori Legea administraţiei publice locale pentru a transfera toate atribuţiile primarului general către primarii de sector, a amânat intrarea în vigoare a incompatibilităţilor aleşilor locali, a sabotat pe faţă toate iniţiativele lui Traian Băsescu, inclusiv creditele externe obţinute de acesta pentru modernizarea Bucureştiului. Totul a fost însă în zadar. Profitând de prostia aleşilor PSD, Traian Băsescu a reuşit să anuleze în instanţă 8 hotărâri ale Consiliului General al Bucureştiului ceea ce, conform legii, însemna dizolvarea Consiliului. Luat prin surprindere, premierul Adrian Năstase, artizanul războiului total împotriva lui Băsescu, a dizolvat Consiliul Municipal pretextând...corupţia aleşilor locali dezvăluită de primarul general şi confirmată de Corpul de Control al Primului Ministru. Prefectul PSD Mihai Luican, care avea obligaţia să avizeze hotărârile Consiliului General din punct de vedere al legalităţii, a fost demis.

În locul său, pentru a veghea la legalitatea actelor emise de primari şi consilieri, a fost adus un ditamai generalul de justiţie, pe deasupra şi profesor universitar doctor în drept. Care după un an şi jumătate a ajuns ministru al administraţiei publice, lăsând locul unui alt general, de această dată de armată, Petre Enescu Botezatu.

Este evident că în lupta cu rigoarea marinărească a lui Traian Băsescu, PSD nu a găsit altă soluţie decât rigoarea presupusă de haina militară, mai ales că armata continuă să se bucure de încrederea marii majorităţi a românilor. Rămâne de văzut dacă prezenţa celor doi în fruntea administraţiei Capitalei, care aminteşte mai degrabă de o juntă militară din America de Sud decât de o ţară ce şi-a propus să adere la Uniunea Europeană în 3-4 ani, nu va afecta acest capital de credibilitate. Mai ales că drumul acestor generali pare să sfârşească inevitabil în funcţii de conducere în cadrul PSD...

Și de această dată, legile nu au constituit decât detalii minore, trecute cu vederea de toată lumea. Gabriel Oprea a fost general activ până în momentul în care a fost numit ministru şi a primit şi o funcţie de conducere în PSD. Fiind general de justiţie, nu a găsit de cuviinţă să-şi bată capul cu legea. Nici el, nici ministrul administraţiei, blândul domn Cozmâncă, nici profesorul universitar doctor în drept Adrian Năstase.

Și totuşi, legea pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare nr.54/1993 prevede că magistraţii militari sunt militari activi şi au toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate. În plus, dispoziţiile din Legea nr. 92/1992 referitoare la drepturile şi îndatoririle magistraţilor sunt aplicabile şi magistraţilor militari. Ca magistrat, Gabriel Oprea era incompatibil cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior (art. 111, Legea nr. 92/1992). Ca militar, lui Gabriel Oprea îi era interzis să îndeplinească alte funcţii decât cea în care era încadrat (art. 30, Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare). Dacă însă PSD a decis că trebuie să fie prefect, legile au devenit brusc facultative, spre cinstea hainei militare purtate până de curând de generalul Oprea. Iar exemplul său strălucit este acum urmat cu demnitate de generalul Enescu Botezatu.

 

La loc comanda !!!

 

Cât priveşte modelul european spre care ar trebui să ne îndreptăm, trebuie să precizăm că acesta nu cunoaşte sub nici o formă amestecul militarilor în administraţia publică. Dimpotrivă. Orice structură legată de administraţia publică a fost demult total demilitarizată, inclusiv poliţia. Pe de altă parte, coloana vertebrală a administraţiei publice o reprezintă funcţionarul public, investit cu exercitarea prerogativelor de putere publică. Funcţionarii publici reprezintă adevărata armată pe timp de pace pe care statele membre ale Uniunii Europene o pun la dispoziţia cetăţeanului.

Guvernul PSD, deşi declarativ aspiră să se alăture statelor membre UE, tinde să instituie o ceată de Moş Teacă politizaţi care să conducă o administraţie publică din care vor fi dispărut funcţionarii publici.

Cu o asemenea administraţie publică, trebuie să te cheme Adrian Năstase ca să speri că vei fi primit în Uniunea Europeană. La loc comanda, domnule Năstase!!!

Publicat în : Politica interna  de la numărul 8

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: