Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Planul secret al lui Stalin (Duşmanul duşmanului meu, prieten îmi este!) - partea a II-a

Constantin LUPU

După 1945, nazismul a reînviat înGermania graţie spionajului sovietic

Cine şi-ar fi închipuit că, imediat după semnarea actului de capitulare de către Germania hitleristă, în mai 1945, KGB-ul sovietic, la indicaţiile precise ale lui Stalin, să-şi caute aliaţi, în cea mai profundă taină, printre adversarii de ieri, naziştii. Împotriva cui? Ei bine, tocmai contra aliaţilor din timpul războiului - SUA şi Marea Britanie!... Atenţie, însă, după rostirea asprelor sentinţe în procesul de la Nürnberg al principalilor criminali de război, nazismul a fost scos - oficial - în afara legii.



Planul secret al lui Stalin (Duşmanul duşmanului meu, prieten îmi este!) - partea a II-a

 

După 1945, nazismul a reînviat înGermania graţie spionajului sovietic

Cine şi-ar fi închipuit că, imediat după semnarea actului de capitulare de către Germania hitleristă, în mai 1945, KGB-ul sovietic, la indicaţiile precise ale lui Stalin, să-şi caute aliaţi, în cea mai profundă taină, printre adversarii de ieri, naziştii. Împotriva cui? Ei bine, tocmai contra aliaţilor din timpul războiului - SUA şi Marea Britanie!... Atenţie, însă, după rostirea asprelor sentinţe în procesul de la Nürnberg al principalilor criminali de război, nazismul a fost scos - oficial - în afara legii.

În lupta pentru influenţă dintre interesele statelor învingătoare s-a descoperit că adversarii de ieri - comuniştii şi naţional -socialiştii - au poziţii asemănătoare în problemele majore ale omenirii. Și unii şi alţii s-au împotrivit în fel şi chip apariţiei pe pământul german a ideilor democratice ale "imperialiştilor anglo-saxoni". În condiţiile unei secretizări severe, "roşii" şi "brunii" au acceptat să pună la cale relaţii bilaterale contra duşmanului ideologic comun.

Toate aceste surprize au apărut, în ultimii ani, atunci când a devenit posibilă cercetarea celor mai ascunse arhive sovietice. Arhive, care auarătat şi că aprigii bolşevici au ajuns la putere în Rusia cu sprijinul nemijlocit al serviciilor secrete germane.

Iată, de altfel, unele dezvăluiri despre colaborarea de după război a foştilor adversari înverşunaţi, aşa cum au fost ele prezentate de revista moscovită "Soverşenno sekret" (Strict secret). Imediat după terminarea războiului, Serviciile Speciale ale URSS şi Germaniei de Est s-au ocupat de găsirea unor lideri respectabili şi demni de încredere în ochii unei populaţii speriate de spectrul dictaturii de orice orientare ar fi fost ea. Gunther Gereke, cunoscut politician din timpul Republicii de la Weimar pare să fi fost pe placul unui asemenea electorat moderat protestant.

După război, Gereke a intrat în Uniunea Creştin Democrată (UCD) şi a ocupat postul de vice-premier în guvernul landului Saxonia Inferioară. Certându-se cu Adenauer, el a părăsit UCD. Nemulţumit, şi-a creat propria formaţiune politică - Partidul Social German (PSG). Cu banii de la "Stasi"!...

Otto Remer - lider de partid

Doctorul Günther Gereke, cunoscut politician de pe timpul Republicii de la Weimar, era aproape cu două decenii mai în vârstă decât Otto Ernst Remer. În perioada de dinainte de război, el a fost ales în Reichstag; în 1932, a condus campania preelectorală a feldmareşalului Hindenburg, încununată de succes. Dar care a rămas în istorie ca perioada când a fost adus la putere Adolf Hitler. Un rol important în victoria lui Hindenburg l-a jucat milionul de mărci, transferat în contul electoral al lui Hindenburg, din fonduri secrete ale Reichswehr-ului, înainte de turul al II-lea al alegerilor. Gereke, personal, a găsit în biroul său această sumă în bine burduşitul său portofel de piele. Pentru priceperea de a obţine bani, Gereke a primit o răsplată - postul de comisar anti-şomaj al Reich-ului, cu rang de ministru. Ba, umblau zvonurile că va fi adus şi în fruntea guvernului.

Gereke nu a mai ajuns cancelar. În ianuarie 1933, graţie strădaniilor lui Hindenburg, a fost instalat la putere Hitler. Gereke a mai rămas, vreo câteva săptămâni, comisar al Reich-ului. Apoi a fost arestat, învinuit c-ar fi delapidat bani din fondul electoral. Ajunşi la putere, naziştii aveau nevoie de dosare răsunătoare de corupţie. Deşi Gereke rămăsese loial lui Hindenburg, foarte bătrânul preşedinte nu i-a fost chiar atât de recunoscător. A preferat să i se supună total lui Hitler. Iar Gereke a primit doi ani şi jumătate de închisoare...

Ispăşindu-şi pedeapsa, Gereke s-a întors la moşia sa. Împreună cu alţi foşti politicieni ai Republicii de la Weimar, el a luat parte la complotul împotriva lui Hitler - chiar cel care a fost reprimat datorită lui Remer. În memoriile sale, Gereke demonstrează că, la începutul celui de-al doilea război mondial, a lucrat la planurile asasinării führerului şi chiar a pretins c-ar fi avut rolul ucigaşului. Fiind un bun ţintaş, el - chipurile -ar fi intenţionat să-l omoare pe Hitler cu o armă cu lunetă, pe timpul unuia dintre mitingurile naziste. Totuşi, pare-se, toate aceste planuri s-au dovedit a fi, din start, utopice.

La evenimentele din 20 iulie 1944, Gereke nu a participat direct. Mai târziu, el a fost arestat de două ori de Gestapo, dar a fost eliberat rapid de fiecare dată. În general, în povestea ciudatei salvări a moşierului-crescător de cai sunt multe lucruri neclare. El însuşi a declarat că s-a salvat datorită faptului că, în timp, a distrus toate probele şi, în general, a respectat conspirativitatea. Nu se poate controla nimic, căci toţi complicii lui au fost executaţi de nazişti. În afara unuia, care a reuşit să fugă cu avionul în Spania - un avocat, care, mai târziu, a devenit şeful contrainformaţiilor din RFG.

După căderea Germaniei naziste, Gereke a devenit vicepremier al landului Saxonia - Anhalt, aflată în zona de ocupaţie sovietică. Dar a rămas puţin timp în acest post, deoarece comuniştii n-au avut încredere în el. Supărându-se pe aceştia, ca şi pe administraţia sovietică, care i-au confiscat cei mai buni cai, Gereke s-a întors în Occident, unde şi-a continuat cariera politică. Mai apoi, cum am mai amintit, a stabilit relaţii cu "Stasi", care i-a finanţat fondarea noului său partid "social".

Totuşi, PSG a fost, de la început, un proiect politic cu mai puţine perspective decât "socialiştii Reich-ului". Dezmembrarea partidului a fost împiedicată de puternicele legături cu RDG, unde Gereke, din timp în timp, făcea vizite, întâlnindu-se cu Walter Ulbricht şi cu alţi înalţi funcţionari ai PSUG.

Activitatea "socialiştilor Reich-ului" şi a "socialilor germani" s-a întrerupt în 1952, în urma intervenţiei spionajului britanic. Agenţii acestuia au deconspirat legăturile secrete ale ambelor organizaţii cu URSS şi au informat despre aceasta pe colegii lor din contraspionajul german.

A duce la bun sfârşit treaba cu Gereke şi cu partidul său era destul de simplu. Când, în vara lui 1952, el se afla, ca de obicei, la Berlin, la prietenii lui din "Stasi", se ştia deja că materialele lui compromiţătoare fuseseră primite de către contraspionajul vest-german de la englezi. Atunci, contraspionajul era condus de fostul partener al lui Gereke din complotul antihitlerist, persoană de încredere a serviciilor speciale britanice încă de pe vremea războiului. Gereke, sfătuit de colegii din "Stasi", a rămas în RDG. Întâi, el a crezut că va juca, în Germania de est, un rol politic serios. Realitatea s-a arătat a fi alta: ca politician, nimeni nu-l mai accepta pe Gereke. Folosindu-l în campania propagandistică împotriva RFG, autorităţile RDG l-au "uns" membru al conducerii "Frontului Naţional al Germaniei Democratice", o organizaţie lipsită de orice influenţă reală. În afară de aceasta, el a primit postul de preşedinte al Conducerii Centrale a crescătorilor de cai, în amintirea mai vechiului său hobby. Fostului ministru nu i-a rămas decât să lucreze la memoriile şi, din timp în timp, să meargă în Caucaz, ca oaspete de onoare al crescătorilor de cai din URSS. S-a sfârşit din viaţă în 1970.

În ceea ce-l priveşte pe generalul Remer, el părea o "nucă prea tare" pentru serviciile speciale germane şi britanice. Legăturile sale cu URSS erau bine mascate, de aceea nici nu a fost implicat într-un scandal de spionaj. Pe de altă parte, "Socialiştii Reich-ului" aveau o aşa odioasă reputaţie, încât pentru Uniunea Sovietică era imposibil să se folosească de Remer ca partener, aşa cum a fost cu "luptătorul pentru pace" Gereke. Chiar dacă, la începutul anilor 50, nimeni nu ar fi crezut că neonaziştii ar fi subvenţionaţi de Moscova. Să nu uităm că ne aflam înainteadezvăluirilor făcute de Hruşciov la Congresul al XX-lea, iar, în Occident, mulţi îşi mai mai făceau încă iluzii în legătură cu Stalin.

Atunci, s-a hotărât să se lupte cu Remer prin metode juridice. În 1952, Tribunalul Constituţional Federal, la propunerea guvernului, a interzis PSR ca partid, acuzat că se opune construcţiei politice democratice. A fost interzis şi s-a creat, pe baza "socialiştilor Reich-ului", un nou partid similar. În URSS, totul a fost acoperit cu tăcerea - cum să-i aperi pe epigonii lui Hitler de "calomnia, persecuţiile şi represaliile" justiţiei de la Bonn?

În acelaşi an, Remer a fost condamnat la 3 luni închisoare. În sentinţă nu s-a pomenit, însă, nimic despre primireade "bani din Est". Fostul general ar fi primit pedeapsa, chipurile, pentru că, într-un discurs preelectoral, ar fi apărat dreptul tribunalului nazist de a fi dispus executarea participanţilor la complotul din 20 iulie 1944. Tribunalul landului Saxonia Inferioară a arătat că participanţii la acel complot nu pot fi numiţi trădători de patrie. Și, ca atare, l-a condamnat pe Remer pentru calomnie şi insultă la adresa memoriei celor morţi în închisori. I s-a luat, de asemenea, şi pensia de general.

Eliberat, Remer a fost obligat să părăsească Germania. S-a stabilit în Egipt, unde a intratîn corpul consilierilor liderului de acolo, Gamal Andel Nasser, pe probleme de securitate.Apoi, s-a ocupat de livrarea de arme în Siria, unde, de asemenea, a locuit câţiva ani. Remer a găsit repede un limbaj comun cu arabii. I-a unit ura faţă de Israel şi faţă de SUA, precum şi faptul că Nasserşi tovarăşii lui apropiaţi simpatizau Reich-ul german, văzând în el un partener în lupta cu englezii. Nu-i de mirare că în Orientul Mijlociu au fost descoperiţi destui foşti nazişti, în afară de Remer. Cum era, de pildă, şi fostul şef al unui lagăr de concentrare din Franţa, Alois Brunner.

După ce a trăit mai mulţi ani în ţările arabe, Remer s-a întors în RFG. A luat parte la activitatea mai multor organizaţii neonaziste şi, totodată, după propria-i mărturie, s-a întâlnit cu diplomaţi sovietici, pledând în favoarea prieteniei sovieto-germane în lupta împotriva americanilor şi sioniştilor. "Germania afară din NATO, americanii afară din Germania şi, în general, Europa, noi trebuie să dezvoltăm colaborarea partenerială cu Rusia" - astfel şi-a formulat Remer principalele sale postulate geopolitice în "Manifestul Mişcării germane de eliberare", care a apărut în 1993, după căderea zidului Berlinului şi prăbuşirea URSS.

Mai nimeni nu l-a luat în serios pe acest guraliv, tratându-l ca pe un personaj exotic. Totuşi, justiţia germană a continuat să-i urmărească cu atenţie activitatea generalului. Mai cu seamă atunci când a început să desfăşoare o propagandă antisemită. Când, în revista sa de mic tiraj "Remer-Depesche", a publicat un text în care nega "holocaustul", împotriva sa a fost întocmit un dosar penal. În 1992, Tribunalul oraşului Schweifurt l-a condamnat pe generalul de 82 de ani la 22 de luni de închisoare, fără dreptul de a fi eliberat condiţionat. Iar în februarie 1994, Remer a fugit în Spania, unde a şi decedat trei ani mai târziu.

Nimeni nu-şi mai amintea - nici în Germania, nici altundeva - de partidul său, care, cu 50 de ani în urmă, preocupase atât de mult spionajul sovietic.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 8

Comentarii

Comentariul nr.1 - C.I. a spus în 02.03.2008 13:13:00:
Avetii si dovezii pentu aceste afirmatii?

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: