Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cancun: poticnit, globalizarea trecea

Angelica LAZĂR

Organizația Mondială a Comerțului (OMC/WTO) reprezintă în plan economic, ceea ce Organizația Națiunilor Unite reprezintă în plan politic pentru destinele globului. Menirea ei este de a armoniza și standardiza regulile de conduită la nivel internațional, în așa fel încât să permită un climat de afaceri cât mai echitabil la nivel mondial, unul în care toți membrii clubului numit Terra să fie judecați după aceleași criterii. Eșecul implementării unui asemenea mecanism ar afecta pe toată lumea, bogați sau săraci, dar pe cei din urmă mult mai dramatic.



Ce reprezintă runda Doha a OMC?

 

În cel mai fericit caz, eșecul de la Cancun va duce la o încetinire a procesului de încheiere a unei runde de negocieri în comerțul internațional care ar oferi statelor sărace cele mai mari câștiguri economice de până acum. Lansată în capitala Qatarului, Doha, în noiembrie 2001, această rundă de negocieri era destinată în mod explicit ajutorării țărilor sărace. Scopul ei declarat era de a coborî barierele comerciale în acele sectoare vizate cu precădere de aceste state, în special agricultura. O analiză a Băncii Mondiale afirmă că o finalizare cu succes a rundei Doha ar ridica veniturile globale cu $500 miliarde anual pînă în 2015. Peste 60% din aceste câștiguri ar merge către țările sărace, ajutând la scoaterea din mizerie a peste 144de milioane de oameni. O dată însă cu fărâmițarea rundei Doha, ziua în care țările bogate vor renunța la subvențiile uriașe pentru agricultură și în care țările sărace vor putea în sfârșit să vândă produse textile fără a suporta povara unor taxe de export care să le excludă de piață, este împinsă către un punct nedeterminat din viitor.

De la semnarea Acordului General privind Tarifurile și Comerțul (GATT) în 1947, ce a pus bazele principiului ca taxele să nu fie aplicate de o manieră discriminatorie între diverse state, comerțul a fost guvernat de reguli multilaterale. Organizația Mondială a Comerțului, creată în 1995 ca succesor al GATT, reprezintă inima acestui sistem. Ea a transformat o organizație condusă de statele bogate într-una deschisă tuturor, în care fiecare din cele 148 țări membre are un vot, dar și un drept de veto, făcând-o astfel democratică, dar greoaie din punct de vedere decizional și aproape imposibil de reformat, dată fiind necesitatea obținerii consensului membrilor săi.

Consecință a acestei ineficiențe, colapsul de la Cancun pune sistemul multilateral în pericol, cu atât mai mult cu cât el intervine la doar patru ani de la o ratare similară la Seattle, atunci când eforturile de lansare ale negocierilor au eșuat în mijlocul presiunii străzii. Dacă mecanismul pus în mișcare de OMC va deveni irelevant pentru derularea politicilor comerciale la nivel planetar, țările aflate în curs de dezvoltare vor ajunge să regrete consecințele lipsei de flexibilitate de care au dat dovadă la Cancun.

De ce și din vina cui s-a produs eșecul?

Deși mulți s-ar fi așteptat ca punctul nevralgic al convorbirilor să îl constituie agricultura - unele mari publicații din lume au și titrat de altfel pe prima pagină titluri ce o indicau drept motiv al eșecului - nu așa au stat lucrurile. Problema a constituit-o de fapt faimoasele "chestiuni de la Singapore": inițiativa ca regularizarea investițiilor străine, politica concurențială, achizițiile guvernamentale și facilitățile comerciale (în special scutirea de la taxe vamale) să fie introduse în OMC. Venise vremea, s-a spus, ca procesul de globalizare economică să se joace după reguli uniforme, recunoscute și agreate de toți, care ar ajuta și la judecarea disputelor internaționale.

Regulile privind investițiile străine s-au dovedit a fi cele mai controversate la Cancun. Susținătorii globalizării au argumentat că infuziile de capital străin vor susține dezvoltarea economiilor statelor sărace prin fenomenul de "difuzare" către firmele și lucrătorii locali, care vor beneficia astfel de tehnologii superioare. Statele mai puțin dezvoltate s-au temut însă că țările dezvoltate le vor dicta aceste reguli, de aici vehemența cu care s-au opus intrării în negocieri pe asemenea chestiuni.

În patru zile de convorbiri nu s-a putut nici măcar ajunge la o concluzie în privința a ce măsuri să intre pe masa tratativelor și ce chestiuni să fie lăsate la o parte. De exemplu, în timp ce SUA - mare investitor - ar fi fost de acord cu măsura privind protejarea investițiilor străine, ea s-a opus celorlalte componente ale pachetului Singapore, neprivind cu ochi buni obligația de a se prezenta pentru arbitraj în rezolvarea unor dispute în fața forului de la Geneva. UE și Japonia, deja obișuite cu raportarea la foruri suprastatale, au fost principalii susținători ai pachetului de la Singapore, dar ele au fost acuzate că încearcă prin aceasta să distragă atenția de la propria intransigență în chestiunea agricolă - UE, de exemplu, cheltuie anual mai mulți bani pentru subvenționarea unei vaci decât câștigă un locuitor din Africa sub-Sahariană în aceeași perioadă de timp. La rândul său, Japonia practică taxe de import la orez de 1000% pentru a-și proteja producția națională.

Astfel că întreaga convorbire s-a transformat curând într-un dialog al surzilor, în care neîncrederea reciprocă între parteneri a făcut jocurile în final. America a afirmat că este pregătită să facă propuneri "îndrăznețe", dacă și alții sunt pregătiți să o facă. Ei au propus eliminarea tarifelor la toate bunurile manufacturate și cele de larg consum până în 2015 și reducerea tarifele din agricultură până la 76% în următorii cinci ani. Promisiunile i-au fost însă dezmințite de acțiuni: creșterea considerată "scandaloasă" în subvențiile pentru agricultură, operată anul trecut și susținerea fără ezitare a cauzei producătorilor interni de bumbac în cadrul negocierilor din Cancun.

Europa a părut a veni cu un aer conciliator în privința chestiunilor de la Singapore, tardiv însă, când Uniunea Africană era deja hotărâtă să refuze cooperarea, ca urmare a dezamăgirii suferite de intransigența SUA în chestiunea bumbacului. Mecanismul greoi de luare a deciziilor în sânul UE, reputația pe care și-a câștigat-o deja în cadrul rundei Uruguay a OMC, de a nu vorbi pe o singură voce, precum și mecanismul lent de reformă agricolă, au dus la neîncrederea în promisiunile acesteia, în ciuda aparenței de conciliere.

Dar țările sărace au contribuit cel puțin în aceeași măsură la colapsul convorbirilor de la Cancun. Deși unele state aflate în stadiul de economie emergentă s-au implicat activ în negocieri, atât cu Europa, cât și cu America, multe dintre ele, în special statele africane - nu au făcut decât să pozeze, arborând o poziție radicală intransigentă până la capăt. Retorica anti-bogați a luat locul eforturilor de ajungere la un acord.

Această stare a fost mult întreținută, chiar încurajată de marile ong-uri internaționale, care au radicalizat situația, incitând țările sărace să refuze orice fel de compromis și, mai rău, ridicând așteptările acestora la cote mult prea mari. Deși tactica sugerată pare a fi fost aceea de se arăta cât mai inflexibili, pentru cât mai mult timp, ea s-a dovedit păguboasă.

Nu în ultimul rând, ar fi de blamat procedura de funcționare a acestui for, prezentată la începutul acestei analize și caracterizată ca "medievală" de Pascal Lamy, comisarul pe politică externă al UE.

Cine are mai mult de pierdut

 

Un nou bloc de state în curs de dezvoltare s-a solidificat la Cancun. Deși având interese diferite, uneori chiar antagonice, țări ca Brazilia (un exportator competitiv, care își dorește eliminarea cât mai rapidă a barierelor la export) sau India (care susține cu îndârjire menținerea tarifelor ridicate la bunurile agricole) au făcut corp comun în cadrul lui G21 pentru a demonstra o stare de solidaritate fără precedent în fața țărilor bogate. Dacă însă G21 nu se va afirma decât ca un nou bloc mercantilist de negocieri la nivel mondial, cerând statelor din jur să-și reducă barierele în timp ce ele refuză să le coboare pe ale alor, nu vor avea nimic de câștigat.

Obstinația cu care s-au opus ajungerii la un consens pare a afecta în cea mai mare măsură tot țările aflate în curs de dezvoltare. Conform analizelor Băncii Mondiale, peste 70% din beneficiile rundei Doha pentru țările sărace ar decurge din liberalizarea comerțului între ele, mai degrabă decât din reformarea sistemului de subvenții agricole existente în țările bogate. Deși jubilând la sfârșitul negocierilor, felicitându-se pentru a se fi opus atât de eficient "manipulării" statelor bogate, tot țările sărace vor fi cele care vor realiza în curând că eșuarea în a pune în mișcare un sistem multilateral de reguli și mecanisme libere de comerț între statele lumii le-ar fi adus beneficii în primul rând lor înșile, și că lipsa acestuia le va afecta, din nou, în primul rând pe ele.

 

Speranțe de revigorare a sistemului

 

Cea mai de temut consecință a eșecului de la Cancun ar putea-o constitui pierderea interesului în reglementarea economică internațională prin intermediul OMC. Dacă așa vor sta lucrurile, consecințele vor fi grave pentru însăși funcționarea mecanismului regulator global. Interesul politic în eficientizarea organizației se va pierde, iar sediul de la Geneva al OMC se va transforma într-o curte mediocră de soluționare a disputelor comerciale internaționale. Optimiștii ne amintesc însă că runda precedentă, Uruguay, programată să țină trei ani a durat în fapt opt și lucrurile au mers totuși mai departe. Reprezentanții marilor puteri au afirmat în conferința de presă ce a urmat încheierii discuțiilor, că aceste concesii oferite rămân pe masă. Așa cum arătam anterior însă, sistemul multilateral de reglementare are nevoie nu doar de o întoarcere la masa tratativelor, ci de o reformă mult mai adâncă a propriului mecanism de funcționare.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 8

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: