Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Președintele Bush nu poate face totul singur...

Virginia Mircea

Intervenția militară americană în Irak, în baza dreptului de preemțiune, a transformat o parte din partenerii tradiționali ai SUA în adversari ai președintelui Bush. Atacurile cele mai vehemente împotriva acțiunii militare și apoi post-conflict în Irak, au fost lansate de președintele francez Jacques Chirac, care și-a propus să devină liderul coaliției care se opune supremației americane și politicii administrației Bush.

Deși războiul a fost de scurtă durată, forțele coaliției reușind să înlăture de la putere regimul lui Saddam surprinzător de repede, pacea din Irak dă mari bătăi de cap Administrației americane. În ultimele zile, Administrația Bush a recunoscut că a subestimat deteriorarea infrastructurii din Irak sub regimul lui Saddam Hussein. Relansarea producției și exporturilor irakiene de petrol s-a dovedit mai dificilă decât s-a prevăzut, iar Statele Unite contau pe încasările petroliere ale Irakului pentru a finanța în parte reconstrucția țării. De curând, președintele american a anunțat că va cere Congresului un buget de 87 de miliarde de dolari pentru continuarea operațiunilor post-război în Afganistan și Irak. Estimarea costurilor este doar începutul dialogului dintre Administrație și Congres, care va ridica numeroase întrebări cu privire la viitorul economic al SUA. Deși, după atentatele din 11 septembrie 2001,președintele Bush a atras atenția că războiul împotriva terorismului va fi lung și dur,recent, el a recunoscut că două dintre componentele importante ale acestui război, campaniile din Afganistan și Irak, au costat și vor costa în continuare zeci de miliarde de dolari. Totuși,președintele american a cerut noi reduceri fiscale care practic vor împiedica guvernul federal să poată acoperi atât nevoile interne, cât și costurile războiului antiterorist.

Atentatul din 19 august, de la sediul ONU din Bagdad, demisia premierului palestinian Mahmud Abbas la 6 septembrie, persoană de care președintele Bush își legase mari speranțe în privința încheierii unei păci durabile în Orientul Mijlociu, auîntărit sentimentul că strategia Casei Albe pentru Irakul postbelic trebuie refăcută. Unii critici ai președintelui consideră că acesta amestecă lupta antiteroristă cu eforturile de stabilizare a Irakului și că, de aici,aparo serie întreagă de probleme.

La deschiderea celei de-a 58-a sesiuni a ONU, George Bush, într-un discurs considerat de presa americană drept cel mai important pas de politică externă din mandatul său,a cerut acestui for internațional să joace un rol mai mare în reconstrucția Irakului. Dar, politica externă a Administrației Bush a fostcriticată virulent chiar de către președintele ONU, Kofi Annan. Discursul critic al lui Kofi Annan ar putea fi o surpriză doar pentru ceicare nu știu că domnia sa a ajuns la președinția ONU susținut de Madeleine Albright, fost secretar de stat pe probleme de politică externă în cabinetul democratului Bill Clinton. Annan speră că eventuala câștigare a alegerilor de anul viitor de către democrați îi va asigura obținerea unui nou mandat la președinția ONU. Un alt protagonist al sesiunii ONU în ceea ce privește seria de atacuriadresate Administrației americane, Jacques Chirac, a cerut participarea comunității internaționale la reconstrucția Irakului sub coordonarea ONU, și nu a Statelor Unite așa cum dorește George Bush. În ceea ce privește discursul lui Vladimir Putin, la ONU, criticile acestuiala adresa ocupației americane din Irak au fost aproape inexistente.

Cu un an înainte de alegerile prezidențiale, George Bush se confruntă cu o serie de probleme și de adversari, având nevoie de o mare abilitate politică, și nu numai, pentru a le face față și a ieși victorios.

În plan intern, președintele american a început să alunece în sondaje, după o perioadă în care a avut, pentru politicile sale, sprijinul unei largi majorități. În prezent, percepția a peste jumătate din americani este că o duc mai rău din punct de vedere financiar decât înainte de venirea lui Bush la Casa Albă; cu privire la Irak, majoritatea sunt îngrijorați de faptul că Statele Unite vor fi târâte într-o misiune de păstrare a păcii scumpă și de lungă durată, în timp ce,două treimi spun că forțele militare trebuie să rămână până când ordinea este restabilită, chiar dacă victimele continuă să apară.

Cu privire la democrați, aceștia vor folosi ca temă principală de atac în viitoarea campanie electorală, războiul din Irak. Deja au anunțat că vor înainta amendamente pentru elaborarea unei legislații care să forțeze Administrația să comunice, în termeni preciși, când vor fi retrase forțele armate americane din Irak, cât timp va dura ocupația americană, când vor fi asigurate serviciile de bază și cât va costa reconstrucția. Democrații se folosesc de noua cerere formulată de Bush privind alocarea de noi fonduri pentru a evidenția nemulțumirile lor, considerând exagerate prioritățile liderului american.   

În plan extern, președintele american trebuie să ajungă la unacord în cadrul ONU, cu privire la Irak. În acest sens, relațiile cu Gerhard Schroder au intrat într-o perioadă de "destindere", după criticile pe care cancelarul german le-a adresat Administrației americane o dată cu începerea conflictului din Golf. Poziția adoptată de președintele rus în Adunarea Generală, urmată de vizita la Camp David dau o nouă încărcătură relației ruso-americane, subliniind o tendință de armonizare a pozițiilor celor doi lideri. Relațiile dintre cele două state par a nu fi fost niciodată mai bune ca acum, așa rezultă din declarația lui Bush, care afirma că Putin este prietenul lui. Un prieten de care are în acest moment nevoie, cu atât mai mult cu cât statele din Orientul Mijlociu vizate de politica externă americană s-au aflat în sfera de influență sovietică.

George Bush a realizat, în cele din urmă, că nu poate face totul singur, chiar dacă Statele Unite sunt o superputere, și că are nevoie de parteneriși de prieteni în sistemul internațional, pentru a face fața problemelor secolului XXI.



Intervenția militară americană în Irak, în baza dreptului de preemțiune, a transformat o parte din partenerii tradiționali ai SUA în adversari ai președintelui Bush. Atacurile cele mai vehemente împotriva acțiunii militare și apoi post-conflict în Irak, au fost lansate de președintele francez Jacques Chirac, care și-a propus să devină liderul coaliției care se opune supremației americane și politicii administrației Bush.

Deși războiul a fost de scurtă durată, forțele coaliției reușind să înlăture de la putere regimul lui Saddam surprinzător de repede, pacea din Irak dă mari bătăi de cap Administrației americane. În ultimele zile, Administrația Bush a recunoscut că a subestimat deteriorarea infrastructurii din Irak sub regimul lui Saddam Hussein. Relansarea producției și exporturilor irakiene de petrol s-a dovedit mai dificilă decât s-a prevăzut, iar Statele Unite contau pe încasările petroliere ale Irakului pentru a finanța în parte reconstrucția țării. De curând, președintele american a anunțat că va cere Congresului un buget de 87 de miliarde de dolari pentru continuarea operațiunilor post-război în Afganistan și Irak. Estimarea costurilor este doar începutul dialogului dintre Administrație și Congres, care va ridica numeroase întrebări cu privire la viitorul economic al SUA. Deși, după atentatele din 11 septembrie 2001,președintele Bush a atras atenția că războiul împotriva terorismului va fi lung și dur,recent, el a recunoscut că două dintre componentele importante ale acestui război, campaniile din Afganistan și Irak, au costat și vor costa în continuare zeci de miliarde de dolari. Totuși,președintele american a cerut noi reduceri fiscale care practic vor împiedica guvernul federal să poată acoperi atât nevoile interne, cât și costurile războiului antiterorist.

Atentatul din 19 august, de la sediul ONU din Bagdad, demisia premierului palestinian Mahmud Abbas la 6 septembrie, persoană de care președintele Bush își legase mari speranțe în privința încheierii unei păci durabile în Orientul Mijlociu, auîntărit sentimentul că strategia Casei Albe pentru Irakul postbelic trebuie refăcută. Unii critici ai președintelui consideră că acesta amestecă lupta antiteroristă cu eforturile de stabilizare a Irakului și că, de aici,aparo serie întreagă de probleme.

La deschiderea celei de-a 58-a sesiuni a ONU, George Bush, într-un discurs considerat de presa americană drept cel mai important pas de politică externă din mandatul său,a cerut acestui for internațional să joace un rol mai mare în reconstrucția Irakului. Dar, politica externă a Administrației Bush a fostcriticată virulent chiar de către președintele ONU, Kofi Annan. Discursul critic al lui Kofi Annan ar putea fi o surpriză doar pentru ceicare nu știu că domnia sa a ajuns la președinția ONU susținut de Madeleine Albright, fost secretar de stat pe probleme de politică externă în cabinetul democratului Bill Clinton. Annan speră că eventuala câștigare a alegerilor de anul viitor de către democrați îi va asigura obținerea unui nou mandat la președinția ONU. Un alt protagonist al sesiunii ONU în ceea ce privește seria de atacuriadresate Administrației americane, Jacques Chirac, a cerut participarea comunității internaționale la reconstrucția Irakului sub coordonarea ONU, și nu a Statelor Unite așa cum dorește George Bush. În ceea ce privește discursul lui Vladimir Putin, la ONU, criticile acestuiala adresa ocupației americane din Irak au fost aproape inexistente.

Cu un an înainte de alegerile prezidențiale, George Bush se confruntă cu o serie de probleme și de adversari, având nevoie de o mare abilitate politică, și nu numai, pentru a le face față și a ieși victorios.

În plan intern, președintele american a început să alunece în sondaje, după o perioadă în care a avut, pentru politicile sale, sprijinul unei largi majorități. În prezent, percepția a peste jumătate din americani este că o duc mai rău din punct de vedere financiar decât înainte de venirea lui Bush la Casa Albă; cu privire la Irak, majoritatea sunt îngrijorați de faptul că Statele Unite vor fi târâte într-o misiune de păstrare a păcii scumpă și de lungă durată, în timp ce,două treimi spun că forțele militare trebuie să rămână până când ordinea este restabilită, chiar dacă victimele continuă să apară.

Cu privire la democrați, aceștia vor folosi ca temă principală de atac în viitoarea campanie electorală, războiul din Irak. Deja au anunțat că vor înainta amendamente pentru elaborarea unei legislații care să forțeze Administrația să comunice, în termeni preciși, când vor fi retrase forțele armate americane din Irak, cât timp va dura ocupația americană, când vor fi asigurate serviciile de bază și cât va costa reconstrucția. Democrații se folosesc de noua cerere formulată de Bush privind alocarea de noi fonduri pentru a evidenția nemulțumirile lor, considerând exagerate prioritățile liderului american.   

În plan extern, președintele american trebuie să ajungă la unacord în cadrul ONU, cu privire la Irak. În acest sens, relațiile cu Gerhard Schroder au intrat într-o perioadă de "destindere", după criticile pe care cancelarul german le-a adresat Administrației americane o dată cu începerea conflictului din Golf. Poziția adoptată de președintele rus în Adunarea Generală, urmată de vizita la Camp David dau o nouă încărcătură relației ruso-americane, subliniind o tendință de armonizare a pozițiilor celor doi lideri. Relațiile dintre cele două state par a nu fi fost niciodată mai bune ca acum, așa rezultă din declarația lui Bush, care afirma că Putin este prietenul lui. Un prieten de care are în acest moment nevoie, cu atât mai mult cu cât statele din Orientul Mijlociu vizate de politica externă americană s-au aflat în sfera de influență sovietică.

George Bush a realizat, în cele din urmă, că nu poate face totul singur, chiar dacă Statele Unite sunt o superputere, și că are nevoie de parteneriși de prieteni în sistemul internațional, pentru a face fața problemelor secolului XXI.

Publicat în : Editorial  de la numărul 8

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: