Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Apa - o nouă sursă de conflict în mileniul III?

Raul Marian

Competiția feroce pentru apă potabilă ar putea deveni în viitor sursă de conflict și război

Kofi Annan,
Secretar General ONU, martie 2001

 

Pe o planetă a cărei două-treimi din suprafață este acoperită de apă, această afirmație pare cel puțin fantezistă. Cu toate acestea, în ultimii ani, tot mai mulți experți au tras semnale de alarmă în legătură cu probabilitatea unui astfel de scenariu. În condițiile unei cantități relativ constante, creșterea cererii de apă potabilă, generată de modificările demografice accelerate din anumite regiuni ale globului (Africa, Orientul Mijlociu, Asia) precum și managementul defectuos al surselor de apă existente, au condus la apariția unor tensiuni, cu potențial conflictual mare, atât în interiorul societăților, cât mai ales în relațiile dintre anumite state.  



Câteva date statistice - îngrijorătoare?

 

Pentru a susține teoria potrivit căreia, în secolul XXI, competiția dintre state pentru asigurarea accesului la surse de apă potabilă, care să satisfacă necesarul de consum al societății, va crește probabilitatea de conflict în anumite regiuni, pesimiștii aduc ca dovadă date statistice îngrijorătoare.

Conform Atlasului privind Apa Potabilă Internațională, nu există acorduri privind modul de utilizare al apei în cazul a 153 de râuri din totalul de 263 care delimitează granițele unor state. Mai mult, apa acestor râuri, care reprezintă 60% din totalul apei potabile de pe glob, este utilizată de 145 de state, fapt ce ar putea genera conflicte între acestea, privind drepturile de folosință.

În ultimul secol, ca urmare a dezvoltării tehnologice, consumul de apă a crescut de două ori, iar asocierea acestuia cu creșterea constantă a populației în condițiile în care volumul apei potabile a rămas relativ constant de-a lungul timpului, determină un tablou sumbru pentru anii care urmează. De exemplu, o singură folosire a unei toalete de către un cetățean din Europa occidentală consumă un volum de apă echivalent cu cu apa utilizată într-o singură zi (pentru băut, gătit, spălat) de către o persoană dintr-o țară în curs de dezvoltare.

Conform unor analize, până în 2015, 3 miliarde de oameni (40% din populația estimată a globului) vor locui în țări care vor întâmpina dificultăți mari în satisfacerea cerințelor de apă. Aceste dificultăți vor intensifica competiția pentru apă între orașe și sate, între diverse provincii și chiar între state vecine.

Există numeroase exemple în istorie, în care apa fie a cauzat conflicte (în urmă cu peste 4.500 ani, între orașele-state mesopotaniene Lagash și Umma, în 1898 când Franța și Anglia s-au aflat pe picior de război în disputa privind controlul izvoarelor Nilului) fie a fost utilizată în conflicte ca instrument militar sau politic (în primul război arabo-israelian, forțele arabe au blocat alimentarea cu apă a Ierusalimului de vest). Cu toate acestea, optimiștii afirmă că, de-a lungul istoriei, statele au reușit să coopereze privind exploatarea acestei resurse, între anii 805-1984 fiind încheiate 3.600 de tratate. Se ignoră astfel faptul că un sfert dintre interacțiunile statelor privind probleme legate de apa potabilă au avut un caracter ostil, în 37 din cazuri discursurile fiind înlocuite de acțiuni militare (schimburi de focuri, distrugerea unor baraje sau hidrocentrale).

De altfel, conform unor date ale ONU., în prezent există 300 de potențiale conflicte privind apa, în diverse regiuni ale lumii.

 

Zone cu potențial de conflict ridicat

 

În Asia de sud principala problemă o constituie disputa dintre Pakistan și India privind bazinul râului Indu. Iar această dispută este o sursă de tensiune în plus, cunoscut fiind faptul că cele două țări s-au aflat de multe ori în conflict (în principal privind suveranitatea asupra provinciei Kashmir). De altfel India a avut probleme și cu Bangladeshul, țară care a acuzat de multe ori guvernul de la New Dehli de utilizare iresponsabilă a râului Gange, tensiunile fiind eliminate după 20 de ani prin semnarea în 1996 a unui tratat.

Conform unui studiu Pricewaterhouse Coopers, există un potențial mare de conflict și în Asia Centrală, unde disputa dintre Uzbekistan, Kazakstan, Kirghistan și Tadjikistan privind exploatarea și transportul petrolului caspian (sau problema minorităților) este alimentată și de problema exploatării apelor râurilor Amu Daria și Syr Daria.

În Africa, râul Chobe creează tensiuni între Botswana, Mozambique, Zambia și Zimbabwe. Aceste tensiuni s-au transformat în conflict deschis (incidente la frontieră) între Mauritania și Senegal privind controlul asupra râului Senegal.  

Bazinul Nilului creează tensiuni între statele riverane. Cel mai puternic stat din regiune, Egiptul, a cărui interese economice vitale sunt legate de apele Nilului, a blocat de multe ori proiectele de irigații dezvoltate de Sudan și Etiopia. În 1984, Egiptul a acuzat oficial Libia că plănuiește distrugerea barajului egiptean de la Aswan, relațiile dintre cele două state fiind foarte tensionate în acea perioadă.

Potențial conflictual există și în bazinul Tigru-Eufrat, unde Turcia, prin proiectele hidroelectrice și de irigații, a redus aproape la jumătate debitul râurilor, creând ostilitate în relațiile cu Siria și Irak.

 

Ape tulburi în lumea arabă

 

Cea mai gravă situație se întâlnește însă în Orientul Mijlociu. Aici, conform concluziilor unui studiu, "criza apei a căpătat importante conotații economice, politice și legale și s-ar putea transforma într-o confruntare majoră".

Această criză are la bază un deficit natural. Deși în lumea arabă trăiește o populație ce reprezintă 7% din totalul populației, sursele de apă potabilă accesibile reprezintă doar 0,5%. În condițiile unui climat ce facilitează evaporarea rapidă, diverse studii estimează în această regiune, un consum de 1.000 metri cubi de apă pe an, de șapte ori mai puțin comparativ cu media globală, cel mai scăzut nivel de pe glob. Consumul a scăzut dramatic față de anul 1950 când se cifra la aproximativ 3.126 metri cubi.

Acutizarea crizei apei, a cărei efecte au început să se facă simțite încă de la mijlocul secolului trecut, a fost favorizată și de managmentul defectuos a și așa puținelor surse de apă. Luând în calcul ritmul de creștere a populației, cifrele devin și mai îngrijorătoare, în 2025 necesarul fiind de două ori mai mare decât posibilitățile. În aceste condiții, crește probabilitatea apariției unor tensiuni și chiar conflicte între statele care utilizează apa aceluiași râu.

De altfel, în Orientul Mijlociu poate fi identificat și cel mai important conflict pentru apă potabilă din istoria contemporană. În 1964, Israelul inițiază un ambițios proiect național privind exploatarea, transportul și stocarea apei potabile furnizate de râul Iordan. Ca răspuns, obținând sprijinul financiar al multor state arabe, Siria, Iordania și Liban inițiază un proiect ce avea ca scop devierea izvoarelor râului Iordan, amenințând astfel nu doar viabilitatea proiectului israelian dar și securitatea statului evreu. Tensiunea crescândă a degenerat într-un conflict armat, Israelul atacând în mod repetat, între martie 1965 și iulie 1966, instalațiile siriene. De altfel, schimburi de focuri între cele două state, tot datorită apei, s-au înregistrat și în perioada 1992-1995.  

 

O posibilă soluție - apa virtuală

 

De-a lungul istoriei, statele au pornit război pentru controlul unor resurse naturale. Ca orice altă resursă, apa ar putea deveni sursă de conflicte, cu atât mai mult cu cât spre deosebire de alte resurse (petrol) ea este esențială vieții și nu are deocamdată substituți.

Cu toate că un scenariu în care națiunile vor merge la război doar pentru apă este improbabil, disputele privind controlul surselor de apă și lipsa unor soluții viabile, corelate cu alte probleme (controlul petrolului, grupurile minoritare) pot crea un mediu propice izbucnirii conflictelor viitoare.

Pentru statele care înregistrează deficite de apă potabilă, o soluție viabilă ar constitui-o "apa virtuală". Soluția a fost aplicată cu succes de Israel. Ea constă în înlocuirea bunurilor a căror producție consumă mari cantități de apă (agricultură) prin bunuri importate. Se știe că pentru producerea unei tone de grâu sunt folosite 1.000 tone de apă. Importând un anumit produs, statul deficitar va face o economie de apă echivalentă cu cantitatea care ar fi fost necesară producerii respectivului bun, reușind astfel să asigure necesarul de apă pentru alte activități.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 8

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: